by Tiberiu C.

ROSE@FAMP

 

Responsabilitate, Originalitate, Sustenabilitate și Etică

 

Fiecare carieră începe cu o educație bună

edukacja 

Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi

o puteţi folosi pentru a schimba lumea.

– Nelson Mandela

AVIZIER

Don't worry

be FAM(P)ILY!

Potrivit datelor oferite de Institutul Național de Statistică, numărul studenților din acest an este de 377.370, cel mai scazut număr din ultimele două deceniI.

 

    Cauzele principale pentru scaderea numărului de studenți sunt plecarea tinerilor din țară și declinul demografic. Numărul de studenți români la licență, comparativ cu anul 2010 este aproape la jumatate. 
 
 
 

      Unu din trei studenţi români nu ajunge să termine facultatea, iar asta din cauză că tinerilor li se par inutile studiile superioare în vederea obţinerii unui job, dar şi pentru că nu fac faţă cheltuielilor. Cel puţin aceasta este concluzia specialiştilor în urma analizării datelor furnizate de ANOSR şi a celor publicate recent de Eurostat. Asta, în contextul în care ţara noastră se situează pe ultimul loc în UE la procentul de populaţie cu studii superioare (aproximativ 25%). La nivelul Uniunii Europene, peste 3 milioane de tineri şi-au abandonat studiile universitare, potrivit studiului publicat de  Eurostat. Motivele pentru care studenţii nu au continuat şcoala sunt numeroase. Printre cele mai importante se află dorinţa de a lucra în loc de a studia (aproximativ 25%), iar unii dintre tineri consideră studiile ca fiind neinteresante sau că nu îndeplinesc nevoile lor (22%). De asemenea, aproape 18% au menţionat gradul de dificultate al studiilor, în timp ce aproximativ 10% au raportat că au renunţat din motive familiale. Aproximativ 7% s-au confruntat cu probleme financiare şi 5% au raportat probleme de sănătate.

     România este sub media europeană la majoritatea indicatorilor-cheie din Educație, anunță oficial Comisia Europeană,, Monitorul educaţiei şi formării pe 2019. Datele arată că educația din România se scufundă sub nivelul pe care îl avea în 2009. Într-un deceniu am pierdut procente la majoritatea indicatorilor, fiind la mare depărtare de țintele europene.

Părăsirea timpurie a școlii (18-24 ani) indică un procentaj de 16.4% pentru tinerii români, comparativ cu o medie UE de 10.6%, iar ponderea absolvenților de studii superioare (30-34 ani) este 24.6% pentru România, media la nivel european fiind 40.7%.

Comisia Europeană precizează că “îmbunătățirea sprijinului acordat cadrelor didactice – în special prin reproiectarea formării inițiale a cadrelor didactice și prin consolidarea dezvoltării profesionale continue – poate contribui la ameliorarea calității și a echității”.

ABANDONUL UNIVERSITAR – CONTEXT EUROPEAN ȘI NAȚIONAL 

Strategia Europa 2020 impune ca obiective majore la nivelul Uniunii Europene și a statelor membre reducerea ratei abandonului școlar timpuriu sub 10% și creșterea ponderii populației cu studii superioare aflate în intervalul de vârstă 30 si 34 de ani. În consecință, la nivel național a fost asumat în anul 2010 obiectivul creșterii la 26,7% a ponderii absolvenților de învățământ terțiar, subliniindu-se că în acest scop sunt necesare reforme nu doar în educație, ci și în economia menităsă susțină cheltuielile cu educația. De asemenea, unul dintre obiectivele naționale Orizont 2030 este „situarea sistemului de învățământ și formare profesională din România la nivelul performanțelor superioare din UE; apropierea semnificativă de nivelul mediu al UE în privința serviciilor educaționale oferite în mediul rural și pentru persoanele provenite din medii dezavantajate sau cu dizabilități.” (Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030, p.89). Deși ponderea populației cu vârsta cuprinsă între 30-34 ani, cu nivel de educație terțiară, a înregistrat o creștere constantă, de cca. 5% în ultimii ani, rata de absolvire a învățământului terțiar este una dintre cele mai scăzute din UE (25,6% în 2015, față de 38,7% în UE). Această situație este cauzată de o serie de factori care reduc accesul tinerilor la învățământul terțiar, precum rata relativ scăzută de promovare a examenului de bacalaureat, și de rata ridicată de părăsire timpurie a școlii. La acești factori se adaugă realități care pot conduce la decizia de abandon a studiilor terțiare precum relevanța insuficientă pe piața muncii a unora dintre specializările universitare sau oportunitățile limitate existente în programele universitare de dezvoltare a unor competențe transversale, considerate valoroase pentru creșterea angajabilității. Asumarea în cadrul Strategiei naționale pentru învățământul terțiar (2015) a unor obiective precum cel al îmbunătățirii participării la toate nivelele învățământului terțiar și cel al dezvoltării de programe de studiu flexibile, de înaltă calitate și relevante pentru piața muncii reprezintă deziderate în care strategia de față se poate ancora. Numărul de centre universitare sau de programe de învățământ universitar de care dispunem în România este unul generos și, cu toate acestea, în mai 2017, un raport publicat de Institutul European pentru Egalitatea de Gen clasează România pe locul 3 în Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul universitar. Media raportată la nivelul Uniunii Europene este de 11%, în timp ce pentru România avem înregistrată o medie de 18%.
                                                                                                                   Ce faci dacă nu ești mulțumit de facultate?

Admiterea la Facultate aduce după sine multe așteptări. Ți se spune că aceștia sunt cei mai frumoși ani, că aceasta este perioada în care vei întâlni prieteni adevărați și vei învață o mulțime de lucruri.
Din păcate, lucrurile nu stau întotdeauna așa. Se poate să nu-ți placă stilul de viață studențesc, cursurile la care mergi sau chiar colegii. Multe lucruri pot merge diferit de cum ți-ai imaginat, iar dacă vei avea impresia că ești singurul care nu se bucură de această perioadă, atunci chiar te poți simți complet izolat.
Adevărul este că facultatea nu este ușoară, chiar dacă faci față volumului de informații de învățat. Sunt multe alte aspecte care pot influența negativ această perioadă. De aceea, e important să reții că, în mod cert, nu ești singurul care trece prin aceste emoții.
Iată mai jos câteva sfaturi care te vor ajută dacă te regăseșți în situația de mai sus.

Pasul 1: Analizează bine ce te face nefericit.
Primul lucru pe care trebuie să-l faci după ce ți-ai dat seama că nu te bucuri foarte mult de anii de facultate este să înțelegi ce te face nefericit. Ușor de zis, greu de făcut… adesea, când suntem nefericiți, acest lucru e cauzat de o multitudine de factori, așa că e dificil să alegem unul singur.
Pentru a identifica însă un inconvenient major, e nevoie să te gândeșți puțin mai mult.
Odată identificată problema, e mult mai ușor s-o rezolvi. Reține: la facultate multe aspecte sunt flexibile. Poate nu în primul an, dar după aceea cu siguranță vei putea adapta. Important este să știi exact ce ți-ai dori să schimbi.

Pasul 2: Discută cu oamenii.
Odată ce ți-ai dat seama ce anume vrei să schimbi, e cazul să acționezi. Pentru asta, trebuie să afli cu cine poți vorbi pentru rezolvarea chestiunii respective.
Dacă vrei să schimbi cazarea, vorbește cu reprezentantul biroului de cazări din campus că să te îndrume sau chiar cu un profesor, după cursuri.
De asemenea, te poți confrunta cu probleme mai serioase, de tip anxietate sau depresie, ceea ce înseamnă că te poți adresa cabinetului medical al Universității.
Dacă problema ta este dorul de casă, asigura-te că iei legătură cu cei dragi în mod regulat. Întotdeauna e o idee bună să discuți cu oamenii dragi, pe care îi știi de mult timp, cărora le pasă de tine, mai ales în momentele cele mai dificile.

Pasul 3: Ai răbdare!
Poate că nu vrei să auzi asta, însă uneori e bine să avem răbdare până ne obișnuim cu o situație nouă. Odată ce ai identificat ce te supără cel mai mult, e bine să lași să treacă puțin timp să vezi dacă lucrurile se reglează de la sine.
De exemplu, dacă ești în primul an de studii și încă te străduieșți să te integrezi într-un grup de colegi, e bine să știi că e normal să te simți singur. Doar pentru că unii își fac imediat prieteni noi, nu înseamnă că e valabil pentru toată lumea. De fapt, mulți studenți se simt izolați la început, iar formarea de grupuri de prieteni e un proces îndelungat.
De asemenea, poate că materia pe care o studiezi nu-ți place foarte mult. E posibil ca domeniul ales să nu ți se potrivească, însă e bine să aștepți puțin și să vezi dacă nu cumva sunt și module care să te atragă.
Dacă eșți în primul an de facultate, e bine să aștepți până în preajma Crăciunului înainte să iei o decizie.

Pasul 4: Decide dacă facultatea aleasă ți se potrivește sau dacă ar trebui să alegi altă nouă
Dacă ai încercat deja toate sfaturile de mai sus, iar viața de student nu se îmbunătățește, atunci poate că da, facultatea această nu e cea mai bună alegere pentru ține. Poate că o școală de ucenicie ți s-ar potrivi mai bine, o perioadă de voluntariat sau chiar un an sabatic.
Dacă materiile studiate la facultate îți displac cu adevărat, o schimbare ar fi un pas benefic pentru ține. Dar orice ai alegere, e bine să te informezi temeinic înainte.
Sau sfătuiește-te cu diverși specialiști din facultate în cazul în care decizi să rămâi.
Pasul 5: Schimbă cursurile sau chiar facultatea
Dacă decizi să schimbi cursurile, facultatea ta te poate îndruma în ce privește pașii următori. Reține: a te răzgândi e un fapt normal din care învățăm pe termen lung!
Transferul la o altă facultate sau schimbarea cursurilor pot părea uneori o decizie vitală, dar nu e. Mulți studenți renunță la facultate în primul an – așa că e un fenomen foarte des întâlnit.
EDUCAȚIA – INDICATORI LA CARE STĂM FOARTE SLAB


În contextul abordărilor prioritare la nivel european privind dezvoltarea sustenabilă, Eurostat a publicat un set sintetic de indicatori uniformizat ca metodologie pentru fiecare ţară, indicatori care reflectă poziţia relativă a sectorului de Educaţie, implicit competitivitatea factorului uman al ţărilor membre. Din păcate, ţara noastră se prezintă foarte slab la indicatorii din învăţământ.
1. Gradul de părăsire timpurie a formelor de educaţie ne plasează pe penultimul loc între statele UE, cu un procentaj de puţin sub cel înregistrat în Spania şi aproape dublu în raport cu media europeană. De reţinut că, în plutonul fruntaş (cu cele mai reduse abandonuri ale educaţiei) se află patru state foste colege de bloc socialist şi Irlanda.


2. Tinerii care nu sunt angajaţi şi nici nu urmează o formă de pregătire ( NEET în lb. engleză, respectiv ”Neither in employment nor in education and training”) ne plasează pe locul 24 din 28 de state, cu un procentaj de 17,8%. O simplă privire comparativă asupra celor două coloane cu topul fruntaşelor şi topul codaşelor în materie explică multe referitor la corelaţia între interesul pentru muncă sau studiu şi nivelul de dezvoltare al ţărilor.


3. România figurează pe ultimul loc la procentajul persoanelor cu educaţie terţiară, contrar clişeului constituit cu ani în urmă al unei forţe de muncă bine calificate. 
Din păcate, lipsa de exemplelor de relativ succes în carieră şi în viaţa personală a persoanelor care au urmat studii superioare şi-a spus cuvântul, componenta culturală fiind şi ea una importantă (vezi poziţia Italiei).

4. La rata de angajare a absolvenţilor, reuşim să urcăm pe locul 22 (cu 76%, destul de aproape de media UE situată la 80,2%), imediat deasupra surprizei numite Franţa, care, la acest capitol, se alătură suratelor latine Spania şi Italia (din nou, atenţie mare la componenta culturală). 
Întrebarea pentru noi fiind de ce suntem ultimii la studiile terţiare dacă stăm ceva mai bine la angajarea pe baza lor.

Una peste alta, am ajuns să urmărim o convergenţă reală fără corespondent în realitatea nivelului de educaţie, care s-a degradat semnificativ. Care nu ar fi trebuit să se alinieze la zona nivelului relativ de trai ci dimpotrivă, să tragă în sus dezvoltarea României ( nu a altor ţări care au beneficiat de unii dintre cei mai buni specialişti pregătiţi la noi). 
Chestiunea nu este doar una de calitate şi de vârfuri în pregătirea academică, unde nu stăm chiar atât de rău, ci mai ales una de cantitate tradusă în procentaje. Respectiv de creştere a nivelului de pregătire şi a procentajelor de ocupare în marea masă a celor care ar trebui să înceapă să desfăşoare o activitate productivă, fără a mai avea nici determinarea şi nici condiţiile oferite în trecut.
NOŢIUNEA DE ABANDON ŞCOLAR – PRECIZĂRI CONCEPTUALE

Literatura de specialitate ne oferă mai multe definiţii ale abandonului şcolar: „o formă a eşecului şcolar” sau „părăsirea sistemului de educaţie înainte de finalizarea învăţământului obligatoriu” sau „ieşirea din şcoală înainte de absolvirea unuia din nivelurile acestuia” sau „ieşirea din şcoală în general, indiferent de nivel, fără obţinerea diplomei care să ateste finalizarea studiilor” sau „ieşirea din sistemul de învăţământ fără un act care să-l certifice pe piaţa muncii”. Definiţia oficială dată abandonului şcolar este detaliată în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar, art. 68 alin. (5). Mai exact, conform acestuia, se află în situaţie de abandon şcolar elevul care nu frecventează cursurile de zi ale unei clase din învăţământul obligatoriu, depăşind cu mai mult de doi ani vârsta clasei respective. Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei sistemului educaţional astfel încât, dacă indicele de abandon şcolar este mare, atunci sistemul educaţional este ineficient. În acest sens, abandonul şcolar creează condiţiile insuccesului integrării sociale, întrucât reduce şansele autorealizării profesionale şi limitează integrarea pe piaţa muncii. 

Cercetările realizate referitor la abandonul şcolar pot fi grupate în trei mari categorii, corespunzătoare perspectivelor de abordare / interpretare:
1. abordarea psihosocială a urmărit să demonstreze că aceia care abandonează şcoala diferă de cei care îşi finalizează studiile în ceea ce priveşte unul sau mai multe atribute psihosociale sau trăsături de personalitate; numeroase studii de această factură au investigat rolul motivaţiei, inteligenţei, imaginii de sine şi agresivităţii în decizia de a abandona şcoala.

2. perspectiva interacţionistă interpretează abandonul ca pe o consecinţă a interacţiunii dintre caracteristicile individuale ale elevilor şi cele ale mediului educaţional, în care se includ ceilalţi actori sociali (profesori, colegi) şi variabile ale programelor educative.

3. teoria constrângerii externe afirmă că abandonul şcolar nu este atât un produs al sărăciei, cât un produs al presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla. Factorii care au un impact deosebit asupra menţinerii elevilor în şcoală sunt cei legaţi de sănătate şi obligaţiile profesionale şi familiale.
NOŢIUNEA DE ABANDON ŞCOLAR – PRECIZĂRI CONCEPTUALE

 

Abandonul şcolar – cauze/forme/statistici

Abandonul şcolar, lipsa motivaţiei şi problemele de conduită ale elevilor sunt subiecte foarte importante care preocupă ţările europene.
În Europa, rata abandonului şcolar se ridica la 12,7%, în 2012, dar Uniunea Europeană are, printre aşteptări, scăderea acestei rate sub 10% până în 2020.
De ce abandonează elevii şcoala? Abandonul şcolar este o realitate socială complexă având o multitudine de cauze şi având nevoie, în consecinţă de răspunsuri diversificate. Cauzele abandonului şcolar pot fi evaluate din câteva perspective:


1. Cauze sociale care ţin de familie:
• situaţia economică pauperă a multor familii;
• modelul educaţional oferit de părinţi (stil parental indiferent, neglijent);
• dezorganizarea familiei care atrage după sine dificultăţi materiale;
• implicarea în activităţi ilegale;
• lipsa unui loc de muncă;
• încrederea scăzută în educaţie;
• migraţia (problemele întâmpinate de copiii care părăsesc sistemul de învăţământ românesc şi apoi se întorc);
• diferenţele etnice

2. Cauze care apar în anumite comunităţi (de exemplu, comunitatea romă, mediul rural):
• căsătoria timpurie;
• apariţia unui copil;
• lipsa de securitate în anumite zone.

3. Cauze psihologice care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a elevului:
• motivaţie şcolară scăzută;
• lipsă de interes;
• încredere scăzută în educaţia şcolară;
• oboseală;
• anxietate;
• imagine de sine deteriorată;
• sentimente de inferioritate;
• abilităţi sociale reduse;
• pasivitate;
• refuzul de a adera la o alegere făcută de alţii (reacţie la presiunea exercitată de dorinţele adulţilor).

4. Cauze psihopedagogice care ţin de contextul şcolar specific (inclusiv relaţia profesor – elev):
• supraîncărcarea şcolar
• comunicarea defectuoasă elev – profesor (ironizarea, umilirea elevului);
• evaluarea subiectivă;
• frica de evaluare;
• conflict cu colegii;
• practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante;
• incompatibilitate între aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională a şcolii;
• formă de apărare împotriva disciplinei excesiv de rigidă şi severă;
• violenţa;
• neimplicarea;
• repetenţia frecventă;
• integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi.


Cercetările realizate referitor la abandonul şcolar pot fi grupate în trei mari categorii, corespunzătoare perspectivelor de abordare / interpretare:
1. abordarea psihosocială a urmărit să demonstreze că aceia care abandonează şcoala diferă de cei care îşi finalizează studiile în ceea ce priveşte unul sau mai multe atribute psihosociale sau trăsături de personalitate; numeroase studii de această factură au investigat rolul motivaţiei, inteligenţei, imaginii de sine şi agresivităţii în decizia de a abandona şcoala.

2. perspectiva interacţionistă interpretează abandonul ca pe o consecinţă a interacţiunii dintre caracteristicile individuale ale elevilor şi cele ale mediului educaţional, în care se includ ceilalţi actori sociali (profesori, colegi) şi variabile ale programelor educative.

3. teoria constrângerii externe afirmă că abandonul şcolar nu este atât un produs al sărăciei, cât un produs al presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla. Factorii care au un impact deosebit asupra menţinerii elevilor în şcoală sunt cei legaţi de sănătate şi obligaţiile profesionale şi familiale.
                                                                                                                       Cele opt metode împotriva abandonului şcolar


Proiectul Feight (F8) propus de Quarter Mediation are ca scop identificarea principalilor factori care declanşează părăsirea timpurie a şcolii. Acest proiect îşi doreşte să reducă rata abandonului şcolar prin creşterea motivaţiei elevilor şi prin ajutorarea acestora de a se adapta în societate, prin învăţare continuă. Se concentrează asupra cadrelor didactice care lucrează cu elevi în situaţie de risc crescut de abandon şcolar – copii cu dezavantaje socio-economice sau cu nevoi speciale educaţionale. Aşadar, proiectul se adresează tuturor profesorilor, cu scopul de a sprijini, înţelege şi a motiva elevii să îşi continue educaţia în vederea obţinerii unei diplome, a unei calificări pe piaţa muncii. Cele opt soluţii împotriva abandonului şcolar se concentrează asupra importanţei de formare continuă a cadrelor didactice, atât de necesară pentru a putea reduce, cu profesionalism, rata abandonului şcolar. Metodele se bazează pe cele opt inteligenţe multiple. 
Acestea sunt:
1. Implicarea elevilor în situaţii de viaţă concrete;
2. Realizarea de activităţi în aer liber (outdoor activities);
3. Activităţi extracurriculare;
4.Peer training (peer education) – formarea unor competenţe/abilităţi în cadrul unor grupuri formate de elevi de acceaşi vârstă, clasă, sex, orientare religioasă, etc.;
 5. E-learning;
6. Folosirea muzicii, artei, desenului, jocului, teatrului ca metode de învăţare;
7. Dobândirea unor abilităţi de interacţiune între persoane - Team Building (construirea unei echipe eficiente este un proces de dezvoltare şi motivare a unui grup, astfel încât acesta să îşi atingă ţelul şi să devină o echipă eficientă).
8. Learning by doing. Învăţarea prin practică în situaţii concrete.

,,Peer education” este una din cele opt soluţii propuse de Quarter Mediation. Este un proces prin care elevii sunt motivaţi, instruiţi. Are scopul de a dezvolta cunoştinţele, de a corecta atitudinile, comportamentele, de a reda încrederea. Sensul cuvântului ,,peer” Un ,,peer” (egal) este o persoană care aparţine aceluiaşi grup social ca şi altă persoană care face parte din acelaşi grup. Grupul poate diferenţia în funcţie de vârstă, sex, ocupaţie, statut socio-economic, religie, probleme de sănătate, etc. ,,Education”–dezvoltarea cunoştinţelor/atitudinilor, credinţelor, comportamentelor unei persoane printr-un proces de învăţare. Activităţile de tip peer education au loc pe o anumită perioadă de timp şi au ca scop dezvoltarea cunoaşterii/atitudinii, dobândirea unor noi competenţe, motivarea grupului ţintă. Un alt scop ar fi şi dezvoltarea competenţelor personale care să fie ulterior folosite ca o deschidere pentru piaţa muncii.  
Peer education are în vedere nevoile individuale ale grupului ţintă, iar în cazul nostru, în nevoile clasei de elevi. Peer education presupune un program personal de dezvoltare, vine în ajutor prin punerea în practică a ceea ce s-a învăţat. Educaţia de la egal la egal îşi propune să îi instruiască pe elevi, prin realizarea unor activităţi informale, pe o anumită perioadă de timp şi vizează dezvoltarea cunoştinţelor acestora. Exemple de activităţi de tip peer education: sesiuni organizate cu colegii, folosind tehnici interactive, cum ar fi teste, jocuri de rol, povestiri, discuţii de grup, dezbateri pe diferite subiecte care îi preocupă pe elevi.
Formatorul/Mentorul/Profesorul care utilizează la clasă acest tip de educaţie trebuie să fie:
• Experimentat;
• Familiarizat cu procesul de învăţare activă;
• Posedă caracteristici personale şi abilităţi interpersonale care fac să fie privit ca o persoană de încredere;
• Dispune de posibilitatea de a comunica fluent, de a da dovadă de creativitate.
Formatorul acţionează ca expert, prin aceea că transmite cunoştinţe şi abilităţi, răspunde la întrebări (sau promite să obţină informaţii mai târziu) şi clarifică concepţii greşite. De asemenea, el acţionează şi ca facilitator, prin faptul că el conduce sesiunile de formare în aşa fel încât participanţii sunt încurajaţi să participe activ, să se implice. Profesorul, în cazul nostru, trebuie să fie o persoană care demonstrează abilităţi de rezolvare a conflictelor, să fie capabil să controleze discuţii de grup, să ofere feedback constructiv şi sugestii de îmbunătăţire, să utilizeze exemple relevante, să utilizeze o varietate de metode de instruire cu scopul de a-i motiva pe elevi; el are capacitatea de a le reda încrederea în ei înşişi.
E-learning reprezintă interacţiunea dintre procesul de predare/învăţare şi tehnologiile informaţionale - ICT (Information and Communication Technology) -, acoperind un spectru larg de activităţi, de la învăţământul asistat de calculator (o combinaţie între practicile tradiţionale şi cele online de învăţare) până la învăţământul desfăşurat în întregime în manieră online. Pentru a evidenţia rolul pozitiv al tehnologiilor informaţionale în educaţie vă prezentăm rezultatele psihiatrului William Glasser prezentate în Control theory in the classroom, despre măsura în care reţinem informaţiile întâlnite în diverse contexte:
• 10% din ce citim (un mediu virtual ne pune la dispoziţie un material bogat de lectură – documentaţii, prezentări, mesaje de e-mail sau de pe forumul de discuţii);
• 20% din ce auzim (materiale audio sub formă de tutoriale sau incluse în diverse teste online);
• 30% din ce vedem (materialele video, imagini, prezentări power point etc.);
• 50% din ce auzim şi vedem (videoconferinţe);
• 70% din ce discutăm cu alţii ( mediul virtuale oferă multiple posibilităţi de participare la discuţii cu profesorii sau cu colegii);
• 80% din ce experimentăm (majoritatea disciplinelor cer realizarea unor proiecte în care elevii să îşi valorifice cunoştinţele şi creativitatea);
• 95% din ce îi învăţăm pe alţii (aceasta presupune o înţelegere clară şi o bună organizare a ceea ce urmează a fi predat).

Ce este proiectul ROSE
Proiectul pentru Invățământul Secundar, cunoscut sub acronimul #ROSE, are drept scop reducerea abandonului școlar în licee și în primul an de studii universitare, precum și creșterea ratei de promovabilitate a examenului de Bacalaureat.
Ce am realizat în cadrul ROSE în 2019 comparativ cu 2014:
→ abandon mai mic cu 3,5 la sută
→ finalizarea studiilor liceale a crescut cu 9 la sută
→ promovabilitatea la Bacalaureat a crescut cu 13 la sută
→ menținerea în primul an de studii universitare a studenților a crescut cu 2 la sută.
Programul ROSE a arătat că se pot face lucruri extraordinare cu bani puțini și oameni inimoși.

Source: https://www.facebook.com/WorldBankRomania/videos/184787969452373/
                                      Eurostat: România, prima în UE la procentul persoanelor care au competențe digitale scăzute. Doar 10% dintre români au abilități digitale superioare

 
În anul 2019, nu mai puțin de 43% dintre românii cu vârste între 16-74 de ani aveau competențe digitale reduse, clasând România pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, Bulgaria (38%) fiind pe locul al doilea, potrivit datelor Eurostat analizate de Edupedu.ro. La capitolul persoane cu abilități digitale superioare, datele arată că doar 10% din populație stăpânește asemenea competențe, România fiind și de această dată pe ultimul loc în Uniunea Europeană, Bulgaria având 11% în dreptul acestui indicator. La testele PISA din 2018 România a fost singura țară din UE, într-un grup restrâns de 8 state, care a susținut testele pentru elevii de 15 ani pe hârtie, cu pixul. Proba de competențe digitale la Bacalaureat se susține doar 15 minute pe calculator, în timp ce 75 de minute se dă pe foaie, cu pixul.
În România crește de la un an la altul procentul celor care nu stăpânesc dispozitivele digitale sau care au competențe scăzute în acest domeniu. Cel mai mic procent de persoane care au competențe digitale scăzute din UE este în Olanda (16%), iar media UE este la 29%.
Iată procentul persoanelor care au competențe digitale scăzute în România:

• 2015 – 29%
• 2016 – 32%
• 2017 – 35%
• 2019 – 43%
Cei care au competențe digitale scăzute înseamnă, potrivit metodologiei Eurostat, persoane cărora le lipsesc mai multe competențe de bază.
Competențele de bază sau superioare celor de bază reprezintă nivelul înalt și cel mai înalt pe care o persoană îl poate atinge în acest domeniu și presupune că persoanele de 16-74 de ani stăpânesc navigarea pe internet precum și activități specifice cum ar fi informarea, comunicarea, rezolvarea problemelor, instalarea aplicațiilor.
La acest capitol al competențelor de bază și superioare celor de bază sunt 31% dintre români, potrivit Eurostat, Bulgaria fiind sub noi, cu 29%.
• 2015 – 26%
• 2016 – 28%
• 2017 – 29%
• 2019 – 31%
Competențele superioare celor de bază, adică cel mai înalt grad de înzestrare cu astfel de competențe digitale evaluat de sondajul Eurostat, sunt la un nivel de 10% în rândul persoanelor cu vârste între 16 și 74 de ani din România. Asta ne clasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană, în condițiile în care media UE este de 31% și Olanda are cele mai multe persoane la această categorie (50%).
• 2015 – 9%
• 2016 – 9%
• 2017 – 10%
• 2019 – 10%
Rezultatele sondajului Eurostat apar în contextul în care elevii susțin la Bacalaureat, în România, la terminarea învățământului public secundar superior (preuniversitar), proba de competențe digitale. Proba este notată cu admis sau respins și condiția esențială pentru a obține admis este prezența.
In privința studenților, procentul celor care au competențe de bază sau superioare celor de bază este de 29%, potrivit Eurostat.
                                                                                                                      De ce este atât de important învățământul superior?

Învățământul superior și legăturile acestuia cu cercetarea și inovarea joacă un rol fundamental în progresul indivizilor și al societății, precum și în formarea unui capital uman cu înaltă calificare și a cetățenilor implicați de care Europa are nevoie pentru a genera locuri de muncă, creștere economică și prosperitate. 
Instituțiile de învățământ superior sunt, prin urmare, parteneri cruciali în realizarea strategiei Uniunii Europene de stimulare și menținere a creșterii economice durabile. Strategia Europa 2020 are un obiectiv ambițios – ca până în 2020, 40 % din tinerii europeni să aibă o diplomă de studii superioare.

Cum sprijină Uniunea Europeană învățământul superior european?
Pentru a transforma educația într-un factor de dezvoltare, este nevoie de investiții susținute și substanțiale. Autoritățile din statele membre rămân responsabile pentru modul în care organizează și furnizează studiile superioare în țările lor. Acțiunile UE sunt concepute astfel încât să aducă în plus o dimensiune internațională studiilor, activităților de predare și cercetare sau elaborării politicilor în domeniu.
Prin programele sale Erasmus+ și Orizont 2020, Uniunea Europeană sprijină schimburile internaționale pentru studenți, profesori și cercetători, precum și cooperarea structurată între instituțiile de învățământ superior și autoritățile publice din diverse țări.
Obiectivul este acela de a le oferi celor care studiază sau predau în universități posibilitatea de a învăța unii de la alții și de a lucra împreună pe proiecte comune, de a dezvolta metode eficiente de predare și de învățare, de a face cercetări la un nivel înalt și de a promova inovarea.

IMPORTANŢA ACTIVITĂŢILOR EXTRACURRICULARE ÎN PREVENIREA ŞI CORECTAREA ABANDONULUI ŞCOLAR

A fi profesor în societatea contemporană presupune asumarea unei responsabilităţi deosebit de mari. A fi profesor presupune transmiterea eficientă de informaţii din domeniul de specialitate al acestuia destinate elevilor săi. De asemenea, a fi profesor eficient presupune stabilirea unei relaţii pozitive cu elevii săi, construită pe încredere reciprocă, cooperare, empatie şi interes educaţional. Acest ultim aspect menţionat presupune acordarea de sprijin pentru problemele cu care se confruntă elevii în încercarea lor de a le rezolva cât mai eficient. În acest sens, pentru numeroşi elevi, abandonul şcolar poate reprezenta o foarte mare problemă, deoarece aceasta poate crea premisele eşecului educaţional şi în viaţă. Astfel, profesorii au un rol extrem de important în motivarea şi încurajarea elevilor în a rămâne în sistemul educaţiei formale, în acord cu particularităţile lor.

                                                             O primă viziune macro asupra impactului COVID-19 în educație. Andreas Schleicher, OECD: În această criză, toți profesorii trebuie să                                                                                                                              se implice, să aibă mai multă autonomie și să fie încurajați spre schimbare, cu ajutorul tehnologiei


''Rscurile cu care se confruntă omenirea cresc pe măsură ce lumea devine mai interconectată: pandemia de COVID-19 nu se oprește la granițe și îi afectează pe oameni indiferent de naționalitate, educație, venituri sau sex. Dar acest lucru ar putea să nu fie valabil și pentru consecințele epidemiei, care, foarte probabil, îi vor lovi cel mai rău pe cei mai vulnerabili dintre oameni. Educația nu este o excepție”, arată unul dintre cei mai reputați experți internaționali în domeniul învățământului, Andreas Schleicher, șeful Directoratului pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
• Pe platforma online a OECD dedicată educației, Andreas Schleicher furnizează o rară analiză macro asupra posibilelor efecte pe care pandemia le-ar putea avea asupra educației, la nivel global. El se folosește în acest sens pe concluziile unui studiu realizat acum doi ani, în rândul profesorilor, la nivelul țărilor membre ale Organizației.
“Cei care provin din medii privilegiate vor găsi soluții, după închiderea școlilor, în oportunități alternative de învățare, susținute de părinții lor. Cei din medii dezavantajate vor rămâne închiși în afara procesului de învățare, dacă se închide școala. Această criză expune multe dintre inechitățile existente în sistemele noastre de învățământ – de la banda largă și computerele necesare pentru educația online, la mediile de sprijin necesare ca elevii să se concentreze asupra învățării, până la eșecul nostru în a atrage profesori talentați spre clasele cu cele mai mari dificultăți”, scrie Schleicher în analiza sa.
El arată, însă, că această criză nu e însoțită doar de inechități, ci și de ocazia să apară schimbări, pentru a nu se reveni la vechile dezechilibre în momentul când lumea se va întoarce “la normal”. “Comportamentul nostru schimbă sistemul și numai un comportament atent va putea evita o năruire a sistemelor de educație”, afirmă expertul OECD.
 El notează că lumea poate face și întreprinde deja o multitudine de acțiuni necesare schimbării, în contextul închiderii școlilor pe termen scurt, acțiuni legate de:
• limitarea impactului asupra elevilor, familiilor și educatorilor, în special în grupurile marginalizate
• colaborarea internațională pentru resurse educaționale deschise online și plaforme digitale de învățare
• îmbunătățirea rapidă a oportunităților de învățare pentru profesori
• folosirea acestui impuls pentru a schimba curriculumul și mediile de învățare în conformitate cu nevoile secolului al 21-lea.
Precedentul chinez
Înainte să treacă la analiza de impact, pe baza datelor acumulate prin studii recente, Andreas Schleicher trece în revistă precedentul stabilit de China, în contextul actual. De notat că autorul nu menționează autoritatea comunistă sub care s-au petrecut lucrurile în Republica Populară:
• “China a fost prima țară lovită de COVID-19, dar a reacționat rapid. Școlilor li s-a acordat prioritate maximă, chiar și când resursele financiare, la nivel național, erau limitate, un “canal verde” asigurând calitate și eficiență în achizițiile publice, pe parcursul perioadei de urgență. Pe 17 februarie, o platformă națională de cloud a fost lansată, oferind resurse de învățare digitală elevilor, gratuit, în toată țara. Cu 7.000 de servere și latime de bandă de 90TB, platforma găzduiește deja 50 de milioane de elevi simultan. Și nu doar guvernul a mobilizat resurse – un număr mare de entități au contribuit cu orice, de la WiFi gratuit la echipamente pentru studenți, prin sisteme inovative de sprijin social pentru profesori și școli. E important și faptul că profesorii puteau deja să intre în contact, la distanță, cu elevii, atât sincron pentru lecții și sprijin individual, cât și asincron, prin resurse online pentru învățare pe cont propriu. Iar cei fără acces la resurse digitale nu au fost uitați. În multe locuri, părinții puteau obține manuale gratuite de la școli și să roage școlile să le livreze la domiciliu.”
Dar, arată Scheicher, pe măsură ce școlile se vor redeschide treptat în China, până la mijlocul lunii aprilie, ele continuă să se închidă în cea mai mare parte a lumii. Pentru a vedea cât de pregătit învățământul, la nivel internațional, expertul apelează la concluziile studiului TALIS, realizat de OECD în 2018 (înainte de actuala criză), în rândul profesorilor și directorilor de școală din 48 de țări membre.
Folosirea tehnologiei
Deși există tehnologie pentru învățare online, măcar la nivel minim, în multe școli, dintre directorii de școli participanți la studiul OECD de acum doi ani un sfert spuneau că insuficiența tehnologică și inadecvarea tehnologiilor digitale afectau destul de mult învățarea. Diferențele în acest sens erau mari – de la 2% dintre profesori în Singapore, la 30% în Franța și Italia sau 80% în țări ca Vietnam. Problema, în termeni reali, ar putea fi mai mare, având în vedere că nu toți directorii de școli vor fi la curent măcar cu oportunitățile de învățare oferite de tehnologiile moderne.
Pe de altă parte, tehnologia este bună dacă este folosită. Potrivit datelor TALIS citate Scheicher, doar 53% dintre profesori le permit elevilor frecvent sau mereu să folosească tehnologia informației pentru proiecte de școală. Și aici diferențele sunt mari – în țări precum Danemarca sau Noua Zeelandă procentul se ridică la peste 80%. În țări ca România, Finlanda sau Israel, procentul s-a dublat comparativ cu precedentul studiu de acest fel, realizat cu cinci ani înainte.
Andreas Schleicher:
• “În această criză, toți profesorii trebuie să se implice, iar tehnologia permite ca unele diferențe de instruire să fie acoperite chiar și în timpul cât școlile sunt închise, prin metode precum resursele online de instruire – pe care le-au urmat doar 36% dintre profesorii participanți la studiul TALIS-, prin rețele profesionale virtuale sau prin colaborarea online cu profesori mai tineri, care folosesc mai ușor tehnologia”.
• “Tehnologia nu doar că poate schimba metodele de predare și învățare, ci poate să contribuie la evoluția rolului profesorilor, de la acela de a împărtăși cunoștințe la acela de a fi, alături de alții, creatori de cunoștințe, ca instructori, mentori sau evaluatori. Poate să îi ajute pe profesori și elevi să acceseze materiale specializate dincolo de manuale, în formate multiple (…).”
Expertiza pedagogică și inovația
În actuala criză, afirmă Andreas Schleicher, nici cel mai bun ministru al Educației nu va putea răspunde tuturor nevoilor milioanelor de elevi, sutelor de mii de profesori și zecilor de mii de școli. Provocarea, spune el, este să clădești cu ajutorul expertizei profesorilor și a liderilor școlari, să îi convingi să contribuie la răspunsurile pentru provocările care apar.
Exemplele lui Andreas Schleicher – Estonia și Finlanda, țările cu cele mai bune rezultate la PISA 2018:
• “Sistemele de învățământ ale acestora sunt construite complet de jos în sus. Candidații la poziții de profesor sunt aleși, în parte, pe baza capacității lor de a-și exprima credința în misiunea esențială a educației publice. Iar ei își iau pregătirea în principal din școală. Pregătirea pe care o primesc este menită să determine un simț al responsabilității individuale pentru bunăstare și învățare adecvată, pentru toți elevii pe care îi au în grijă. Nivelul de încredere pe care comunitatea largă o acordă școlilor produce o responsabilitate colectivă pentru succesul fiecărui elev.(…) Nu în ultimul rând, aceste sisteme au reușit să alinieze resursele și nevoile și să împace echitatea și calitatea, o provocare și mai mare în acest timp de criză (…).”
Expertul afirmă că e nevoie ca profesorii să aibă mai multă autonomie și să fie încurajați spre schimbare: “cei care sunt puși să încălzească hambugeri semipreparați e puțin probabil să ajungă maeștri bucătari. Simpla perpetuare a predării după rețetă nu va rezista în acest moment de criză, care pretinde de la profesori nu doar să mute lecțiile într-un alt mediu, ci să găsească răspunsuri cu totul noi la ceea ce, felul cum, unde și când învață oamenii.”
Oficialul OECD arată că, potrivit rezultatelor TALIS, potențialul pentru inovare nu trebuie ignorat, având în vedere că patru din cinci profesori susțineau, în acel studiu, că școlile lor caută să dezvolte noi idei pentru predare și învățare, iar trei sferturi de declarau deschiși pentru schimbare.
Școala și comunitatea
Întrucât școlile fac parte din țesătura societății, arată Schleicher, în actuala criză ele trebuie să ofere profesorilor modalități prin care să rămână aproape, social vorbind, atunci când sunt îndepărtați fizic. Acest lucru este critic mai ales pentru elevii din comunitățile dezavantajate. În același timp, notează autorul, pentru profesori este important să rămână în contact între ei, mai ales din perspectiva faptului că, potrivit evaluărilor OECD în materie de educație, cea mai bună metodă de dezvoltare profesională pentru profesori este în interiorul școlii, urmărind sau participând la lecțiile colegilor.
Tehnologia, susține Andreas Schleicher, poate accelera și amplifica această colaborare între profesori, mult peste limitele școlii unde lucrează – de ex., prin soluții precum cea aplicată în Shanghai, unde mulți profesori folosesc o platformă digitală pentru a pune la comun planurile de predare, iar ceilalți profesori pot aduce îmbunătățiri.
Efectele Covid-19 asupra educației: cum vedeau miniștri, directori de companii și instituții de învățământ din 50 de țări impactul epidemiei pe termen scurt și lung, când școlile lumii abia se închideau – sondaj

Un număr foarte mare de factori de decizie din învățământul global se așteaptau, în momentul când școlile se închideau în tot mai multe țări, ca instituțiile de învățământ să aibă de suferit pe termen scurt și lung, din cauza pandemiei Covid-19, potrivit unui sondaj publicat de compania de informații și analiză în domeniul educației HolonIQ. La mijlocul lui martie, într-un moment în care în foarte multe țări din lume școlile nu se închiseseră sau abia se pregăteau să o facă, HolonIQ a publicat un studiu pe tema așteptărilor legate de impactul epidemiei asupra învățământului, din punct de vedere economic, tehnologic, organizațional.
 Studiul a fost realizat pe baza răspunsurilor oferite de peste 700 de respondenți din 50 de țări, cu o pondere mai mare acordată Europei, Americii Latine și Americii de Nord. Eșantionul este format din persoane cu putere de decizie în învățământ – de la miniștri la președinți și directori de companii active în educație, investitori și manageri de școli, din sectorul public și privat, din învățământul preșcolar la învățământul pe tot parcursul vieții.
Potrivit raportului, în Oceania, Europa, America de Nord și Asia se făcea simțită cel mai puternic teama unor efecte negative puternice pe termen scurt, pe care epidemia le va avea asupra organizațiilor din învățământ. În Europa, 45% dintre respondenți credeau că situația se va înrăutăți moderat pe termen scurt, comparativ cu perioada dinaintea pandemiei, iar 25% – că se va înrăutăți considerabil. Pe de altă parte, 14% apreciau că situația va rămâne neschimbată, iar 17% că se va îmbunătăți oarecum sau considerabil.
Pe termen lung, participanții la studiu manifestau mai multă încredere, dar și în acest caz erau răspândite temerile legate de prelungirea efectelor negative. În Europa, 32% dintre respondenți credeau că situația va fi mai considerabil sau moderat mai rea, pe termen lung, decât înaintea pandemiei, 38% – moderat sau substanțial mai bună, 30% – neschimbată.
Ce domenii se așteptau cel mai mult la efecte negative profunde pe termen scurt, în urma epidemiei:
- instituțiile de învățământ – 91%
- investitorii – 82%
- serviciile – 64%
Încredere mai mare pentru furnizorii de tehnologii pentru educație
Cel mai puțin se așteptau la impact negativ dur companiile din domeniul tehnologiilor dedicate educației, în condițiile trecerii la învățământul online. În studiul HolonIQ de la mijlocul lunii, 50% dintre acestea se așteptau la un impact negativ, mai degrabă moderat.
Pe de altă parte, acestea din urmă manifestau optimism pe termen lung – 33% dintre companiile de tehnologie în educație se așteptau ca, pe viitor, situația să se îmbunătățească moderat, iar 25% – să se îmbunătățească în mod considerabil, doar 18% crezând că situația se va înrăutăți.
Opinia lor contrastează cu cea a instituțiilor de învățământ, care credeau în proporție de peste 50% că efectele negative se vor resimți mai puternic pe termen lung și doar 13% credeau că situația se va îmbunătăți pe termen lung.
În rândul investitorilor în învățământ, opinia majoritară (64%) era că pe termen lung situația va fi la fel cu cea dinaintea pandemiei.
Alte constatări ale studiului citat:
- Un număr foarte mare de respondenți – peste 40% – se așteaptă la o scădere a cererii pentru servicii de învățământ, în următoarele șase luni (doar 12% aveau astfel de așteptări la precedentul sondaj de acest fel, din septembrie 2019). În Europa, 44% dintre respondenți se așteaptau la o scădere a cererii, iar 36% – la creșterea ei
- Noile tehnologii erau văzute drept principal motor de creștere de către un sfert dintre respondenți, o creștere de 10 puncte procentuale față de precedentul sondaj. Toate sectoarele, cu excepția învățământului preșcolar, au identificat tehnologia drept strategie-cheie de creștere.
RATA ABANDONULUI ȘCOLAR TIMPURIU ÎN ROMÂNIA, PRINTRE CELE MAI MARI DIN UE

Statistici Eurostat: În 2018, România a înregistrat un nivel ridicat al abandonului şcolar timpuriu, de 16,4%, cât şi o rată scăzută a populaţiei cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani care a absolvit învăţământul superior (24,6%), potrivit unui comunicat publicat astăzi. 
În clasamentul abandonului școlar, țara noastră este precedată de Spania (17,9%) şi Malta (17,5%). La polul opus, un nivel scăzut al abandonului școlar timpuriu se înregistrează în Croaţia (3,3%), Slovenia (4,2%), Lituania (4,6%) și Grecia (4,7%), arată Biroul de statistică al UE Eurostat.
Obiectivul strategic al UE este de a reduce rata abandonului şcolar timpuriu, până în 2020. Cel puțin jumătate din populația cu vârste între 30 și 34 ani a absolvit învățământul superior în Lituania (57,6%), Cipru (57,1%) și Irlanda (56,3%). La polul opus, se află Italia (27,8%) și România (24,6).Ponderea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani, care au absolvit învățământul superior, este mai mare pentru femei decât pentru bărbați, în toate statele membre.
Obiectivul strategic al UE este acela ca cel puțin 40% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 30-34 de ani, din Uniunea Europeană, să fi terminat o facultate, până în 2020.

RECOMANDAREA CONSILIULUI privind politicile de reducere a părăsirii timpurii a școlii: UN CADRU PENTRU POLITICILE CUPRINZĂTOARE DE REDUCERE A PĂRĂSIRII TIMPURII A ȘCOLII

Strategiile privind părăsirea timpurie a școlii ar trebui să fie bazate pe o analiză efectuată la nivel național, regional și local a condițiilor care se află la originea acestui fenomen, dat fiind că ratele medii ascund adesea mari diferențe între regiuni sau țări. Persoanele care părăsesc timpuriu școala constituie un grup eterogen, iar motivațiile individuale de părăsire prematură a sistemului educațional sunt foarte diferite. Contextul familial și condițiile socioeconomice de mai mare anvergură, cum ar fi atractivitatea pieței muncii, constituie factori importanți. Impactul lor depinde de structura sistemului de educație și formare profesională, de posibilitățile de învățare puse la dispoziție, precum și de mediul de învățare. Coordonarea politicilor care abordează bunăstarea copiilor și a tinerilor, securitatea socială, ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și perspectivele profesionale joacă un rol important în reducerea părăsirii timpurii a școlii. 
1. Identificarea principalilor factori și monitorizare
Procesul de părăsire timpurie a școlii are cauze complexe și variate, dar acestea sunt adesea legate de un dezavantaj socioeconomic, de medii cu nivel scăzut de educație, de o distanțare față de educație și formarea profesională sau de rezultate școlare mediocre în acest context, de atracția pieței muncii și/sau de o combinație de probleme sociale, emoționale și educative care expun persoanele respective riscului de părăsire timpurie a școlii.
Trebuie să se țină seama de tipul de educație în care sunt înscriși elevii. În anumite state membre, elevii care au întâmpinat dificultăți în învățământul general se orientează adesea spre învățământul profesional și tehnic („VET”). În astfel de cazuri, școlile profesionale și tehnice se confruntă cu o responsabilitate și o provocare speciale în materie de reducere a părăsirii timpurii a școlii. Politicile bazate pe elemente concrete necesită acordarea unei atenții deosebite rezultatelor în funcție de fiecare sector de educație sau formare profesională.
Elaborarea de politici de combatere a părăsirii timpurii a școlii fondate pe elemente concrete și eficiente din punct de vedere al costurilor necesită colectarea și actualizarea datelor privind acest fenomen. Acest lucru ar trebui să favorizeze un proces de analiză la nivel local, regional și național. Aceste date pot conține informații cu privire la ratele de părăsire timpurie a școlii, tranzițiile dintre nivelurile de educație, ratele de înscriere și de absolvire a învățământului secundar superior, precum și absenteismul școlar și comportamentele de evitare a școlii.
— Colectarea de informații ar trebui să permită analizarea principalelor motive care stau la baza părăsirii timpurii a școlii în cazul diferitelor grupuri de elevi, școli, tipuri de instituții de educație și formare profesională, municipalități sau regiuni.
— Combinarea datelor privind părăsirea timpurie a școlii cu datele contextuale, precum informațiile socioeconomice, poate contribui la direcționarea măsurilor și a politicilor. Colectarea și analizarea informațiilor privind motivațiile persoanelor care părăsesc timpuriu școala, perspectivele lor în materie de ocupare a forței de muncă și de carieră pot de asemenea contribui la direcționarea măsurilor și a politicilor.
— Evaluarea eficacității și a eficienței măsurilor de politică existente care vizează reducerea părăsirii timpurii a școlii constituie o bază importantă pentru îmbunătățirea strategiilor și a programelor dedicate sporirii șanselor de reușită școlară a elevilor.
2. Cadru politic
Strategiile cuprinzătoare privind părăsirea timpurie a școlii se bazează pe o combinație de politici, pe coordonarea dintre diferitele sectoare de politică și pe integrarea măsurilor de sprijinire a reducerii părăsirii timpurii a școlii în toate politicile relevante care vizează copiii și tinerii. Pe lângă politicile educaționale care promovează sisteme școlare de înaltă calitate, este vorba în principal de politici sociale, de servicii de asistență și de politici privind ocuparea forței de muncă, tinerii, familia și integrarea. Coordonarea orizontală a diferiților actori și coordonarea verticală prin intermediul diferitelor niveluri de guvernare sunt importante în egală măsură. Strategiile privind părăsirea timpurie a școlii ar trebui să includă elementele de prevenire, intervenție și elemente compensatorii. Statele membre ar trebui să își aleagă componentele detaliate ale strategiilor lor în funcție de propria lor situație și de propriul lor context.

PĂRĂSIREA TIMPURIE A ȘCOLII

Abandonul școlar generează șomaj, excluziune socială, sărăcie și probleme de sănătate. Sunt multe motive care pot explica de ce unii tineri renunță prea devreme la studii: probleme personale sau familiale, dificultăți de învățare sau o situație socioeconomică precară. Alți factori importanți sunt funcționarea sistemului de învățământ, atmosfera din școli și relațiile dintre profesori și elevi.
Întrucât motivele pentru care elevii abandonează învățământul secundar sunt adesea complexe și interconectate, politicile de reducere a abandonului școlar trebuie să aibă în vedere o gamă largă de factori și să coreleze politica educațională și socială cu activitățile organizațiilor de tineret și cu aspecte legate de sănătate. O parte din aceste provocări sunt prezentate într-un infografic furnizat de Comisie.
Măsuri luate până în prezent
• Țările UE s-au angajat să reducă rata abandonului școlar la mai puțin de 10 % până în 2020. Publicația anuală Monitorul educației și formării furnizează date și o analiză a tendințelor în materie de abandon școlar în UE și în fiecare stat membru.
• Miniștrii educației din statele membre au adoptat o recomandare a Consiliului cu privire la politica de reducere a abandonului școlar, care definește un cadru amplu, coerent și bazat pe date concrete. Ei au convenit să colaboreze pentru a face schimb de bune practici și informații cu scopul de a identifica modalități eficiente de stopare a acestui fenomen.
• În cadrul grupului de lucru privind părăsirea timpurie a școlii, au fost analizate exemple de bune practici din Europa și au fost împărtășite experiențe legate de reducerea abandonului școlar. Raportul final conține 12 mesaje-cheie adresate responsabililor politici, pe care grupul le-a transformat în instrumente practice elaborând o listă de verificare a politicilor și o anexă cu exemple de bune practici din mai multe țări din UE.
• Comisia a organizat o conferință privind politicile de reducere a abandonului școlar. Un an mai târziu, au fost analizate progresele la nivel de politică înregistrate în 8 țări din UE.
• Grupul de lucru privind politica școlară a creat mesaje de politică prin care sunt identificate condițiile-cheie pentru implementarea abordării „la nivelul întregii școli” în vederea contracarării abandonului școlar timpuriu, precum și un set european de instrumente școlare, disponibile online.
De asemenea, Consiliul a adoptat concluzii privind reducerea părăsirii timpurii a școlii și promovarea succesului școlar.

VIITORUL EDUCAȚIEI, POST-COVID 19: ROLUL INTELIGENȚEI ARTIFICIALE ÎN ÎNVĂȚARE / CUM AR FI PUTUT AJUTA AI ÎN ȘCOALA LA DISTANȚĂ? – ANALIZA UNUI EXPERT OECD
Înainte ca epidemia de Covid-19 și eforturile de combatere a ei să devină subiectele de maxim interes pentru toată lumea, ultimele tendințe în discuții și conferințe erau cele legate de inteligența artificială (AI). E greu de crezut că, în urmă cu doar câteva săptămâni, acesta era subiectul preferat, scrie Stephan Vincent-Lancrin, analist senior la Directoratul pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, într-o analiză publicată pe Oecdedutoday.com. El arată, însă, că educația și învățarea erau în centrul atenției la multe conferințe relevante pe teme legate de AI, în ultimele luni (un exemplu finlandez). Iar criza cauzată de noul coronavirus face ca importanța digitalizării și folosirii inteligenței artificiale în educație să devină evidente.
Dacă ar fi existat și ar fi fost disponibile pentru folosire largă, sisteme susținute de AI ar fi putut să îi ajute pe profesori, elevi și părinți să navigheze prin multitudinea de resurse digitale de învățare, în momentul când a izbucnit această criză, arată analiza.
Cum ar fi putut să sprijine inteligența artificială învățarea, în criza cauzată de noul coronavirus?
Potrivit analistului citat, personalizarea învățării, percepută de mulți ca ideal suprem în domeniu, este una dintre cele mai avansate domenii ale tehnologiei educaționale digitale. De ce e un ideal? “Imaginați-vă un sistem de învățare unde studenții pot face exact tipurile de activități de care au nevoie pentru a progresa și pentru a depăși orice dificultate de învățare pe care ar întâmpina-o”, spune autorul. Acesta este și obiectivul la clasă al profesorilor, doar că aceștia au limite impuse de diferențele dintre elevi la nivel de cunoștințe, interese și dificultăți, la care se adaugă și obligațiile impuse de curriculumul național.
 În acest context, trei tipuri de sisteme digitale ar fi fost utile în actuala criză, pentru a sprijini “personalizarea”:
• sisteme care îi ajută pe profesori, elevi și părinți să navigheze mai ușor prin resursele existente, disponibile gratuit pe Internet sau comerciale
• sisteme care ajută profesorii să le dea elevilor exact tipurile de sarcini care sunt potrivite acestora, în funcție de cunoștințe și de dificultatea subiectelor
• sisteme care ajută elevii să își facă temele, în diverse domenii
Principiul de bază al sistemelor de personalizare e cam același. Întâi, identifică nivelul de cunoștințe al elevilor și unde întâmpină aceștia dificultăți; apoi sugerează pe ce ar trebui să se concentreze aceștia; apoi recomandă acțiuni pedagogice – să continue ce făceau sau să treacă la alt tip de sarcini.
Se pune întrebarea: aceste sisteme îmbunătățesc, oare, învățarea?
Analistul OECD arată că sistemele digitale de personalizare îi ajută pe profesori și pe alți educatori, inclusiv părinții, să facă ceea ce fac de obicei prin alte mijloace: profesorii și părinții încearcă să păstreze un echilibru între activități, precum cititul, matematica, diverse activități fizice sau culturale. Această abordare presupune uneori multe exerciții și multă repetiție.
Sistemele de tip AI fac același lucru, dar au mai multe date disponibile despre ceea ce este necesar și mai multe exerciții pe care le pot oferi. “Imaginați-vă cum i-ar fi putut ajuta astfel de sisteme pe profesori, elevi și părinți să afle ce trebuie să facă, în timp ce învață de acasă, cât timp școlile (și universitățile) sunt închise”, îndeamnă autorul.
Nu este clar în ce măsură funcționează astfel de soluții de “personalizare”, dar există doveză că unele dintre aceste sisteme chiar funcționează – unele soluții personalizate pentru temele de matematică s-a dovedit că îmbunătățesc învățarea.
Altă sursă de inechitate?
O altă problemă, în domeniu, este cea a inechității, între elevii din medii dezavantajate și avantajate. Inteligența artificială și alte sisteme digitale sunt unelte care dau rezultate în funcție de modul cum le folosim. Ar putea sistemele AI și de personalizare să crească nivelul inechității? Da, dacă, după criza coronavirusului, ele devin servicii comerciale disponibile, la prețuri ridicate, unei părți mici din populație, arată analistul OECD.
În actuala criză, de asemenea soluții tehnologice ar fi beneficiat cel mai mult copiii din medii dezavantajate, de copiii ai căror părinți nu au capitalulc cultural să îi susțină; copiii ai căror părinți sunt prea prinși cu munca; copiii ai căror părinți fac să funcționeze în continuare spitalele, magazinele, serviciile de livrare.
Cel puțin ca principiu, sistemele AI sunt dezinteresate de profilul social al elevului. Ele pot oferi copiilor din medii mai puțin privilegiate vocabularul, sintaxa, știința matematică, interesele extinse și pregătirea pe care părinții din medii mai privilegiate le pot oferi copiilor lor. Copiii mai puțin avantajați ar avea, astfel, mult mai multe de câștigat.



ANALIZA FENOMENULUI DE ABANDON ȘCOLAR
Din punct de vedere economic, pierderile şcolare reprezintă un indicator al eficienţei sistemului şcolar; cu cât indicele este mai mic, cu atât sistemul şcolar este mai eficient. Cercetările realizate în deceniile şapte şi opt referitor la abandonul şcolar pot fi grupate în trei mari categorii, corespunzătoare perspectivelor de abordare / interpretare: 1. Abordarea psihosocială a urmărit să demonstreze că aceia care abandonează şcoala diferă de cei care îşi finalizează studiile în ceea ce prieşte unul sau mai multe atribute psihosociale sau trăsături de personalitate; numeroase studii de această factură au investigat rolul motivaţiei, inteligenţei, imaginii de sine şi agresivităţii în decizia de-a abandona şcoala. 2. Perspectiva interacţionistă interpretează abandonul ca pe o consecinţă a interacţiunii dintre caracteristicile individuale ale elevilor şi cele ale mediului educaţional, în care se includ ceilalţi actori sociali (profesori, colegi) şi variabile ale programelor educative. Tinto argumenta în1979 că „abandonul şcolar este rezultatul unei interacţiuni personale insuficiente cu ceilalţi membri ai colectivităţii” ceea ce reprezintă o consecinţă directă a sistemului de aspiraţii al individului.
Teoria constrângerii externe afirmă că abandonul şcolar nu este atât un produs al sărăciei, cât un produs al presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla. Cauzele abandonului școlar pot fi evaluate din trei perspective:
1. Cauze psihologice - care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a elevului: motivaţie şcolară scăzută, lipsă de interes, încredere scăzută în educaţia şcolară, oboseală, anxietate, autoeficacitate scăzută, imagine de sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilităţi sociale reduse, pasivitate; refuzul de a adera la o alegere făcută de alţii (reacţie la presiunea exercitată de dorinţele adulţilor);
2. Cauze sociale care ţin de familie, condiţiile socioeconomice ale familie: sărăcia, stil parental indiferent, neglijent, familii dizarmonice, părinţi foarte ocupaţi sau plecaţi în străinătate;
3. Cauze psihopedagogice care ţin de contextul şcolar specific (inclusiv relaţia profesorelev): presiunea grupului, supraîncărcarea şcolară, comunicarea defectuasă elev-profesor (ironizarea, umilirea elevului) evaluarea subiectivă, frica de evaluare, conflict cu colegii, practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante, incompatibilitate între aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională a şcolii; formă de apărare – împotriva disciplinei excesiv de rigidă şi severă, politici proabsenteiste ale şcolii la elevii din clasele terminale (în şcolile de ,elită’’).
Familia şi influenţa ei
Analiza succintă a rolului climatului familial în ceea ce priveşte abandonul şcolar se bazează pe câteva repere:
a) dezorganizarea familiei.
b) divergenţele educative dintre membrii adulţi ai familiei.
c) Grupul fratern.
d) Dezacordul dintre cerere şi ofertă
Şcoala obligă părinţii să exercite asupra copiilor un control accentuat. Familiile copiilor care abandonează şcoala sunt deficitare sub aspectul controlului parental exercitat, acest deficit manifestându-se prin:
• lipsa ajutorului la învăţătură din partea părinţilor. Lipsa sprijinului părinţilor în pregătirea şcolară a copiilor contribuie într-o mare măsură la randamentul şcolar scăzut al acestora.
• lipsa controlului asupra activităţii copiilor în timpul liber; aceasta se datorează fiemediului familial dezorganizat, caracterizat de violenţă şi consum de alcool, fie faptului căpărinţii sunt mult prea ocupaţi, neputând astfel să-şi supravegheze copiii. Elevul provenit dintr-un mediu familial favorizant beneficiază, chiar de la începutul şcolarităţii, de un "tezaur cultural" identic sau foarte apropiat de cultura vehiculată de şcoală, ceea ce îi va asigura succesul şcolar şi, ulterior, cel profesional. Totodată, copilul aparţinând unei astfel de familii este stimulat să frecventeze diferite instituţii culturale şi să participe la realizarea unor activităţi culturale intrafamiliale. Prin comparaţie cu aceste familii, cele cu un mediu defavorizant nu pot să asigure copiilor referinţele culturale minime, necesare pentru a valorifica eficient oferta şcolară existentă. Abandonul şcolar ţine, în primul rând, de abandonarea şcolii în contextul mentalităţii, acţiunilor şi nevoilor sociale. Şcoala a ajuns sa fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Drept urmare, "reţeta succesului", "exemplele de succes" ori alte sinonime din această categorie par a constitui apanajul unor neduşi la şcoală sau, în orice caz, la şcoala calificării pentru reuşita dobândită.
Nivelul cultural scăzut
Pe trepte inferioare ale vârstei şi parvenirii, se bucură de mare trecere mediatică, bănească, admirativă cei care şi-au legat performanţele de abandonarea şcolii, văzută drept opţiune binevenită în atingerea succesului. Folclorul foarte nou a impus prosteşte vorbe de felul "ai carte, n-ai parte" şi "tocilarii", ca semn depreciativ al celor care încă sunt convinşi că e bine să scrii şi să citeşti ca lumea.
Cadrele didactice, stilul didactic, programa şcolară
G. Stor, cercetând fenomenul abandonului şcolar în Germania constată că profesorii, când se confruntă cu acest fenomen, tind să caute cauzele lui doar în afara şcolii, deoarece nu acordă atenţia cuvenită fenomenului, neglijând activitatea cu elevii slabi, solicitând la lecţii mai ales elevii cu rezultate bune şi foarte bune. C. Kupisiewicz a organizat o cercetare pe doi ani în vederea elaborării metodelor celor mai adecvate pentru combaterea insuccesului şcolar şi implicit a abandonului şcolar. Analiza datelor a evidenţiat că „la abandon şcolar contribuie cel mai mult greşelile pe care le comit profesorii prin faptul prin faptul că nu cunosc suficient ştiinţele pedagogice că studiază puţin personalitatea elevului”. După C. Kupisiewicz există trei cauze didactice principale de care sunt responsabile cadrele didactice şi care determină abandonul şcolar: o Greşelile metodice ale cadrelor didactice în timpul predării; o Cunoaşterea insuficientă a elevilor de către cadrele didactice care predau la clasă; o Absenţa, în cadrul şcolii a unei griji permanente a cadrelor didactice pentru „elevii slabi” la învăţătură. Factorii generali de ambianţă educaţională atrag atenţia asupra rolului contextului social în care se face educaţia, respectiv asupra valorii şi importanţei pe care statul şi diferite alte instituţii o acordă învăţământului în ceea ce priveşte integrarea, succesul profesional şi social al elevilor.
Probleme ale şcolii
 a) Probleme de ordin financiar: resurse insuficiente alocate pentru învăţământ (repararea şcolilor, dotarea claselor şi a şcolilor cu grupuri sanitare, instalaţie termică, etc.).
 b) Probleme privind capitalul uman se referă la calitatea resurselor umane de care dispune școala.
 - problema cadrelor didactice din mediul rural
- rolul cadrelor didactice Activitatea de prevenire este complexă, deoarece presupune intervenţii concrete care să ducă la reducerea cât mai mult a fenomenului de abandon şcolar, prin acţiuni menite să limiteze sau să înlăture unde este posibil cauzele abandonului şcolar. De aceea este nevoie ca să existe preocupări reale pentru prevenirea abandonului şcolar, atât din sfera politică, cât şi din partea societăţii civile. Astfel, prevenirea abandonului şcolar sar îmbunătăţii prin:
• existenţa unor programe guvernamentale care să vizeze prevenirea abandonului şcolar. La noi, există preocupări în acest sens, dar este nevoie ca aceste programe să fie mereu îmbunătăţite, să se ţină cont de toţi factorii care pot determina abandonul şcolar şi în consecinţă programele să conţină măsuri concrete de limitarea acţiuniifactorilor de risc.
• existenţa unor programe iniţiate de ONG, care să urmărească reducerea sau chiar eradicarea fenomenului de abandon şcolar;
• acţiuni eficiente ale organismelor locale care se ocupă cu prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, precum şi cu ajutarea copilului aflat în situaţia de abandon şcolar;
• promovarea şi încurajarea cercetărilor în domeniul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar; Prevenirea fenomenului de abandon şcolar comportă anumite limite. Oricât de bine gândită şi de fundamentată ştiinţific ar fi, limitele ei apar datorită multitudinii de fenomene care condiţionează prin interacţiunea lor abandonul şcolar. Făcând analogia între abandonul şcolar şi predelincvenţă, eficacitatea acţiunii preventive este subminată de limite interne şi/sau limite externe.
Implicarea cadrelor didactice/ consilierilor şcolari în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar
Cadrul didactic poate fi promotorul unor programe al căror scop este prevenirea şi combaterea abandonului şcolar. Abandonul şcolar al multor elevi este din nefericire o certitudine. El este unul din problemele mari cu care se confruntă instituţia educativă şi este deci nevoie ca şcoala să întindă o mână celorlalte instituţii implicate în monitorizarea acestui fenomen. În acest sens este necesar elaborarea unor strategii de tratare diferenţiată şi individualizată a elevilor aflaţi în situaţia de a abandona şcoala. Dar pentru punerea în aplicare a unor astfel de strategii e nevoie însă de o bună cunoaştere a particularităţii psihologice ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevului cu dificultăţi şcolare. Variaţiile mari de ritm intelectual şi stil de lucru, de rezistenţă la efortul de durată, de abilităţi comunicaţionale şi nevoi cognitive, existente în general între elevi, impun acţiuni de organizare diferenţiată a procesului de predare-învăţare, pe grupe de elevi, în care să primeze însă sarcinile individuale de învăţare.
Părăsirea timpurie a şcolii poate fi prevenită prin strategii sistematice, bazate pe elemente concrete
Strategiile de combatere a părăsirii timpurii a școlii trebuie să aibă ca punct de plecare o analiza a specificităților naționale, regionale și locale ale fenomenului. Datele ar trebui să permită analizarea principalelor cauze ale părăsirii timpurii a școlii pentru diferite categorii de elevii, regiuni, localități sau școli atinse în mod special de acest fenomen. Disparități puternice între nivelurile de părăsire timpurie a școlii pot indica probleme structurale în anumite zone geografice sau în anumite filiere educative. Concepția de strategii trebuie să se bazeze pe informații precise, care să permită o mai bună orientare a măsurilor; un sistem de monitorizare a evoluției părăsirii timpurii a școlii poate contribui la adaptarea constantă a strategiilor, pe baza informațiilor cum ar fi motivațiile individuale legate de părăsirea timpurie a educației și formării. Programul de învățare de-a lungul vieţii, precum și programele conexe pentru cercetare şi inovare vor fi utilizate mai intens pentru a sprijini experimentarea și abordările inovatoare în materie de reducere a părăsirii timpurii a școlii. El va permite schimbul de experiențe și de bune practici la nivelul instituțiilor de educație și de formare și va promova elaborarea de măsuri de sprijin eficiente și eficace pentru elevii amenințați de părăsirea timpurie a școlii. Prioritățile de finanțare pentru 2011 includ reducerea părăsirii timpurii a școlii, îmbunătățirea învățării pentru elevii provenind din familii de migranți și promovarea egalității de gen și a abordărilor integratoare ale învățării. Fondurile structurale europene, în special Fondul social european și Fondul european de dezvoltare regională sunt surse foarte importante de finanțare a măsurilor luate la nivel național și regional pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii. Cadrul politic European conținut în recomandarea Consiliului va aduce orientare și rigoare investițiilor din cadrul Fondurilor structurale europene și va consolida rentabilitatea acestora în combaterea părăsirii timpurii a școlii.
Admiterea în Învățământul Superior – deconectată de realitățile actuale
În aceste momente critice, puterea efectului perturbativ generat de criza actuală a influențat direct flexibilitatea și capacitatea de adaptare a sistemul de învățământ. Este esențial să răspundem corespunzător provocărilor create de criza noului Coronavirus (Covid-19), inclusiv vizavi de procesul de admitere în Învățământul Superior (ÎS) prima etapă în accesarea studiilor superioare.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a analizat procesul de admitere în universitățile de stat din România și a prezentat exemple de bună practică implementate de universitățile din lume. Analiza se încheie cu o serie de recomandări privind procesul de admitere în ÎS adresate decidenților și instituțiilor de învățământ superior.
Informațiile colectate au arătat că, deși Ordonanţa de urgenţă nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale a stabilit eliminarea cerinței de depunere a copiilor legalizate, în momentul de față 36% dintre universitățile de stat solicită obligatoriu prin regulamentul de admitere copii legalizate în unele situații specifice în cadrul procesului de admitere pentru ciclul licență.
O altă constatare arată că doar 34% dintre universitățile de stat civile cuprind în regulamentele de admitere prevederi ce asigură egalitatea de șanse în procesul de admitere pentru persoanele cu dizabilități, însă fără metode concrete de admitere specială adaptată acestora.
Referitor la existența unor proceduri de contestații, toate universitățile analizate prezintă o astfel de procedură, totuși, cu privire la posibilitatea depunerii contestațiilor online, doar 2 dintre universitățile analizate (4%) au asemenea prevederi, în restul cazurilor fiind necesară depunerea contestației la secretariatele facultăților sau al universității și doar în unele cazuri, studentul are posibilitatea de a participa la procesul de rezolvare a contestației.
Pentru a oferi oportunități echitabile candidaților în cadrul procesului de admitere online, solicităm încheierea unor parteneriate între instituțiile de învățământ superior din România și inspectoratele școlare județene. Astfel, în cazul în care un elev nu dispune de posibilitățile necesare pentru a susține admiterea online, aceasta să poată fi organizată și susținută în cea mai apropiată unitate de învățământ de domiciliul beneficiarului, pe dispozitivele unității respective, în condițiile și pe platformele stabilite de universități.
În continuare, este esențial să luăm în considerare impedimentele existente în procesul de predare și, astfel, propunem ponderarea mediilor finale ale elevilor, în cazul în care se va recurge la examinare online. Considerăm că notele obținute ca urmare a parcurgerii activităților de predare-învățare în mediul online, ar trebui să valoreze mai puțin decât cele obținute înainte de producerea pandemiei și, implicit, a suspendării activităților față în față cu elevii. Această abordare are scopul de a crea o „plasă de siguranță” pentru a diminua eventuale discriminări generate de posibilitățile reduse ale elevilor proveniți din medii dezavantajate. Practic, acest lucru oferă elevilor siguranța că mediile finale nu sunt influențate negativ de educația primită în mediul online.
Totodată, considerăm prioritară adaptarea prevederilor OMENCȘ nr. 6102/2016 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat în vederea debirocratizării procesului de confirmare. Punctual, solicităm Ministerului Educației și Cercetării amendarea OMENCȘ nr. 6102/2016, în ceea ce privește procedura confirmării, dar, mai mult decât atât, o serie de propuneri implementabile în universitățile românești, care să asigure veridicitatea documentelor și a confirmării online a candidaților.
De asemenea, pentru a eficientiza procesul de admitere, dintre solicitările prevăzute în analiză, amintim:
 stabilirea cu celeritate de către universități a platformelor utilizate pentru admiterea online, cu suport informatic din partea Ministerului Educației și Cercetării;
 stabilirea unor condiții speciale de admitere pentru elevii și studenții cu dizabilități și realizarea unui ghid instituțional cu pașii pe care trebuie să îi urmeze un candidat cu dizabilități, pentru a beneficia de o admitere adaptată nevoilor sale;
 posibilitatea depunerii contestațiilor și confirmarea locului online;
 stabilirea unei perioade de depunere a dosarelor de concurs prelungite, raportat la anii anteriori;
 reducerea taxelor de admitere – la începutul acestui an universitar, ANOSR a constatat în analiza „Taxele nejustificate ale învățământului superior românesc” existența unor cuantumuri exagerate ale taxelor de admitere și o lipsă totală a fundamentării acestora;
 diferite beneficii financiare, precum amânarea termenului de achitare a primei tranșe a taxei de școlarizare, posibilitatea de a nu plăti taxa de înscriere la concursul de admitere candidaților care dovedesc că au fost grav afectați financiar de COVID-19;
 armonizarea regulamentelor de admitere actuale cu legislația în vigoare și eliminarea prevederilor obligatorii de legalizare a unor documente pentru concursul de admitere.
Deși prea puține universități aduc în discuție admiterea online, iar guvernanții nu oferă soluționări concrete ale nevoilor elevilor și studenților, educația rămâne o prioritate și pe durata pandemiei; tocmai din acest motiv, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită o atenție mai mare acordată educației și măsuri realiste pentru actul didactic, încât să nu fie afectat interesul elevilor și studenților.


Implicarea cadrelor didactice/ consilierilor şcolari în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.
Cadrul didactic poate fi promotorul unor programe al căror scop este prevenirea şi combaterea abandonului şcolar. Abandonul şcolar al multor elevi este din nefericire o certitudine. El este unul din problemele mari cu care se confruntă instituţia educativă şi este deci nevoie ca şcoala să întindă o mână celorlalte instituţii implicate în monitorizarea acestui fenomen. În acest sens este necesar elaborarea unor strategii de tratare diferenţiată şi individualizată a elevilor aflaţi în situaţia de a abandona şcoala. Dar pentru punerea în aplicare a unor astfel de strategii e nevoie însă de o bună cunoaştere a particularităţii psihologice ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevului cu dificultăţi şcolare. Variaţiile mari de ritm intelectual şi stil de lucru, de rezistenţă la efortul de durată, de abilităţi comunicaţionale şi nevoi cognitive, existente în general între elevi, impun acţiuni de organizare diferenţiată a procesului de predare-învăţare, pe grupe de elevi, în care să primeze însă sarcinile individuale de învăţare.

Evoluţia procentuală a populației României cu vârsta cuprinsă între 25-34 ani, absolventă de studii superioare (ISCED 5-8) pentru perioada 2009-2018, cât și o analiză comparativă la nivelul țărilor aparținând Uniunii Europene pentru aceeași categorie a populației, în perioada 2016-2018, care relevă că România se situează cu peste 15% sub media Uniunii Europene și peste 20% sub țări precum Cipru, Lituania, Irlanda sau Marea Britanie, conform datelor Eurostat.
Educația incluzivă și combaterea abandonului şcolar
Parcursul elevilor este în pericol de fragmentare, într-o multitudine de moduri, ceea ce conduce la rezultate nesatisfăcătoare și chiar la abandon școlar. Tranziția între cicluri și tipuri de școli poate reprezenta un moment în care se manifestă problemele, dar poate evidenția și simptomele altor chestiuni. În cazul multor tineri chiar și accesul la educație reprezintă o problemă. 
Unul din zece tineri europeni termină o formă de învăţământ sau formare fără să deţină competenţele şi calificările considerate actualmente necesare pentru tranziţia cu succes către piaţa muncii şi participarea activă la societatea contemporană, riscând astfel să ajungă şomeri, să fie excluşi social şi devină săraci. 
Există multe motive pentru care unii tineri renunţă prematur la educaţie şi formare: probleme personale sau familiale, dificultăţi de învăţare sau o situaţie socio-economică fragilă. Cu toate acestea, caracteristicile sistemelor de învățământ și climatul școlar sunt alți factori care contribuie la implicarea sau neimplicarea elevilor. Parcursurile traversează diverse moduri de a învăța și a fi, iar dacă acestea sunt flexibile, iar părinții și elevii sunt capabili să ia decizii documentate, putem vorbi de o experiență pozitivă pentru elevi. 
Se impune o „abordare holistică”, în cadrul căreia întreaga comunitate şcolară (conducerea şcolii, cadre didactice, elevi, familiile acestora) participă la un efort colectiv şi coerent, în strânsă colaborare cu partenerii externi şi întreaga comunitate.
Source: https://www.youtube.com/watch?v=Q16q_B9u980
Peste 593.000 de copii și tineri români, cu vârste între 0 și 19 ani, au emigrat într-un stat UE – Raport al Comisiei Europene

În anul 2018 erau 1,8 milioane de copii născuți în Uniunea Europeană, cu vârste între 0 și 19 ani și care au emigrat într-un alt stat membru. Dintre aceștia, 593 de mii erau din România, potrivit raportului „Data on Children in Migration” făcut de Comisia Europeană.
Publicația arată că 12,6% din populația cu vârste între 0 și 19 ani a României trăia în 2018 într-un alt stat membru UE. Este vorba despre 592.381 de copii și tineri români. Pe locul al doilea în acest clasament se află Bulgaria, cu 9,3%, urmată de țara care deține actuala președinție a Consiliului UE – Croatia (7,5%), Estonia (5,6%), Lituania (5%), Letonia (4,3%) și Luxemburg (4%).
Toate aceste state, dar mai ales România, arată o creștere a emigranților în perioada 2014-2018. În România numărul acestora a crescut cu peste 132 de mii.
Toate celelalte state au rate de emigrație între 0,5 și 2%. Autorii raportului susțin că s-au confruntat cu date lipsă și că, de fapt, cifrele ar putea fi mult mai dramatice. Dacă datele statistice care lipsesc ar fi proporțional atribuite statelor membre, proporția persoanelor emigrate cu vârsta între 0 și 19 ani ar fi de până la 21% în România, 16% în Bulgaria și de peste 13% în Croația.
Câți copii români (0-19 ani) au emigrat în statele Uniunii Europene, potrivit visualise.jrc.ec.europa.eu:
1. Italia – 260.894 (locul I)
2. Spania – 137.511 (locul al doilea, după Maroc)
3. Germania – 119.295 (pe locul al doilea, după Siria)
4. Austria – 26.167 de copii și tineri (pe locul al doilea, dupa Germania)
5. Belgia – 21.396 de copii și tineri (pe locul al treilea, după Olanda și Franța)
6. Irlanda – 5.414 (pe locul 4, după Polonia, Marea Britanie și Lituania)
7. Danemarca – 4.785 (locul 4, după Siria, Polonia și Turcia)
8. Portugalia – 4.717 (locul 4)
9. Ungaria – 2.370 (locul 2, după China)
10. Cehia – 1.344 (locul 8)
11. Luxemburg – 875 (locul 10)
12. Slovacia – 257 (locul 7

Source:https://www.edupedu.ro/peste-593-000-de-copii-si-tineri-romani-cu-varste-intre-0-si-19-ani-au-emigrat-intr-un-stat-ue-raport-al-comisiei-europene/

COMISIA EUROPEANĂ - THE STRUCTURE OF THE EUROPEAN SCHEMATIC DIAGRAMS EURYDICE –FACTS AND FIGURES EDUCATION SYSTEMS2018/19

ROMÂNIA
PRĂPASTIA DINTRE ȚĂRI CA ROMÂNIA ȘI CELE CARE INVESTESC SERIOS ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ESTE DE AȘTEPTAT SĂ CREASCĂ, DUPĂ CRIZA COVID-19 – ASOCIAȚIA UNIVERSITĂȚILOR EUROPENE
Prăpastia dintre țările cu investiții mari în învățământul superior și cele, printre care și România, unde finanțarea universităților a scăzut în ultimul deceniu este de așteptat să se mărească în urma crizei produse de pandemia Covid-19, potrivit unei analize publicate săptămâna aceasta de Asociația Europeană a Universităților (EUA). Documentul arată toate sursele de venit ale universităților vor fi afectate pe termen și scurt, dar ele trebuie să caute soluții pe termen lung, pentru că, așa cum a arătat criza din 2008-2009, orice decizie pe termen scurt, în acest domeniu, este probabil să persiste și să afecteze negativ dezvoltarea de durată.
Raportul mai arată că nu doar țările care se bazează în bună măsură pe veniturile din taxe aplicate studenților internaționali – a căror mobilitate este redusă sau anulată în această perioadă – vor fi afectate. O scădere a veniturilor se va face simțită și în țările care se bazează pe taxe colectate de la studenții locali, printre care și România, deoarece este de așteptat să scadă veniturile familiale, în funcție e tipul de măsuri aplicate de guvernele naționale.
Potrivit raportului, aceste pierderi mari la nivelul veniturilor provenite din taxe trebuie compensate pe termen scurt prin diverse măsuri, așa încât universitățile să poată acționa mai rapid și să poată contribui la revirimentul economic și social.
Dat toate sursele vor fi afectate într-un fel au altul, pe termen mediu și scurt, arată raportul, care notează asupra riscurilor asociate măsurilor luate pe termen scurt:
• “Experiența ne arată că deciziile luate în reacție la criza din 2008 și contextul economic dificil au fost adesea menținute sau extinse pe termen mai lung. (…) Este esențial ca măsurile de răspuns luate acum să aibă termene clare și să fie implementate conștientizând efectele pe termen lung pe care le-ar putea avea asupra finanțării și autonomiei instituționale”.
Analiza citată arată că, după criza din 2008, țări precum Luxembourg, Germania, Elveția, Norvegia, Austria și Danemarca au mărit investiția în sistemele de învățământ, pe când alte țări, precum România, Republica Cehă sau Irlanda au redus această finanțare, raportat la evoluția PIB. România continuă să performeze sub media europeană, chit că în ultimii câțiva ani s-a simțit o ameliorare. Potrivit analizei, diferențele dintre țările cu investiții mari în educație și acest din urmă grup, în care se află și România, este foarte posibil să se adâncească în urma crizei actuale.
Ce spune raportul EUA despre modul cum vor fi afectate diversele tipuri de finanțare, pe lângă cele din taxe:
• Fonduri publice – universitățile din cele mai multe țări europene depind de fondurile publice. După 2008, puține țări au introdus reduceri drastice ale acestor fonduri, iar 15 țări au crescut finanțarea universităților în primii doi ani post-criză. Dar situația a evoluat diferit de la un moment la altul și de la o țară la alta – cel mai rău an a fost, pentru universități, 2012, când instituțiile din 14 țări, dintr-un total de 24 analizate, aveau finanțări în scădere față de 2008. Asociația spune că există un risc semnificativ ca alocațiile din fonduri publice să scadă în următorii doi ani, din cauza crizei Covid-19, iar deciziile trebuie să evite dezechilibre majore.
• Ca în 2008, este de așteptat să scadă veniturile din fonduri filantropice, de la ONG-uri și din contracte de cercetare, dar și cele din alte activități economice (închirieri, cămine etc.) În 2008, scăderea în acest segment de venituri a avut un efect de durată asupra bugetelor.
• Finanțarea europeană – este de așteptat o concurență în creștere pentru fondurile UE în anii care vin. Dar strategiile naționale care vor încuraja universitățile să încerce să-și asigure astfel de finanțări nu vor avea eficiență dacă nu vor fi susținute de finanțări suplimentare.

TINERII DIN AFARA ORAȘELOR MARI AU RĂMAS FĂRĂ SPRIJIN ȘI CU UN VIITOR PRECAR

PĂRĂSIREA TIMPURIE A ȘCOLII ȘI REȚEAUA ȘCOLARĂ

ABANDONUL ȘCOLAR PE REGIUNI: ÎN TRANSILVANIA E CEL MAI MARE, ÎN MUNTENIA, CEL MAI MIC. ABANDONUL ȘCOLAR GENEREAZĂ ȘOMAJ, EXCLUZIUNE SOCIALĂ, SĂRĂCIE ȘI PROBLEME DE SĂNĂTATE

 

Cea mai mare rata a abandonului școlar din România în 2018 a fost înregistrată în Regiunea Centru, adică în zona Transilvaniei, și era de 5,2% în mediul rural și 3,7% în urban, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. La popul opus, cea mai scăzută rată a abandonului era în regiunea Sud-Muntenia, de doar 1,6% în rural și 2,3% în urban. Edupedu.ro a analizat datele pentru ultimii 5 ani pe fiecare regiune, atât pe mediul rural cât și pe mediu urban, iar acestea arată îmbunătățirea situației abandonului școlar în toate regiunile și în toate mediile.Pe niveluri de educaţie, rata abandonului a înregistrat în anul 2018 o creştere cu 0,1 puncte procentuale în învăţământul primar şi gimnazial, a rămas la acelaşi nivel în învăţământul liceal şi profesional, iar în învăţământul postliceal şi de maiştri a înregistrat o scădere cu 0,8 puncte procentuale comparativ cu anul precedent, potrivit INS.Definiție abandon şcolar: Rata abandonului școlar este diferența dintre numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar și cel al elevilor aflați în evidență la sfârșitul aceluiași an școlar, exprimată ca raport procentual fata de numărul elevilor înscriși la începutul anului.Efecte: Abandonul școlar generează șomaj, excluziune socială, sărăcie și probleme de sănătate. Sunt multe motive care pot explica de ce unii tineri renunță prea devreme la studii: probleme personale sau familiale, dificultăți de învățare sau o situație socioeconomică precară, potrivit Comisiei Europene. Alți factori importanți sunt funcționarea sistemului de învățământ, atmosfera din școli și relațiile dintre profesori și elevi.Efectele abandonului şcolar se resimt pe termen lung asupra evoluţiei societăţii şi creşterii economice. Cei care au părăsit timpuriu şcoala au tendinţa să participe mai puţin la procesul democratic şi sunt cetăţeni mai puţin activi. Abandonul şcolar afectează şi procesul de inovare şi creştere, pentru că aceasta se bazează pe forţa de muncă competentă în întreaga economie, nu doar pe cea din sectoarele de înaltă tehnologie. Potrivit Comisiei Europene, „reducerea cu numai un punct procentual a ratei europene medii de părăsire timpurie a şcolii ar permite economiei europene să dispună în fiecare an de aproape o jumătate de milion de tineri lucrători calificaţi”.

 

Sursa: https://www.edupedu.ro/grafic-abandonul-scolar-pe-regiuni-in-transilvania-e-cel-mai-mare-in-muntenia-cel-mai-mic-abandonul-scolar-genereaza-somaj-excluziune-sociala-saracie-si-probleme-de-sanatate/?fbclid=IwAR0BYnGMH-LOAnVPcYimCrb8nKJyaQfqR_elqh0L85z2hpyJn5uGa-bcUTE

SURPRIZELE ABSOLVENȚILOR LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ: POȚI FI MULȚUMIT DE MUNCĂ, DAR NU DE VENITURI / ANGAJATORII VOR LUCRURI “CIUDATE”/ PROBLEME CÂND TE ANGAJEZI ÎNTR-UN DOMENIU FĂRĂ LEGĂTURĂ CU PROPRIA PREGĂTIRE – STUDIUL-PILOT EUROPEAN EUROGRADUATE

 

Cât de afectat este un absolvent care se angajează într-un loc de muncă fără legătură cu domeniul său de pregătire? Ce șanse sunt să se întâmple acest lucru pentru tineri din medii dezavantajate, comparativ cu cei favorizați? Ce șanse sunt să fii mulțumit de slujba pe care o găsești, după ce ieși de pe băncile facultății? La aceste întrebări încearcă să răspundă un nou studiu-pilot realizat în opt țări europene, dat publicității luna aceasta de Comisia Europeană. Studiul “Eurograduate” analizează diferențele dintre diverse țări și sisteme de învățământ și influența școlii asupra carierei absolvenților.

Studiul a fost realizat în perioada octombrie 2018-februarie 2019, dar rezultatele lui au fost date publicității acum. El s-a desfășurat în opt țări: Austria, Republica Cehă, Croația, Germania, Grecia, Lituania, Malta și Norvegia.

Evaluarea Comisiei Europene în cele opt țări pleacă de la premisa că piața muncii se transformă foarte rapid, iar tendința pare să fie accentuată de pandemia Covid-19. Potrivit estimărilor invocate în studiu, majoritatea meseriilor actuale vor dispărea până în 2040, sub impactul tehnologiilor, dar vor fi înlocuite de altele. În acest context, cererea de anagajați cu abilități solide, implicați social este în creștere.

Studiul face parte dintr-un efort al Comisiei de a determina statele membre să facă mai mult pentru adaptarea tinerilor la condițiile unei piețe a muncii în schimbare rapidă. El a fost dat publicității în paralel cu unul referitor la trasarea carierelor absolvenților în statele membre, capitol la care România se numără printre ultimele țări din Uniunea Europeană.

Concluzii-cheie oferite de studiu:

 

Nivelul de pregătire al absolvenților pentru piața muncii

Decizia studenților dacă să intre pe piața muncii sau să-și continue studiile ține doar în parte de situația generală de pe piața muncii, potrivit raportului. Ea este influențată și de modul cum absolvenții își evoluează propriile studii, în ce măsură se simt ei pregătiți să înceapă munca.

În acest domeniu, se simt diferențe considerabile între țările analizate. În țările central-europene (Austria, Republica Cehă, Germania), absolvenții de master și cei din domenii tehnice, științele naturale și sănătate se simt mai pregătiți pentru piața muncii decât absolvenții de licență sau din alte domenii.

Tot mai bine pregătiți sue simt și cei care vin din medii de învățare care îi activează (bazate pe proiecte sau pe soluționarea problemelor) sau din medii ce pun accentul pe muncă (stagii de practică).

 

Găsirea unei slujbe potrivite

Pe continent se fac iar simțite diferențe majore când vine vorba despre accesul la o slujbă pe măsura calificării absolvenților. Studiul arată că absolvenții care nu au loc de muncă sau care s-au angajat într-o slujbă fără legătură cu pregătirea lor (nepotrivire verticală) sau muncesc sub nivelul lor de pregătire și în alt domeniu (dublă nepotrivire) se află într-o situație dificilă. Ei se confruntă cu un risc mai mare să își piardă abilitățile și să câștige semnificativ mai puțin.

La nivelul țărilor analizate, statele central europene și nordice au cel mai mic grad de absolvenți angajați în slujbe cu nepotrivire verticală sau dublă nepotrivire, pe când țările sudice (plus Lituania) au o problemă din acest punct de vedere – între 40 și 50% dintre absolvenții lor se află într-o situație dificilă, la un an după absolvire.

Pe de altă parte, inechitatea nu are același efect, din acest punct de vedere, în diversele țări analizate. Este mai probabil să nu găsești o slujbă potrivită după absolvire, dacă vii dintr-un mediu dezavantajat, dar acest efect este considerabil mai puternic în Croația și cel mai puternic în Lituania șI Germania, comparativ cu celelalte state incluse în studiu.

Veniturile depind atât de nivelul de pregătire, cât și de domeniul ales

Cu excepția Germaniei (unde, la un an de la absolvire, absolvenții de licență câștigă ușor mai bine), absolvenții de master câștigă mai bine în toate țările incluse în studiu, cel mare avantaj avându-l absolvenții de master din Grecia.

În toate țările, cel mai bine plătiți sunt absolvenții de științe tehnice și inginerie, iar cei mai slab plătiți – absolvenții din Educație, artă și științe umaniste. (diferența medie de venituri, la începutul carierei, este de peste 20%).

 

Satisfacția față de slujba obținută

În țările central-europene (Austria, Cehia, Germania) peste 70% dintre absolvenți se declară satisfăcuți de munca depusă.

Dar, în medie pentru întregul studiu, circa 50% dintre absolvenți se declară nesatisfăcuți de veniturile obținute. Iar cu privire la perspectiva de avans în carieră și la echilibrul viață personală-muncă, 40% dintre absolvenți sunt satisfăcuți.

Abilități dobândite în școală vs. abilități cerute de angajatori

Potrivit studiului, cel puțin două treimi dintre absolvenții angajați au arătat că angajatorii au pretins cunoștințe și abilități specifice legate atât de domeniul de activitate, cât și de comunicare, muncă în echipă, capacitate de învățare și de planificare, de rezolvare a problemelor.

Pe de altă parte, doar jumătate dintre angajatori ar cere cunoștințe de limbi străine sau de relații cu clienții. Iar o treime cer cunoștinte aprofundate de IT.

 

Sursa:https://www.edupedu.ro/surprizele-absolventilor-la-inceput-de-cariera-poti-fi-multumit-de-munca-dar-nu-de-venituri-angajatorii-vor-lucruri-ciudate-probleme-cand-te-angajezi-intr-un-domeniu-fara-legatura-cu-propria/?fbclid=IwAR2W7Uxp-AgLWFJ-g1gZNSKa3P4LAya2HPIdv6gGduQPV138HW-gl1qNlyA

 

https://monitorsocial.ro/indicator/educatie-bani-putini-rezultate-slabe/?fbclid=IwAR0y6aoI8scmJGNOlG-XSN_yIeFNWLuR9ckMoZMDNZSURMphlxi6Guy-ncQAcesta este un element de tip text. Fă click dublu pentru a edita textul. Poți la fel să modifici dimensiunile și poziția elementului, fundalul, linia de contur și multe altele. La fel, pentru apariția elementelor de tip text poți seta un efect de animație.

https://monitorsocial.ro/indicator/abandonul-scolar-poate-prelungi-saracia/

1r

 

 

2r

 

Sursa: https://monitorsocial.ro/indicator/ue-vs-romania-absolventi-de-invatamint-superior-30-34-ani/

Rata de ocupare a tinerilor și tinerelor, în funcție de gen și nivelul de educație

r11

 

r22

 

sursa: https://monitorsocial.ro/indicator/rata-de-ocupare-a-tinerilor-si-tinerelor-in-functie-de-gen-si-nivelul-de-educatie/

România are de trei ori mai mulţi tineri care abandonează şcoala în comparaţie cu Polonia şi de două ori mai mulţi faţă de Germania

 

România a ocupat in anul 2014 locul 26 din 28 la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte părăsirea timpurie a sistemului de învăţământ, având în continuare una dintre cele mai mari rate ale abandonului şcolar.

Astfel, peste 18% din românii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani care au absolvit cel mult gimnaziul nu şi-au exprimat în niciun fel dorinţa de a-şi con­tinua studiile anul trecut. Iar procentul acestora este din nou în creştere, după un 2013 şi un 2012 în care românii începuseră să fie mai preocupaţi de continuarea studiilor. Astfel, un alt subcapitol al educaţiei plasează România pe o poziţie net defavorabilă în UE, având în vedere că ţara noastră mai ocupă locuri codaşe şi în ceea ce priveşte finanţarea sistemului de învăţământ, salariile acordate profeso­rilor sau investiţiile făcute de stat pentru fiecare elev.

La nivel european, mai prost la capitolul abandon şcolar stau doar maltezii şi spaniolii, cu rate de peste 20%, în timp ce germanii care au părăsit şcoala înainte de vreme sunt de două ori mai puţini decât românii, iar în Polonia rata aban­donului este de trei ori mai mică decât la noi, potrivit celor mai recente date de la Eurostat.

„De la începutul anilor '90 România are un trend negativ în ceea ce priveşte rata aban­donului, iar diferenţa atât de mare dintre noi şi Germania, Polonia sau oricare altă ţară «aşe­zată» este dată în primul rând de sistemul de învăţământ mai bine finanţat, dar şi de ideologii didactice mai deschise. S-a creat un fel de ideologie în România potrivit căreia şcoala nu te ajută cu nimic. Şi, într-o anumită măsură, aşa este, pentru că nu mai există şcoli profesionale care să te înveţe ceva efectiv, o meserie“, este de părere psihologul Bogdan Lucaciu. Pe de altă parte, sunt şi zone, rurale în special, unde lipsa posibilităţilor finan­ciare face ca elevii să renunţe să mai mear­gă la şcoală. Lipsa banilor nu este direct legată de costurile studiilor, ci de acele elemente adiacente ale acestora (transportul până şi de la şcoală, îmbră­cămintea etc.). Problema subfinanţării ar putea fi însă rezolvată, măcar într-o mică măsură, alocând banii promişi de gu­vernanţi pentru educaţie (acele 6% din PIB). Astfel, o anumită su­mă ar putea fi direcţionată către a ajuta mai mulţi copii fără posiblităţi să înveţe.

Pentru 2015 bugetul alocat educaţiei este echivalentul a 3,7% din PIB şi, chiar dacă a crescut faţă de anul trecut, tot nu arată faptul că educaţia este o prioritate pentru România, cum se aminteşte în fiecare perioadă electorală.

„Şi în sistemul comunist şcoala se făcea doar pentru aveai anumite beneficii pe plan profesional, pentru că ţi se promitea ceva. Acum nici nu ţi se mai garantează ceva după ce termini o facultate, doar ţi se propune. Cred în sistemul de învăţământ profesional şi consider că este mai bine să fii un meseriaş fără facultate decât un şomer cu facultate. Liceele şi facultăţile au scăzut mult ca nivel”, mai spune Lucaciu.

În Uniunii Europeană, media de părăsire timpurie a şcolii este de aproximativ 11%, iar ţinta României pentru anul 2020 este să ajungă la această pondere. Ceea ce înseamnă că, în fiecare an de acum înainte, România ar trebui să mai scadă, în medie, câte 1,1% din numărul românilor care nu îşi continuă studiile peste nivelul de gimnaziu. Ţinta se regăseşte în strategia naţională pentru educaţie, aflată încă în dezbatere.

Sursa: https://www.zf.ro/eveniment/romania-are-de-trei-ori-mai-multi-tineri-care-abandoneaza-scoala-in-comparatie-cu-polonia-si-de-doua-ori-mai-multi-fata-de-germania-14282042

Eurostat: România are a treia cea mai mare rată de abandon școlar din UE

 

Rata abandonului școlar la persoanele de sex feminin este mai rdicată în România decât rata în cazul persoanelor de sex masculin (18,7% față de 18,4%). Rata tinerilor care au părăsit școala prematur în România a scăzut până la 18,5% (2016).

Cele mai scăzute rate de abandon școlar sunt în Croația (2,8%), Lituania (4,8%), Slovenia (4,9%), Polonia (5,2%) și Luxemburg (5,5%). Media europeană (10,7%) este mult inferioară datelor României. Mai mult, în vreme ce tendința europeană este descendentă din 2002 încoace, de la 17% la 10,7% , România se află pe o tendință opusă. În ciuda scăderii de anul trecut, rata abandonului este încă mai mare decât cea din 2006 (17,9%). Pe o tendință ascendentă se înscriu și Cehia și Slovacia.

La fel și în Cehia și Bulgaria, în contradicție cu mediile europene. Pe de altă parte, 15 state membre îndeplinesc deja obiectivele propuse pentru anul 2020 la acest indicator: Belgia, Danemarca, Irlanda, Grecia, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Austria, Slovenia și Finlanda. O campanie la nivel comunitar, „Europa 2020, urmărește reducerea ratei celor care părăsesc timpuriu școala sub pragul de 10%, până în anul 2020

Rata celor care părăsesc timpuriu sistemul de educație și instruire este definită de UE ca acel procent de tineri (18-24 de ani) care au finalizat cel mult învățământul secundar inferior (gimnaziu) și care au declarat că nu au primit nici un fel de educație sau instruire în cele patru săptămâni care precedă ancheta.

Sursa: https://cursdeguvernare.ro/eurostat-romania-are-a-treia-cea-mai-mare-rata-de-abandon-scolar-din-ue.html

România – pe ultimele locuri din Europa la numărul de tineri cu studii superioare, rata de înscriere la universitate, personal academic – Raport Bologna 2020

 
România se află pe ultimul loc în Europa când vine vorba despre procentul persoanelor cu studii superioare în categoria 25-34 de ani, pentru care-și propusese o creștere substanțială până în 2020, potrivit unui nou raport dat publicității săptămâna aceasta. Documentul arată că țara se află, în același timp, printre ultimele din Europa din punct de vedere al persoanelor cu studii superioare pe celelalte categorii de vârstă, în pofida unor creșteri semnificative în ultimul deceniu și jumătate. În plus, se numără printre ultimele state europene la capitole precum rata de înscriere a tinerilor în învățământul superior, în timp ce numărul de instituții de învățământ superior și cel al angajaților din mediul academic au înregistrat scăderi în ultimele două decenii, marcate de dezvoltare la nivel european.

Constatările rezultă din analiza “Spațiul European al Învățământului Superior în 2020 – Raport de Implementare a Procesului Bologna)“, dat publicității cu ocazia Conferinței Ministeriale de la Roma.

Astfel, pe categoria de vârstă 25-34 de ani, procentul de persoane cu studii superioare a crescut de la 13,5% în 2005 la 24,9% în 2018, dar România se află în continuare pe ultimul loc în Europa. Pentru anul acesta, în Strategia 2020, țara își propusese o țintă de 26,7% (30-34 de ani). În 2018, pe celelalte categorii de vârstă România atinsese, la acest capitol, scoruri de 22,7% (35-44 de ani), 13,8% (45-54 de ani), 9,4% (55-64 de ani).

România figurează cu una dintre cele mai slabe rate de înscriere în învățământul superior, în rândul populației de 18-34 de ani, cu o creștere foarte mică între 2000 și 2017. Mai precis, dacă această rată era de 7,1% acum 20 de ani, ea a ajuns la 11,9% acum 3 ani. România se clasează astfel în pluton cu Ungaria, Kazahstan, Macedonia de Nord, Muntenegru și Slovacia, la polul opus, cu rate de peste 20%, aflându-se Turcia, Grecia, Danemarca, Olanda, Spania, Finlanda. Media Spațiului European al Învățământului Superior era de 16,4% în 2017.În același perioadă, numărul personalului academic a crescut în majoritatea țărilor europene, în unele chiar s-a dublat sau triplat (vezi cazurile Maltei, Sloveniei, Norvegiei, între alții). România se numără printre țările unde s-a înregistrat o scădere a personalului academic – de 1,3% între 2000 și 2017.

Scăderea este semnificativă, având în vedere raportarea la numărul de locuitori: în 2017, România se afla pe poziția a 5-a din coadă, în rândul țărilor analizate în raportul citat, din punct de vedere al numărului de instituții de învățământ superior – anume 5 – per milion de locuitori.

 

Sursa: https://www.edupedu.ro/tabloul-dezastrului-din-invatamantul-superior-romania-pe-ultimele-locuri-din-europa-la-numarul-de-tineri-cu-studii-superioare-rata-de-inscriere-la-universitate-personal-academic-raport-bologna/

 

Inteligenți sau educați? Mituri legate de rolul inteligenței generale în prezicerea performanței școlare a elevilor din România

– cercetătorul Dacian Dolean

"Evaluarea inteligenței elevilor a fost întotdeauna un subiect de interes pentru unii dintre părinții și profesorii din România. Raționamentul din spatele acestui interes este că elevii ”deștepți” ar avea o rată de succes mai mare la școală, iar inteligența generală ar reprezenta un factor hotărâtor în evoluția elevului. Dacă un elev nu se descurcă bine la școală, se ridică uneori problema dacă elevul este suficient de ”deștept” pentru școala sau clasa respectivă. Unii sunt tentați să zică ”Asta este! Este prost! N-ai ce face!”, sugerând că elevul nu este educabil. Iar dacă o elevă ia o notă mare și se laudă că nici nu a deschis cartea, atunci evident că acest lucru e posibil doar din cauză că eleva e ”deșteaptă.

Elevii care au obținut rezultate bune la teste care evaluează abilitatea de a înțelege un text scris la evaluările internaționale (ex. PISA) au performat nu din cauză că au fost ”deștepți”. Au făcut-o din cauză că au fost educați. Rezultatele bune se obțin la confluența mai multor factori, cum ar fi prezența la școală, dezvoltarea abilităților lingvistice (vocabular, sau înțelegerea mesajelor orale) sau mediul socio-economic favorabil (ex. educația părinților).

Iar elevii care încă se chinuie să silabisească unele cuvinte chiar și în gimnaziu nu o fac din cauză că nu sunt suficient de inteligenți. Această performanță slabă este mult mai probabil explicată de un deficit de procesare fonologică (asociat probabil cu limbajul precar folosit în mediul de acasă), o instruire nediferențiată, lipsa de teste adecvate care să diagnosticheze diferențial și timpuriu nevoile lor educaționale sau lipsa de resurse și programe eficiente de intervenție remedială implementate la o vârstă fragedă.

Rezumat:

1. Evoluția școlară a elevilor din România este prezisă de mai mulți factori, însă inteligența generală nu este un predictor atât de important pe cât se crede;

2. Factorii cei mai importanți care prezic evoluția școlară a elevilor sunt în mare parte susceptibili la efectele educației;

3. Diagnosticarea elevilor trebuie făcută cu o baterie variată de teste validate științific, iar interpretarea acestor teste e bine să fie făcută pe baza rezultatelor studiilor empirice longitudinale;

4. Nu venitul familiei, ci educația părinților are un rol important în performanța elevilor la testele de inteligență.

Acesta este un element de tip text. Fă click dublu pentru a edita textul. Poți la fel să modifici dimensiunile și poziția elementului, fundalul, linia de contur și multe altele. La fel, pentru apariția elementelor de tip text poți seta un efect de animație.

 

Sursa:https://www.edupedu.ro/inteligenti-sau-educati-mituri-legate-de-rolul-inteligentei-generale-in-prezicerea-performantei-scolare-a-elevilor-din-romania-cercetatorul-dacian-dolean/?fbclid=IwAR2CxSFsSShFEqoyWO6TPYvUdYFNUsD78ke_sHEhvJydRhrWTs3oXlMSYpU

INFOGRAFIC În lumea globalizată, școlile românești predau limbi străine, dar rămân în urmă la capitolul activități care ajută elevii să fie mai deschiși către alte culturi și să ia atitudine în problemele lumii

 

Cât de pregătiți sunt elevii de acum, din școlile lumii, să facă față și să înțeleagă lumea globalizată, guvernată de schimburi economice, politice și culturale internaționale, dominată de diversitate și digitalizare și afectată de problemele migrației și cele de mediu? Un nou raport OECD, bazat pe datele PISA 2018, arată că cei mai multi dintre elevii lumii declară că au contact cu activități care să îi ajute în acest sens. În tabloul internațional, România figurează cu cifre ce par să fie împotriva curentului și, în privința conținutului educațional, tinde să rămână în urma majorității țărilor.

România figurează sub media Organizației și printre ultimele țări din raport, când vine vorba despre numărul de activități de învățare legate de competența globală, aplicate în școală.

  • De notat că acest raport nu este dominat de marile puteri economice ale lumii: cele mai multe astfel de activități sunt aplicate în școli din țări în curs de dezvoltare, precum Filipine, Indonezia sau Columbia, cu peste șapte astfel de activități raportate în medie în școli. România este, în acest clasament, aproape de coadă: pe locul al 13-lea (dintr-un total de 64 de țări), cu o medie de puțin peste cinci activități, într-o zonă a clasamentului dominată de sisteme educaționale puternice, din sisteme socio-economice deschise globalizării (Irlanda, Noua Zeelandă, Estonia, Scoția, Franța) dar și de sistemele unor regimuri autoritare (Ungaria, Rusia).

  • Același raport arată, totodată, că în majoritatea țărilor participante s-a constatat o diferențiere considerabilă între elevi, formarea competențelor globale: acestea e mult mai probabil să fie căpătate de elevii din medii defavorizate, decât cei din medii defaborizate, deoarece primii au acces școlar la mai multe tipuri de astfel de activități. Și aici, România, țară pentru care PISA 2018 a constatat diferențe majore între cei mai favorizați și cei mai defavorizați dintre elevi, România e împotriva curentului, balanța înclinând ușor în favoarea elevilor dezavantajați.

  • Notabil este și un grafic publicat separat, într-o analiză pe această temă, de directorul Directoratului pentru Educație al OECD Andreas Schleicher, grafic care plasează România în topul țărilor cu cei mai mulți elevi care învață cel puțin două limbi străine la școală (peste 95%, alături de Lituania, Polonia, Bulgaria și Estonia).

În medie la nivel OECD, activitățile cele mai întâlnite, în școală, pentru întărirea competenței globale sunt:

  • Învățarea despre alte culturi

  • Învățarea despre soluționarea conflictelor cu alți colegi

  • Învățarea modului cum oameni din diverse culturi văd lucrurile și problemele diferit

  • Învățarea comunicării cu persoane provenind din alte medii

  • Participarea la discuțiile de clasă pe teme legate de evenimente globale

  • Învățarea despre interconectarea economiilor

Cel mai puțin sunt menționate activitățile:

  • consumul de știri, în timpul unor ore

participarea la evenimente școlare ce sărbătoresc diversitatea

 Sursa:https://www.edupedu.ro/infografic-in-lumea-globalizata-scolile-romanesti-predau-limbi-straine-dar-raman-in-urma-la-capitolul-activitati-care-ajuta-elevii-sa-fie-mai-deschisi-catre-alte-culturi-si-sa-ia-atitudine-in-proble/

Mai mulți tineri educați, dar și mai mulți tineri ne-educați în același timp - infografic

Sursa:https://monitorsocial.ro/indicator/mai-multi-tineri-educati-dar-si-mai-multi-tineri-ne-educati-in-acelasi-timp/?fbclid=IwAR1ul76HfBChtvk2lUWdFFKO74ABZiYa1o_2ZPSeU6C1Ghvf-zpVBW2YcnQ

Sistemul educațional adâncește decalajele dintre locuitorii din mediul urban și cel rural.

Sursa:https://monitorsocial.ro/indicator/sistemul-educational-adanceste-decalajele-dintre-locuitorii-din-mediul-urban-si-cel-rural/?fbclid=IwAR1v4WSLKLtzQjBoYM0r4LJrGB5KlrIRxbWmvL_PeceaMLFbzVyY774CwyY

Sursa:https:https://monitorsocial.ro/indicator/educatie-adulti/?fbclid=IwAR2sWH69s5pW99_VNHcKtnLWtzk3hozjc9O28dpNnyL0B-PZCpaM5mnjNeE

Sursa:https:https://monitorsocial.ro/indicator/o-problema-semnificativa-a-romaniei-tinerii-de-15-24-ani-care-nu-participa-in-sistemul-de-educational-si-nu-au-loc-de-munca-neet/?fbclid=IwAR0Iprhmk8QWOqzli91Tj8nz-kcIoJTsHpcFp1Xf2H2Lu7N6qFnATj6Wrwc

Educația si formarea continua a adultilor
O problemă semnificativă a României: tinerii de 15-24 ani care nu participă în sistemul de educațional și nu au loc de muncă (NEET).
 

STUDIU 1 din 10 copii se duce la culcare flămând, 1 din 2 elevi care abandonează școala o face din cauza costurilor, 1 din 5 copii nu este fericit, arată raportul “Bunăstarea copiilor din mediul rural”

 

 

O cincime dintre copiii de la sat (21%) consideră că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiți, arată concluziile raportului Bunăstarea copiilor din mediul rural în 2020, lansat de Fundația World Vision România.

Unu din 14 copii (7%) afirmă că are o viață rea. Mai mult, copiii și tinerii de toate vârstele, de la grădiniță la liceu, din 80% dintre gospodării muncesc în gospodărie, fac curățenie, îngrijesc animalele sau au grijă de alți membri ai gospodăriei. Un sfert dintre ei spun că nu sunt ajutați de nimeni când nu știu să-și facă tema pentru acasă, iar 8% raportează chiar că nu are cine să îi îngrijească atunci când sunt bolnavi.  

Doar jumătate dintre adulții din mediul rural cunosc dreptul copiilor la protecție și doar o treime dreptul copiilor la liberă exprimare.  

Peste o treime din părinții chestionați recunosc că țipă sau strigă la copii, 11% (1 din 10) îi îmbrâncesc sau zgâlțâie pe copil, iar 4% îi jignesc.  

O proporție similară – peste 30% – dintre părinți consideră că pentru a-ți găsi de lucru este mai important să ai relații decât să termini o școală, conform aceluiași raport.

  • 1 din 10 copii nu are suficientă mâncare și se duce flămând la culcare seara

  • În 80% dintre gospodării, copiii și tinerii de toate vârstele, de la grădiniță la liceu, muncesc acasă

  • În plină criză sanitară, într-un sfert dintre gospodării copiii nu se spală întotdeauna pe mâini după ce merg la toaletă și nici înainte de masă. În aproape jumătate dintre familii, copiii nu se spală pe dinți de două ori pe zi.

  • 56% dintre elevii care abandonează școala după clasa a VIII-a o fac pentru că familia nu își permite costul școlii

  • 71% dintre copii afirmă că violența este prezentă în şcoală

  • Peste 30% dintre părinți recunosc că țipă sau strigă la copii, 11% îi îmbrâncesc sau zgâlţâie

  • Peste 30% dintre părinți consideră că pentru a-ți găsi de lucru este mai important să ai relații decât să termini o școală

  • 1 din 14 copii consideră că are o viață rea

Comparativ cu valurile precedente ale cercetării, în cea actuală, care acoperă și lunile de criză sanitară și umanitară provocată de pandemia de COVID-19, se poate observa o creștere a ponderii celor care declară că au adoptat măsuri de criză precum: cumpărarea de alimente în cantități mai mici; împrumutarea sau primirea de alimente de la rude/prieteni; cumpărarea a mai puține rechizite, cărți pentru școala copilului.

Raportul Bunăstarea copilului din mediul rural – 2020 cuprinde datele și analiza unei cercetări de teren realizate în perioada iunie-august 2020, pe baza metodologiei elaborate de World Vision România, ce prezintă deopotrivă perspectiva adulților și a copiilor. Eșantionul cercetării a cuprins 936 de gospodării, în care locuiesc 4.338 de persoane. Au fost culese informații de la 936 de adulți și 2.931 de copii.

Școala în mediul rural: copiii abandonează din cauza lipsei de mijloace și a rezultatelor slabe

Două treimi (68%) din elevii din mediul rural ajung la școală pe jos. 17% din copii parcurg zilnic pe jos peste 8 km ca să ajungă la ore, iar mai bine de jumătate din copiii de gimnaziu și aproape trei sferturi din cei din clasele primare merg pe jos la școală distanțe chiar și mai mari.

Abandonul școlar în gimnaziu este strâns legat de costul ridicat al școlii și, în egală măsură, de rezultatele slabe ale copiilor, motive indicate de 56% dintre părinți. A crescut și numărul celor care preferă să lucreze în loc să învețe.

Doar 61% dintre copiii și tinerii chestionați susțin că le place întotdeauna la școală (în scădere de la 74% în 2016, respectiv 70% în 2018). Un sfert dintre tineri nu au acces întotdeauna la rechizitele de care au nevoie la școală, iar 38% dintre părinți cumpără mai puține rechizite și cărți pentru copii, pentru a face economii.

27% dintre copii nu sunt ajutați niciodată de altcineva atunci când nu știu să facă tema pentru acasă.

În 80% dintre gospodării, copiii și tinerii de toate vârstele, de la grădiniță la liceu, lucrează acasă făcând curățenie, îngrijind animalele sau având grijă de alți membri ai gospodăriei, trei sferturi dintre ei timp de 1-2 ore pe zi. Același timp este alocat temelor de către 58% dintre copiii și tinerii chestionați.

8% din tineri lipsesc uneori sau întotdeauna de la școală pentru că se duc să muncească, iar 17% se simt obosiți pentru că muncesc înainte sau după ore. 21% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani nu sunt la liceu, jumătate dintre aceștia lucrând cu ziua.  Peste jumătate dintre elevii care abandonează școala după clasa a VIII-a o fac pentru că familia nu își permite costul școlii.

 

Sursa:https://www.edupedu.ro/studiu-1-din-10-copii-se-duce-la-culcare-flamand-1-din-2-elevi-care-abandoneaza-scoala-o-face-din-cauza-costurilor-1-din-5-copii-nu-este-fericit-arata-raportul-bunastarea-copiilor-din-mediul-rura/

Ministerul Educaţiei are planuri ambiţioase de digitalizare în următorii şapte ani: dotarea tuturor şcolilor cu resurse tehnologice, iar cel puţin 90% din populaţia României să fie alfabetizată digital. În anul scolar 2019 – 2020, doar 6.166 de unităţi încadrate în segmentul primar şi gimnazial erau conectate la internet (67%) dintr-un total de 9.150

 

Ministerul Educaţiei ţinteşte trei mari obiec­tive de digitali­zare până în anul 2027, prin strategia de digitalizare a educaţiei. Astfel, ministerul îşi propune să doteze toate şcolile cu infrastructura digitală necesară, ca circa 90% din populaţia ţării să fie alfabetizată digital, iar  majoritatea populaţiei adulte să fie formată pentru meserii emergente.  

„Ţintele pe care noi ni le-am propus prin implementarea acestei strategii, una care se va implementa pe 7 ani, sunt trei: cel puţin 90% din populaţia României să fie alfabetizată digital, 82% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 34 de ani să fie formată pentru meserii emergente, pentru o inserţie de succes pe piaţa muncii, iar toate unităţile de învăţă­mânt din România să fie dotate cu infrastructură şi cu resurse tehnologice adaptate schimbărilor permanente“, a spus Jean Badea, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei, în cadrul conferinţei de lansare a strategiei de digitalizare a educaţiei.

Conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, în anul şcolar 2019 – 2020, România avea un număr de 6.166 unităţi şcolare din învăţă­mântul primar şi gimnazial şi 1.444 de licee conectate la internet.

Dintr-un total de 9.150 de unităţi încadrate în segmentul primar şi gimnazial, 6.166 erau conectate la internet (67%). În învăţământul liceal funcţionează 1.468 licee şi grupuri şcolare independente, 98% dintre ele având acces la internet, conform sursei citate.

Ministrul educaţiei Monica Anisie a subliniat necesitatea programelor de învăţare continuuă pentru pregătirea elevilor români pentru schimbările de pe viitoarea piaţă a muncii.

♦ În România există o rată de 15,3% a părăsirii timpurii a şcolii. Mai mult, circa 43% dintre românii cu vârste cuprinse între 16 şi 74 de ani au competenţe digitale reduse, 10% din populaţia României are competenţe digitale superioare, România ocupă locul 50 în rândul ţărilor care au participat la testările PISA, locul 27 în UE în ceea ce priveşte  integrarea tehnologiei digitale de către întreprinderi, locul 11 la nivel european în ceea ce priveşte conectivitatea la internet.

♦ În prezent, circa 400.000 de elevi din România nu au acces la internet de acasă, conform datelor de la Ministerul Educaţiei.

♦ Monica Anisie, ministrul educaţiei: Din perspectivă structurală, strategia privind digitali­zarea educaţiei cuprinde opt domenii de interes, printre care şi curriculum şcolar pentru meserii emergente. Este o realitate că viitorul pieţei forţei de muncă va aduce permanente schimbări, astfel încât populaţia activă ar trebui să urmeze programe de învăţare continuuă.

„Am pornit de la o nevoie şi am dorit să realizăm o strategie viabilă, realizabilă, cuprinzătoare, care să aibă viziune şi conţinut. Din perspectivă structurală, strategia privind digitali­zarea educaţiei cuprinde opt domenii de interes, printre care şi curriculum şcolar pentru meserii emergente. Este o realitate că viitorul pieţei forţei de muncă va aduce permanente schim­bări, astfel încât populaţia activă ar trebui să urmeze programe de învăţare continuuă“, a spus Monica Anisie în cadrul aceluiaşi eveniment.    

Conform datelor prezentate de Ministerul Educaţiei, în România există o rată de 15,3% a părăsirii timpurii a şcolii. Mai mult, circa 43% dintre românii cu vârste cuprinse între 16 şi 74 de ani au competenţe digitale reduse, 10% din populaţia României are competenţe digitale superioare, România ocupă locul 50 în rândul ţărilor care au participat la testările PISA, locul 27 în UE în ceea ce priveşte  integrarea tehnologiei digitale de către întreprinderi, locul 11 la nivel european în ceea ce priveşte conectivitatea la internet.

Circa 37% dintre profesori se consideră utilizatori avansaţi ai noilor tehnologii, 53% se consideră utilizatori de nivel mediu, însă nu neapărat utilizatori ai platformelor educaţionale, iar 50% dintre directorii de şcoli declară că procesul educaţional din şcolile lor este afectat de dispozitive de tehnologie digitală insuficiente sau necorespunzătoare.

În prezent, circa 400.000 de elevi din România nu au acces la internet de acasă, conform datelor de la Ministerul Educaţiei.

„Aproximativ 400.000 de elevi din 3 milioane de elevi nu au acces la internet acasă. E vorba de comunităţile în care nu există conexiune de internet acasă. Unii dintre aceşti 400.000 au un telefon, dar nu beneficiază de internet. Sper că în doi ani vom avea internet în toate comunităţile“, a spus Jean Badea, subsecretar de stat din Ministerul Educaţiei.

El a adăugat că există discuţii cu ANCOM pentru asigurarea unor vouchere prin care elevii din comunităţile defavorizate să poată beneficia de servicii pentru internet, adică un voucher în valoarea abona­mentului la internet.

„Dacă un elev nu îşi permite abonamentul la internet, statul să îi dea un voucher“, a explicat Jean Badea.

 

Sursa:https://www.zf.ro/eveniment/ministerul-educatiei-planuri-ambitioase-digitalizare-urmatorii-sapte-19802917

 

Ministerul Educaţiei: Aproximativ 400.000 de elevi nu au acces la internet acasă

 

Circa 400.000 de elevi din România nu au acces la internet de acasă, conform datelor de la Ministerul Educaţiei. “Aproximativ 400.000 de elevi din 3 milioane de elevi nu au acces la internet acasă. E vorba de comunităţile în care nu există conexiune de internet acasă. Unii dintre aceşti 400.000 au un telefon, dar nu beneficiază de internet. Sper că în doi ani vom avea internet în toate comunităţile”, a spus Jean Badea, subsecretar de stat din Ministerul Educaţie, în cadrul conferinţei de lansare a strategiei de digitalizare a educaţiei

El a adăugat că există discuţii cu ANCOM pentru asigurarea unor vouchere prin care elevii din comunităţile defavorizate să poată beneficia de servicii pentru internet, adică un voucher în valoarea abonamentului la internet.

”Dacă un elev nu îşi permite abonamentul la internet, statul să îi dea un voucher”, a explicat Jean Badea.

 

Sursa: https://www.zf.ro/eveniment/ministerul-educatiei-aproximativ-400-000-de-elevi-nu-au-acces-la-19797855

Vicepreşedintele Comisiei pentru Educaţie din Parlamentul European: Aproape 1 milion de elevi români nu au avut acces la educaţie timp de câteva luni.

 

„Avem planul naţional de redresare şi rezilienţă din care este esenţial să alocăm minimum 10% pentru educaţie, nu 3% cât este acum,  să alocăm 20% pe zona de digital, nu 2% cât este acum. Nu trebuie să ignorăm aceste aspecte.“

Vicepreşedintele Comisiei pentru Educaţie şi Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu, subliniază necesitatea unei finanţări mai mari a sistemului de educaţie din România şi atrage atenţia că mulţi dintre elevii români nu au avut acces la educaţiei în timpul pandemiei de COVID-19.

„Conform UNESCO, 1,6 miliarde de elevi şi studenţi din peste 190 de ţări au fost afectaţi de închiderea unităţilor de învăţământ – 94% din  populaţia globală de cursanţi şi a trebuit să tranfere activitatea educaţională în zona de online. În România, acest transfer nu a fost unul reuşit,  aproape 1 milion de copii, 32% din populaţia de elevi, nu au avut acces la educaţie timp de mai mult luni, cifre care plasează România pe primele locuri în lipsa de accesibilitate la învăţământ, pe când în ţările dezvoltate rata de participare a fost de 90%“, a spus Victor Negrescu în cadrul unei consultări publice privind raportul Parla­mentului European referitor la elaborarea unei politici europene în materie de educaţie digitală.

 

Sursa:https://www.zf.ro/profesii/vicepresedintele-comisiei-pentru-educatie-din-parlamentul-european-19777304

 

Educația, sector major lovit de criza Covid-19, atrage sub 1 din 100 de dolari din stimulentele alocate la nivel global pentru refacerea economică și socială, în pandemie – Andreas Schleicher, OECD.

 

Guvernele lumii au investit 11,8 mii de miliarde de dolari în pachete de stimul pentru refacere economică și socială, ca răspuns la pandemie, dar numai 0,78% din acești bani (91 de miliarde de dolari) merg, la nivel global, spre educație, unul dintre cele mai afectate sectoare, potrivit unei analize semnate de directorul pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), Andreas Schleicher.  El avertizează că situația riscă să rupă ciclul investițional care a dus la creșterea educației și a impactului pe care aceasta îl are în economie și societate, în ultimele decenii.

Schleicher trage semnalul de alarmă într-o analiză în care se referă la impactul devastator pe care criza pandemică îl produce asupra educației din țările sărace. Dar el arată că situații dificile se regăsesc și în țări în curs de dezvoltare, pe când cele bogate își văd afectat statutul de donator.

Reprezentantul OECD reia argumentul spiralei de creștere în care, de zeci de ani, educația duce la slujbe mai bune și o viață mai bună, întărește dezvoltarea economică, iar aceasta la rândul ei duce la o creștere a investițiilor în educație. Situația angajamentelor de sprijin pentru educație, în timpul și după pandemie, este un semn că acest ciclu este pe cale să se rupă, avertizează Schleicher.
 

  • Potrivit acestuia, în pofida impactului suferit în pandemie și în ciuda faptului că îi este recunoscut rolul major în societatea modernă, educația a fost mai degrabă invizibilă în marile decizii privind pachetele de stimul, în multe țări ale lumii.

Autorul scrie că, înaintea pandemiei, cheltuielile globale anuale cu educația se ridicau la aproximativ 4,7 mii de miliarde de dolari. Dar, din acești bani, 3 mii de miliarde (65%) erau cheltuiți în țările bogate, pe când țărilor sărace le reveneau 22 de miliarde – sau 0,5% din total, în pofida faptului că cele două grupuri de țări au un număr similar de copii cu vârstă școlară.

Situația tinde să se agraveze în condițiile unui declin al angajamentelor din partea țărilor donatoare, care asigură până la 12% din cheltuielile cu educația din țările sărace, în condițiile în care cheltuielile donatorilor reprezintă, la nivel global, doar 0,3% din totalul cheltuielilor educaționale (79% aparțin guvernelor, 20% – gospodăriilor).

Andreas Schleicher avertizează că amenințarea asupra bugetelor educației este valabilă în toate țările, pe termen mediu, dar este considerabil mai mare în țările sărace. El atrage atenția:

  • “Nu este ușor să mobilizăm resurse pentru viitorul nostru și să le investim înțelept, mai ales într-o vreme în care există atât de multă cerere pentru resurse publice limitate. Dar găsirea unui echilibru între cererile prezentului și nevoile viitorului rămâne cea mai importantă alegere pentru orice individ și cea mai importantă sarcină pentru politicile publice.”

 

Sursa:https://www.edupedu.ro/educatia-sector-major-lovit-de-criza-covid-19-atrage-sub-1-din-100-de-dolari-din-stimulentele-alocate-la-nivel-global-pentru-refacerea-economica-si-sociala-in-pandemie-andreas-schleicher-oecd/

 

Analiză: Școala online, timpul de ecran, aplicațiile de familie – Schimbările profunde prin care au trecut tehnologiile pentru copii în 2020, sub presiunea pandemiei / Protecția datelor și siguranța, în centrul atenției și anul viitor

 

Adoptarea rapidă a tehnologiilor educaționale, schimbarea obiceiurilor de petrecere a “timpului de ecran”, diversificarea accelerată a tipurilor de plartforme digitale folosite de cei mici se numără printre principalele tendințe privind tehnologiile pentru copii, potrivit unei analize de final de an a SuperAwesome, companie specializată în astfel de tehnologii și implicată în cercetarea de piață pe teme legate de “kidtech”. Analiza consultată de EduPedu.ro prezintă și principalele tendințe care se vor face simțite, conform estimărilor companiei, în domeniul acestor tehnologii pe parcursul anului viitor – de la protejarea datelor la întărirea consimțământului parental.

Documentul notează evoluții evidente și fenomene mai puțin evidente din domeniul tehnologiilor pentru copii, cauzate în primul rând de schimbările fundamentale produse de școala online și de creșterea imensă a consumului de digital, în perioadele de izolare determinate de pandemie.

 

Școala online: Principalele tendințe în domeniu, așa cum au fost ele identificate de SuperAwesome:

  • Covid-19 a accelerat adoptarea tehnologiilor educaționale, pe măsură ce s-au închis școlile față în față și predarea s-a mutat online. Aceste tehnologii au devenit brusc și la scară largă elemente eseniale pentru învățare.

  • S-a schimbat felul în care copiii își petrec timpul în fața ecranelor. Tehnologiile nu mai sunt un instrument folosit preponderent, dacă nu exclusiv pentru divertisment, ele au devenit și pentru copii, ca în cazul părinților, instrumente pentru “orice”, de la cumpărături la interacțiune socială.

  • Tehnologiile croite special pentru copii (notă: domeniu în care, de altfel, operează și compania care a produs analiza) au cunoscut o creștere, în condițiile în care copiii au stat mult mai mult timp online, iar familiile au căutat instrumente sigure pentru ca cei mici să se socializeze și să consume conținut digital. Exemplu oferit pentru ascensiunea utilizării instrumentelor digitale de către copii: platforma de jocuri Roblox, folosită larg și în România și pe care sunt prezenți jumătate dintre copiii americani cu vârste între 9-12 ani.

  • Instrumentele digitale “destinate familiei” au crescut de asemenea foarte mult, deoarece permit un control parental sporit – de la monitorizare activității online a copiilor și limitarea timpului de ecran, la restricționarea diverselor tipuri de conținut și a achizițiilor din aplicații. 

  • În domeniul divertismentului, unul dintre cele mai puternice fenomene este creșterea accelerată a consumului de filme de acasă, prin plarformele de streaming.

Principalele tendințe prevăzute de analiza citată pentru anul 2021:

  • Responsabilizarea tuturor jucătorilor comerciali în privința protejării datelor private ale copiilor în mediul digital. Este de așteptat să crească nivelul de control asupra instrumentelor “din spatele ecranului”, precum cele care colectează date, furnizează soluții de publicitate sau sunt platforme de creștere a engagement-ului online. Este notată o decizie de anul acesta a WPP, primul mare conglomerat de publicitate care a luat poziție publică pentru promovarea măsurilor de siguranță și de protecție a datelor în medii digitale, pentru copii.

  • Va exista o delimitare mai puternică a celor aflați în primii ani ai adolescenței (13-16 ani), ca țintă pentru diverse categorii de platforme și instrumente digitale, după ce fenomenele sociale asociate pandemiei și restricțiilor din acest an aau dovedit că aceștia se diferențiază de adolescenții cu vârste mai mari pe multe paliere – de la conținutul de interes la nivelul de maturitate. “Adolescenții” dispar ca segment generic de audiență și grup larg de vârstă.

  • Vor fi întărite aplicațiile de consimțământ parental, care vor deveni “următorul buzzword” în securitatea online, pe măsură ce fenomenele pandemiei au dovedit că părinții caută opțiuni mai sigure pentru o participare mai sigură a copiilor lor la comunități online sigure.

  • Va crește presiunea pentru afișarea unui conținut non-toxic în platformele online, ceea ce înseamnă că platformele vor încerca să ia măsuri mai severe când vine vorba despre riscuri precum bullyingul sau hărțuirea. Analiza notează că, în SUA, majoritatea covârșitoare a copiilor preferă aplicații social-media destinate anume copiilor, iar grupuri de vârstă precum 8-9 ani manifestă proactiv preocuparea să nu se expună unui conținut inadecvat vârstei lor și se “autoreglementează”, intrând în legătură cu prietenii doar în medii de joc sau în comunitatea unor Youtuberi cunoscuți.

  • Este de așteptat să se identifice tendința plartformelor și brandurilor de a oferi experiențe pe multiple platforme – fenomen deja simțit puternic prin ecosistemele ce oferă simultan platforme de joacă, socializare, furnizarea de conținut propriu etc.

 

Sursa:https://www.edupedu.ro/analiza-scoala-online-timpul-de-ecran-aplicatiile-de-familie-schimbarile-profunde-prin-care-au-trecut-tehnologiile-pentru-copii-in-2020-sub-presiunea-pandemiei-protectia-datelor-si-siguranta/

 

Problema abandonului universitar, reflectată în numărul de studenți exmatriculați la o universitate din România: circa 2.600 pe an

 

Conform ultimelor studii făcute la nivelul țării, unul din trei studenți nu termină studiile universitare la care se înscrie. Fie din cauza incompatibilității cu domeniul ales, o parte dintre studenții care abandonează în primul an se reînscriu anul următor la o altă specializare, fie din lipsa banilor necesari pentru a-și desfășura studiile departe de casă. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a făcut la nivelul anilor 2015-2018 o serie de analize, centralizând datele primite de la universități din toată țara, care arătau faptul că media de abandon la nivel național tinde mai degrabă spre 40%, fiind și universități a căror rată de abandon înainte de finalizarea studiilor depășește cu lejeritate procentul de 50%. Pentru a înțelege exact cum arată acest fenomen în învățământul superior. Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care sărbătorește în această perioadă 160 de ani de la înființare - datele studenților exmatriculați de la una dintre cele mai mari universități din țară, prima fondată . Cifrele din ultimii cinci ani arată că UAIC a exmatriculat aproape 10.000 de studenți de la ciclurile de licență și circa 3.150 de la master, iar exmatriculările pe motive de performanță academică nu sunt nici măcar 10% din numărul total. “Cifrele arată exact așa cum sunt: rata de abandon este foarte mare. Vorbim de incompatibilitate cu domeniul de studiu ales, de faptul că nu există destul de multe locuri în cămine și chiriile sunt scumpe – la fel cum sunt și costurile în a trăi într-un alt oraș, departe de casă. Foarte mulți se angajează în timpul studiilor pe domenii care nu au legătură cu activitatea lor și abandonează studiile, fie pentru că nu fac față, fie pentru că le consideră inutile, în viziunea lor, pentru activitatea pe care o desfășoară atunci”, a declarat un membru al Senatului universității, care a analizat cifrele pentru Libertatea. De la Economie au fost exmatriculați, în medie, 700 de studenți pe an Cei mai mulți studenți au fost exmatriculați în ultimii cinci ani de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, de departe cea mai mare de la UAIC. În condițiile în care în universitate sunt 25.000 de studenți în total și există 15 facultăți, doar la FEAA sunt înmatriculați aproximativ 5.000. Astfel, în ultimii cinci ani, de la FEAA au fost exmatriculați 2.500 de studenți la licență și aproape 1.000 la master. Pe locul al doilea se află Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, aproape 1.500 la licență și 515 la master, fiind urmată de Facultatea de Litere, cu 1.370 la licență și 214 la master. Motivele exmatriculărilor au fost clasificate în șase mari categorii, în documentele furnizate de universitatea condusă de fostul ministru al justiției, Tudorel Toader. O parte dintre studenți nu îşi semnează contractul de studii după înmatriculare și sunt exmatriculați automat, situație ce se întâmplă doar la anul I. Cei care abandonează pe parcurs se remarcă la categoria care nu îşi semnează fişele semestriale ca să se înscrie la cursuri – aceștia nici nu își mai retrag actele depuse în original. O categorie semnificativă e reprezentată de cei exmatriculați că nu și-au plătit taxele (care nu se află deci pe locuri la buget). Reprezentanții universității au precizat că majoritatea celor exmatriculați aici sunt cei care ajung pe locurile cu taxă și renunță de tot la studii, refuzând să plătească taxele după ce au fost direcționați acolo de pe un loc de la buget pe care l-au ocupat într-un an anterior. Pe lângă cei care şi-au întrerupt cursurile şi nu le-au mai reluat. Și, în final, sunt și cei 10% exmatriculați pe motive didactice, studenții care la sfârşitul ultimului an de studiu au cel puţin o disciplină nepromovată şi cei care strâng mai mult de 30 de credite restante de pe un an pe altul. Pe lângă cei 13.000 de studenți exmatriculați de la UAIC mai există și un număr semnificativ de studenți care au abandonat intenționat studiile, retrăgându-și dosarul și anunțând în scris conducerea universității. Nu ne-au fost furnizate cifre oficiale cu numărul lor, dar surse din cadrul universității ne-au precizat că și aceștia sunt “o felie importantă” din cifrele generale privind abandonul. Cei mai puțini studenți exmatriculați în ultimii cinci ani au fost de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică – 28 la licență și 10 la master – și de la facultățile de științe exacte, precum Matematica (120 licență, 58 master) și Chimia (63 licență, 18 master). 12 exmatriculați în 5 ani, 6 dintre ei de la Teologie În ultimii 5 ani, UAIC a avut doar 12 studenți exmatriculați pe motiv de copiere la examen sau de tentativă de fraudă a examinărilor, cu fițuici sau mijloace IT.

 

Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/problema-abandonului-universitar-reflectata-in-numarul-de-studenti-exmatriculati-la-o-universitate-din-romania-circa-2-600-pe-an-3192695

Abandon universitar, cariere de succes şi antreprenoriat

 

Înainte de toate, să prezentăm câteva date statistice. Eurostat-ul diseminează un indicator „părăsirea timpurie a educaţiei şi formării”, care se referă la o persoană cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani care a absolvit cel mult învăţământul secundar inferior (şcoala primară şi/sau gimnaziul) şi nu este înrolată în sistemul de educaţie sau formare profesională. Acest indicator este exprimat ca procent al persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani care sunt absolvenţi doar de învăţământ primar şi/sau gimnazial în totalul populaţiei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani. În anul 2019, la nivelul UE, 10,2% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani au absolvit cel mult şcoala primară şi/sau gimnaziul şi nu au urmat studii superioare sau formare profesională (părăsirea timpurie). Proporţia părăsirii timpurii a educaţiei şi formării în UE în 2019 a variat de la 3,0% în Croaţia la 17,3% în Spania. În România anului 2019, peste 15% din persoanele cu vârsta între 18 şi 24 de ani au părăsit timpuriu sistemul de educaţie şi formare, find absolvenţi doar de şcoală primară şi/sau gimnaziu, ţara noastră situându-se după Spania şi Malta. De notat şi faptul că 20% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani nu învaţă, nu muncesc, nici nu urmează o formă de pregătire profesională (NEETs). Despre abandonul universitar/ părăsirea studiilor superioare nu avem prea multe informaţii, deşi acest fenomen este studiat în alte spaţii academice. Până prin anul 1999, când admiterea în învăţământul superior se realiza pe baza unui examen, cazurile de abandon universitar erau puţine. Cele mai multe cazuri de abandon al studiilor universitare se înregistrau mai ales la facultăţile tehnice, unde absenţa de la unele cursuri/ seminarii/ laboratoare era deseori incompatibilă cu promovarea examenelor/ cu absolvirea facultăţii. Evident, erau şi studenţi care abandonau o facultate pentru a se înscrie la alta sau care se angajau şi, fiind atraşi de câştigurile obţinute temporar, considerau inutil efortul academic (4 ani, 5 ani sau 6 ani de studiu în cazul facultăţii de medicină). Când absolvenţii de liceu susţineau examen de admitere la facultate, la cel puţin două materii, în condiţii de concurenţă de multe ori dură, în urma unui efort de pregătire suplimentară susţinut şi contra-cost de părinţi prin meditaţii la profesori de liceu şi/ sau universitari, puţini dintre studenţii de odinioară aveau „curajul” să abandoneze studiile superioare.

În lipsa unei cercetări sociologice centrată pe motivele care îi determină pe studenţi să abandoneze studiile, avansez următoarele ipoteze de lucru: 1) neconcordanţa cunoştinţelor dobândite pe parcursul studiilor cu aşteptările studenţilor; 2) percepţia privind neconcordanţa curriculei universitare cu oferta/ cerinţele pieţei muncii; 3) reprofilarea/ abandonul unei facultăţi/ specializări în favoarea alteia; 4) exigenţele prea mari ale profesorilor universitari la examene în raport cu aşteptările studenţilor; 5) lipsa unor programe de formare a competenţelor transversale valorizate pe piaţa muncii; 6) studenţi care nu dispun de resursele financiare pentru continuarea studiilor; 7) oportunităţi de a obţine câştiguri salariale/ venituri din activităţi care nu necesită pregătire universitară; 8) lipsa de informare şi consiliere a psihologilor şcolari/ consilierilor educaţionali în liceu cu privire oferta programelor de studii universitare şi oportunităţile de carieră; 9) lipsa cunoştinţelor la anumite materii din liceu care condiţionează performanţa la anumite discipline de la facultate (ex: matematică pentru studenţii de la statistică şi prognoză economică); 10) alegerea unei specializări temporare la o facultate pentru a pleca de acasă sau pentru a se pregăti pentru admiterea la o altă facultate (ex: temporar alege psihologia pentru că nu a luat admiterea la medicină).

Până la declanşarea crizei sanitare generată de pandemia de SARS-CoV-2, angajarea unui tânăr licenţiat nu mai constituia o problemă în România. Însă, criza sanitară va fi urmată în mod inevitabil de o criză economică şi socială. În această perioadă au fost afectate sectoare economice întregi, precum turismul, serviciile, transporturile, industria. Sectorul construcţiilor, agricultura şi serviciile bazate pe tehnologia informaţiilor şi comunicaţii au continuat să funcţioneze în parametri economici şi financiari care asigură sustenabilitatea afacerilor. În acest context economic dificil, se vorbeşte tot mai des despre educaţie antreprenorială/ dezvoltarea competenţelor antreprenoriale în universitate. În cele ce urmează, mă voi referi la cel de-al doilea eveniment la care am participat. Este vorba despre un atelier de lucru organizat tot pe o platformă online la Universitatea de Vest din Timişoara, în cadrul programului „Educaţie antreprenorială şi consiliere profesională pentru doctoranzi şi cercetatori postdoctorali în vederea organizarii transferului de cunoastere din domeniul ştiintelor umaniste către piaţa muncii (ATRiUM)

Un studiu realizat de Coface referitor la succesul/ eşecul în antreprenoriat arată că cel puţin 25% din startup-uri eşuează în primul an, iar 50% eşuează în primii trei ani. În România, aproape o firmă din două prezintă risc mare de insolvenţă. Datele arată că 91% din totalul veniturilor înregistrate de către întreg mediul de afaceri românesc sunt realizate de cele mai mari 10% dintre firme, ceea ce se traduce printr-o polarizare foarte mare din punctul de vedere al performanţei obţinute de firmele mari. Statisticile ne mai spun şi că 99% dintre companiile autohtone se luptă pentru o cotă de piaţă de maximum 33%, restul fiind deţinută de companiile cu capital străin.

 

Sursa:https://adevarul.ro/educatie/universitar/abandon-universitar-cariere-succes-antreprenoriat-1_5f9ffb575163ec427173bf54/index.html

Ce-ar trebui să rămână din schimbările impuse de pandemie în școli? Ce spun profesori americani despre examene, relația cu elevii
 
Pandemia Covid-19 a produs schimbări diferite în diversele părți ale lumii și a fost resimțită diferențiat de copiii care au continuat să meargă la școală, în Franța și de cei care n-au mai făcut școală deloc, în cătune de prin țări unde școlile s-au închis pe termen lung. Există, însă, și schimbări care au dezvăluit fenomene larg valabile în sistemele de învățământ ale lumii: modul de desfășurare a evaluărilor școlare, tema pentru acasă când școala e acasă, relația profesorilor cu familiile copiilor și comunitatea. Iar site-ul de specialitate Edutopia publică, în această perioadă, diverse materiale scrise de profesori care încearcă să identifice care dintre aceste schimbări poate ar fi bine să fie însușite pe termen lung, în conformitate cu nevoile specifice diverselor comunități școlare.
Heather Wolpert-Gawton este o profesoară de gimnaziu și autoare de cărți specializate în educație, activă în Los Angeles. Aceasta semnează, pentru site-ul citat, un material în care arată că ea și colegi de-ai săi folosesc această perioadă pentru a analiza sursele de “creștere pedagogică” produse de pandemie, adică schimbări care, crede ea, ar putea fi avute în vedere pentru a produce o transformare pe termen lung a educației. Printre acestea:
1. Examenele și testele standardizate nu sunt bătute în cuie. Există multe modalități de evaluare a învățării și nivelului de înțelegere în rândul elevilor și diverse feluri de a-i responsabiliza pe aceștia în actul educațional. Acestea au devenit mai vizibile în timpul predării la distanță cauzate de pandemie și pot sta la baza unei reevaluări “pentru a alinia mai bine evaluările la educația de secol 21, decât a alinia instruirea la practicile de testare de secol 20”.
2. Legătura profesorului cu elevii este primordială – e vital să fie înțelese circumstanțele în care trăiesc și învață elevii, ca profesorii să manifeste empatie, să le înțeleagă situația și să îi sprijine.
3. Comunicarea cu mediul, comunitatea, înseamnă un parteneriat vital pentru învățare – e nevoie ca familiile să fie implicate mai mult în procesul de învățare.
4. Interacțiunea este esențială – de la comunicarea individuală cu elevii, la a le acorda acestora opțiuni, la instruirea bazată pe proiecte, la folosirea materialelor multimedia. Acestea oferă mai multă substanță învățării, îi pot atrage mai mult pe elevi către școală.
 
Despre teme, în pandemie și după

Pe același site, o altă autoare, Mary Davenport, profesoară americană activă în Brazilia, împărtășește într-un material experiența școlii sale în privința temelor pentru acasă. Ea notează că ultimul an a produs schimbări semnificative în abordarea temelor pentru acasă, cu atât mai mult cu cât, adesea, școala se petrece chiar acasă.

Autoarea arată că, dacă pe parcursul carierei a abordat temele cu bune și rele și le-a folosit “în primul rând pentru că nu era suficient timp să facem totul la clasă”, anul trecut ea și colegii au constatat că “ce contează cel mai mult este ce e cel mai bine pentru elevi, nu planurile personale sau lucrurile impuse de alții”. Ea notează că, pe lângă o reducere a volumului de conținut educațional și întărirea eforturilor de predare a conținutului menținut, școala a luat o serie de măsuri pentru întărirea legăturii cu elevii: profesoara intră des în legătură cu aceștia, verifică dacă fac față materiei pe care o au de studiat, verifică faptul că au timp suficient și pentru materia ei, și pentru celelalte materii. Ea arată că se coordonează cu ceilalți profesori pentru a echilibra volumul de lucru pe care îl alocă elevilor.

Potrivit profesoarei citate, unele dintre cele mai bune acțiuni educaționale au fost să aleagă teme care să stârnească o conversație profundă cu elevii și care să îi determine pe aceștia să se gândească la ceea ce au învățat, în pauze frecvente, făcute intenționat, în timpul orei. Ea crede că aceste pauze de gândire, folosite mai mult în școala online și încurajate prin reducerea volumului de informație, sunt un instrument aparte pentru asimilarea  lecțiilor.

Profesorii din școala profesoarei citate au agreat câteva principii: prima opțiune este ca elevii să facă tot ce au de făcut la clasă. Dacă nu se poate, ei să termine, pe post de temă pentru acasă, ceea ce nu au apucat să facă la clasă, dacă aceasta durează până în 30 de minute. Ultima opțiune este ca elevii să primească lucru în plus, ca temă pentru acasă, tot cu durată de sub 30 de minute, opțiune folosită, dar care, afirmă ea, nu este de dorit în acel mediu educațional.

 

Sursa:https://www.edupedu.ro/ce-ar-trebui-sa-ramana-din-schimbarile-impuse-de-pandemie-in-scoli-ce-spun-profesori-americani-despre-examene-relatia-cu-elevii-teme/

 

De ce nu poate România să afle ce-i fac absolvenții? Consiliul de Prognoză a Învățământului Superior: Eforturile s-au blocat în 2018 / Ministerul Educației nu are acces la datele privind salariații

 

România nu a dezvoltat un sistem de monitorizare a traseului profesional al absolvenților, instrument pe care piața europeană îl consideră esențial pentru adaptarea sistemului de învățământ la nevoile studenților și la cele de pe piața muncii, pentru că încercările de a realiza un astfel de sistem s-au blocat în urmă cu aproape doi ani și jumătate, reiese din informațiile furnizate EduPedu.ro de către Consiliul Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior (CNSPIS). Mai precis, blocajul a apărut, din cauza situației din Ministerul Educației și a evoluțiilor din politică și societate, la începutul lui 2018, după ce s-a constatat că ministerul nu are dreptul să primească date oficiale despre salariați.

CNSPIS este un organism consultativ de nivel național, înființat acum nouă ani, care are ca atribuții principale elaborarea și actualizarea indicatorilor de monitorizare a învățământului superior și prognoza evoluției acestuia.

România este printre ultimele țări din UE când vine vorba despre monitorizarea carierelor pentru absolvenți, monitorizare asupra căreia autoritățile europene insistă, pentru adaptarea sistemelor de învățământ la nevoile cauzate de schimbările sociale, tehnologice și de pe piața muncii.

CNSPIS arată că în toamna lui 2017 se ajunsese la un „acord verbal” între Ministerul Educației și cel al Muncii, dar când respectivul consiliu a presat pentru un acord instituțional, răspunsul de la Inspecția Muncii a fost că e nevoie ca Ministerul Educației să aibă dreptul să primească date despre salariați.

CNPIS a propus în februarie 2018 o modificare a legii, așa încât ministerul să primească date de la Registrul General al Salariaților. Dar „tot procesul a fost de atunci blocat aparent de schimbările survenite între timp la Ministerul Educației și de alte crize care au bulversat administrarea educației în țara noastră, inclusiv pandemia covid-19”.

Consiliul arată că „realizarea unui sistem de monitorizare permanentă a traseului profesional al absolvenților care să includă în evaluare toate categoriile de absolvenți, inclusiv pe cei plecați în străinătate, trebuie să fie un obiectiv strategic de maximă importanță și urgență al Ministerului Educației”.

Monitorizarea inserției pe piața muncii a absolvenților de studii superioare, în vederea ajustării ofertei educaționale la nivel universitar și a îmbunătățirii utilizării resursei umane înalt educate este de mult timp o temă importantă a recomandărilor europene privind politicile naționale în învățământul superior din țările membre UE. Rezoluția din 20 aprilie 2012 a Parlamentului European subliniază nevoia de urmărire a inserției pe piața muncii a absolvenților recenți în scopul evaluării gradului în care învățământul superior răspunde nevoilor pieței muncii. O solicitare similară a fost formulată în declarația comună a miniștrilor educației din țările membre UE reuniți la București în același an. Relevanța strategică a implementării acestui instrument de politică educațională a fost reiterată, așa cum arată și recentul document al Comisiei Europene, în Agenda pentru Noi Competențe în Europa (2016), în Agenda EU pentru învățământ superior actualizată (2017) inclusiv în recomandarea din partea Consiliului European referitoare la monitorizarea traseului profesional al absolvenților (2017).

CNSPIS subliniază faptul că realizarea unui sistem de monitorizare permanentă a traseului profesional al absolvenților care să includă în evaluare toate categoriile de absolvenți, inclusiv pe cei plecați în străinătate, trebuie să fie un obiectiv strategic de maximă importanță și urgență al Ministerului Educației și salută orice demers constructiv în acest sens fiind gata să pună la dispoziție expertiza în sprijinul unui astfel de proiect”.

 

Sursa:https://www.edupedu.ro/de-ce-nu-poate-romania-sa-afle-ce-i-fac-absolventii-consiliul-de-prognoza-a-invatamantului-superior-eforturile-s-au-blocat-in-2018-ministerul-educatiei-nu-are-acces-la-datele-privind-salariatii/

 

 

Predare optimă în orice condiții și pentru toți elevii, recuperarea urgentă a pierderilor de învățare și nevoia vitală de pregătire a profesorilor – cele 3 mari lecții ale pandemiei pentru educație, în concepția OECD
 
Lecția nr. 1: Actorii din educație ar trebui să susțină moduri de gândire reziliente pentru procesul educațional, în care sunt valorizați oamenii și procesele, nu sala de clasă sau aparatura de lucru.
Ca moment de inovare și improvizație la scară largă, actuala perioadă oferă ocazia ca sistemele de învățământ să capete o flexibilitate mai mare și o reziliență întărită în principiile fundamentale pe baza cărora se organizează. Aceasta înseamnă adoptarea unor noi metode de predare, așa încât școlile să reacționeze mai rapid și mai bine la nevoile de învățare ale tuturor elevilor și în orice context, scrie în raportul OECD. (Pregătirea pentru predare la clasă, la distanță sau hibrid, cu implicarea mai mare a profesorilor în procesul decizional, pentru reducerea dezechilibrelor și în folosul tuturor categoriilor de elevi)

 

Lecția nr. 2: Profesorii au nevoie de noi abilități și noi cunoștințe pentru a răspunde noilor priorități educaționale, cu ajutorul noilor mijloace de livrare a educației
Așa cum guvernele au așteptat de la profesori să livreze educație în timp de criză, folosind metode inovative, va fi în continuare nevoie ca aceleași guverne să asigure că noile abilități și abordări flexibile de educație vor continua și după criza actuală. Ele trebuie să prioritizeze pregătirea profesională și sprijinul pentru profesori, așa încât aceștia nu doar să facă față, ci să susțină, pe termen lung schimbările dintr-un proces educațional care se schimbă constant. Cei care oferă învățare trebuie încurajați să aleagă singuri modul cum să crească profesional, trebuie să li se ofere instrumentele de care au nevoie pentru contexte diferite de predare și să fie încurajată colaborarea între ei, afirmă OECD.

 

Lecția nr. 3 E nevoie să fie umplute golurile de învățare acum, pentru a reduce cât mai mult perturbările produse în educația elevilor
Perturbările produse în timpul crizei i-au afectat în mod disproporționat pe elevi, mai ales pe cei mai vulnerabili dintre aceștia, adâncind inegalitățile anterioare. Implicațiile pot fi dramatice și de lungă durată, notează raportul OECD. Acesta arată că e nevoie de acțiuni urgente pentru a reduce pierderile de învățare și pentru a asigura continuarea educației pentru toți elevii. Iar pe termen lung, arată raportul, sistemele trebuie să asigure medii de învățare în care elevii să poată face față schimbărilor și să aibă posibilitatea să obțină competențe pe măsura deplinului lor potențial.
 
Sursa:https://www.edupedu.ro/predare-optima-in-orice-conditii-si-pentru-toti-elevii-recuperarea-urgenta-a-pierderilor-de-invatare-si-nevoia-vitala-de-pregatire-a-profesorilor-cele-3-mari-lectii-ale-pandemiei-pentru-educatie-i/

Propunerile Consorțiului Universitaria pentru Guvern: revizuirea finanțării universităților, bani pentru cercetare, creație și sport, sistem mai bun de acreditare, clasificarea universităților după misiune și anvergură, monitorizarea parcursului profesional al absolvenților

 

1. Finanțarea cercetării științifice, a creației universitare și a performanței sportive în universități

a. Implementarea unui nou program și a unei linii distincte de finanțare a cercetării științifice, a creației universitare și a performanței sportive dedicate universităților cu performanțe reale în domeniul cercetării la nivel național și internațional, măsurabile prin indicatori de impact utilizați și la nivel internațional.

b. Finanțarea din fondurile alocate Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării a proiectelor și infrastructurii de cercetare din universități, printr-un mecanism similar programului „Nucleu”.

 

2. Reprezentarea echitabilă, proporțională cu numărul de studenți și cadre didactice, a tuturor universităților, tipurilor de universități (comprehensive, de medicină, de artă etc.) și tuturor domeniilor de studii majore (domeniile sociale, umaniste, vocaționale etc.) în toate structurile consultative și decizionale din domeniile învățământului superior și al cercetării.

Reprezentarea în consiliile și birourile de conducere CNFIS, CCCDI, CEMU, CNSPIS, CNBU, CNECSDTI, CNCS etc. să fie asigurată cu locuri distincte și cu respectarea principiului proporționalității de reprezentare, pe tipuri de universități și pe domenii.

Procesele de selecție a conducerilor instituțiilor menționate anterior trebuie fundamentate pe principiul meritocrației și bazat pe programele lor manageriale, și nu pe apartenența (doar) la anumite domenii de studii, tipuri de universități sau grupuri de interese.

Reprezentarea proporțională a universităților în Consiliul Național al Rectorilor cu 1 reprezentant (1 vot) la 3-5 mii de studenți înmatriculați și stabilirea în consecință și a unei cotizații diferențiate.

 

3. Îmbunătățirea sistemului de acreditare a universităților și programelor de studii și de evaluare a calității în cercetare și în învățământul superior.

 

a. Alinierea sistemului educațional românesc la sistemul internațional de clasificare a domeniilor de studii ISCED.

Evaluarea urgentă a studiilor doctorale (domenii, școli, IOSUD).

Analiza și îmbunătățirea reglementărilor privind selecția membrilor și funcționarea ARACIS (ex: OM 5751/2015) pentru a asigura o bună reprezentare a specialiștilor și a membrilor comunităților academice, bazată pe principiul meritocrației și al reprezentării, precum și pentru evitarea disfuncționalităților, a formalismului birocratic și a lipsei

profesionalismului și a echidistanței în procesul de evaluare.

 

4. „Redesenarea” hărții învățământului superior românesc, printr-o clasificare a universităților în funcție de misiunea asumată și de anvergura lor internațională.

Elaborarea unei metodologii de clasificare a universităților și ierarhizare a programelor de studii în urma unei dezbateri ample cu toți actorii

interesați.

Promovarea internaționalizării, dimensiunii globale a învățământului

superior românesc, prin susținerea financiară distinctă și consistentă a universităților cu relevanță internațională reală (membre în alianțele universitare recunoscute de Comisia Europeană, prezente în topurile internaționale, care au proiecte asumate credibile de a deveni „world-class universities”). Această susținere financiară trebuie însoțită și de o politică fermă de eliminare a reglementărilor care împiedică integrarea universităților din România în programe educaționale de cooperare europeană. Reluarea elaborării metarankingului universitar de către Ministerul Educației și sprijinirea suplimentară, mai ales din punct de vedere financiar, a celor mai performante universități din România pentru a avansa în topurile internaționale.

c. Stimularea (inclusiv financiară) creării de universități metropolitane pentru o utilizare mai eficientă a resurselor și o creștere a performanței. Încurajarea inclusiv a consorțiilor dezvoltate în comun de universități cu parteneri externi (companii private, institute de cercetare).

 

5. Revizuirea sistemului de finanțare a universităților

Revizuirea sistemului de indicatori și coeficienți de finanțare pe student a programelor de studii pe baza de analiză a costurilor realizată de experți independenți și de benchmarking cu sisteme de finanțare din alte țări europene.

Lansarea unor proiecte punctuale de finanțare pe programe de studii strategice pentru interesele culturale și socio- economice ale României, dar pentru care nu există o cerere și finanțare adecvate (e.g. în domeniul științelor, limbilor clasice etc.) și care nu pot funcționa eficient și sustenabil prin finanțarea de bază. Proiectul recent de finanțare a studiilor universitare de masterat didactic este un bun model ca punct de plecare.

Majorarea coeficienților de cost pentru programe cu dublă specializare, unde standardele ARACIS impun un volum mărit al activităților didactice și trecerea din anul universitar 2021-2022 la programe de studii cu durata 4 ani pentru acestea, în baza unei analize făcute prin raportare la programe similare din țări ale Uniunii Europene.

Scoaterea veniturilor proprii ale universităților din calculul deficitului public național, permițând astfel universităților realizarea de investiții necesare pentru menținerea competitivității.

 

6. Promovarea meritului și performanței, dar și a incluziunii și echității în rândul studenților, printr-un sistem coerent de suport constând în:

a. burse de performanță, de merit și burse sociale;

b. finanțare publică a studiilor;

c. împrumuturi garantate public acordate tinerilor pentru studii;

d. locuri de cazare de calitate în cămine studențești/sprijin pentru locuire; e. acces la masa pregătită în cantine universitare;

f. consiliere academică și în carieră adecvate.

 

7. Crearea unui mecanism de monitorizare a parcursului profesional al absolvenților și realizarea interoperabilității tuturor platformelor electronice de gestiune a elevilor, studenților și absolvenților (SIIIR, REI, ANS, RMUR, REVISAL etc.) și includerea ratei reale de angajabilitate între indicatorii de performanță.

 

8. Întărirea autonomiei universitare, concomitent cu promovarea democrației academice și a culturii participării, printr-un set de principii și reguli ce vor promova, de la nivelul departamentelor și până la vârful universității, libertatea de gândire și de exprimare, votul democratic și evitarea abuzurilor, a nepotismului și a altor practici nedemocratice.

 

Sursa:https://www.edupedu.ro/propunerile-consortiului-universitaria-pentru-guvern-revizuirea-finantarii-universitatilor-bani-pentru-cercetare-creatie-si-sport-sistem-mai-bun-de-acreditare-clasificarea-universitatilor-dupa-mi/

Ești pregătit să îți dezvolți competentețele pentru joburile viitorului? Obține micro-certificări de tipul “open digital badges” în platforma gratuită de educație digitală pentru tinerii de 14-20 de ani. Profesorii o pot folosi la orele de dirigenție, tehnologie, informatică și TIC

 

IBM a dezvoltat platforma Open P-TECH pentru a oferi tinerilor din întreaga lume acces gratuit și flexibil la resurse educaționale care să îi conecteze cu adevărat la viitoarele locuri de muncă.  Iar locurile de munca s-au transformat foarte mult, vorbim despre un segment nou, pe care noi îl numim new collar, sau „Guler nou”, și care reprezintă o rampă de lansare în domenii cu o creștere rapidă, spre exemplu, securitate cibernetică, machine learning, cloud computing sau design digital.
Multe din aceste job-uri necesită o calificare specializată, iar de multe ori generează dificultăți companiilor pe partea de recrutare. Suntem de părere că în următorii 5-10 ani, inteligența artificială va schimba 100% din locurile de muncă din prezent, iar curriculumul școlar se schimbă mai lent decât evoluează locurile de muncă, sau tehnologiile.
Elevii și profesorii au nevoie de resurse actuale care să îi ajute să fie pregătiți pentru a face față cu succes cerințelor pietei muncii, din prezentul digital, dar și din viitorul automatizat, a declarat Maria-Luiza Jipescu, CSR Manager IBM România, prezentând platforma Open P-TECH.

Conform World Economic Forum, pana in anul 2022, 42% dintre locurile de muncă vor necesita noi competențe cum ar fi capacitatea de analiză sau gândire critică,  și  de rezolvare a problemelor complexe.  

Dar deocamdată, în mod paradoxal, 1 din 5 tineri din Uniunea Europeană nu reușește să atingă nivelul de bază în competențe digitale. În același timp, mai puțin de 40% dintre educatori, dintre profesorii care ar trebui să le inspire elevilor și studenților aceste abilități, sunt pregătiți să predea și au la rândul lor astfel de competențe digitale.

IBM a dezvoltat platforma gratuită Open P-TECH, în colaborare cu mari furnizori globali de learning si parteneri din industrie, pentru a-i iniția pe elevi, studenți și profesori în competențele tehnice și profesionale ale viitorului, oferindu-le cursuri si resurse create special pentru ei.

Profesorii au acces la resurse personalizate și pot găsi pe platformă materiale ajutătoare, de exemplu planuri de lecții, dar pot și să creeze și să aloce fiecarui elev, prin câteva click-uri, un plan de învățare și să urmărească parcurgerea acestuia.

Open P-TECH este recomandată pentru orele de dirigenție, consiliere și dezvoltare personală, tehnologie, informatică și TIC.

  • Open P-TECH vă ajută să vă convingeți elevii sau studenții, dacă nu au deja toate informațiile despre aceste domenii, să fie interesați de noile tehnologii, cum ar fi blockchain, AI, cloud și chiar quantum computing.

  • Open P-TECH oferă chiar și un tablou de bord al profesorului care vă permite să urmăriți progresul elevilor și să le alocați cursuri selectate de dumneavoastră, pentru a personaliza experiența de învățare a fiecărui elev.

  • Profesorii își pot înscrie unitatea de învățământ în platforma Open P-TECH. Sunt deja înrolate peste 600 de organizații cu mai mult de 185.000 de utilizatori din 130 de țări

  • În plus, cu sprijinul Asociației Pro Arta Dezvoltare și Cunoaștere, Open P-TECH conține primul canal de resurse educaționale în limba română, dedicat profesorilor din România: “Pregătiți pentru școala online!”

Elevii și studenții interesați de tehnologie și, nu numai, sunt încurajați să exploreze Open P-TECH pentru a se pregăti pentru joburile secolului 21.

  • Open P-TECH le oferă cursuri si resurse gratuite care sustin 2 direcții: dezvoltarea  competențelor tehnice, prin invatarea practică a tehnologiilor în trend precum cybersecurity, blockchain, data science, inteligență artificială, dar și dezvoltarea competențelor profesionale necesare pentru era digitala, precum design thinking, rezolvarea problemelor complexe, gândirea critică, creativitatea, colaborarea și munca în echipă. 

  • Elevii sau studenții au acces la învățare personalizată, captivantă, în ritm propriu, pe care educatorii o pot extinde prin resurse gratuite ale profesorilor, care lansează proiecte mari, activități practice, discuții și multe altele.

  • Pe lângă cursurile pe subiectele mai sus menționate, pe platforma există și resurse adiționale valoroase pentru a oferi elevilor claritate și suport cu privire la traseul lor de la liceu, la universitate, la viitorul loc de muncă. De exemplu, pot afla cum arată o zi de lucru a unui Designer Grafic sau a unui Inginer Mecanic, sau pot găsi resurse care îi învață să își realizeze primul lor CV și care le oferă detalii despre cum să se prezinte la interviul de angajare, sau despre ce înseamnă să fii un Cetățean Digital.

Pentru a promova în România resursele și cursurile găzduite în platforma Open P-TECH, IBM colaborează cu Asociația Pro Arta Dezvoltare și Cunoaștere, organizație care administrează de peste zece ani sute de platforme eLearning utilizate de școli din România și Republica Moldova și este furnizor de programe de formare în educația digitală pentru profesori și elevi.

“După succesul inițiativei naționale Clasa mea de acasă, programelor Școala Altfel – Cariere în inovație cu IBM și Vinerea Altfel cu IBM, am dorit să asigurăm conținut specific profesorilor și elevilor, pentru a oferi oportunități egale de învățare și dezvoltare”, spun reprezentanții Asociației Pro Arta Dezvoltare și Cunoaștere.

“Programele derulate de noi sunt unele integrate, astfel încât atât profesorii, cât și elevii să progreseze. Elevii beneficiază la maximum de programele destinate lor, dar și de pregătirea continuă a profesorilor care își dezvoltă diferite competențe. Elevii sunt astfel un grup țintă final”, au mai explicat aceștia.

Cum mă conectez pe Open P-TECH

Intrați pe platformă și creați-vă un cont folosind contul de e-mail Google, contul de Facebook  sau LinkedIn, sau utilizând opțiunea IBM ID, caz în care datele vor fi procesate de către IBM.

Ce pot găsi în Open P – TECH

Canale create special pentru România

  • Canal destinat profesorilor din România: Pregătiți pentru școala online! cu peste 21 de activități:

Activități, resurse și cursuri axate pe:

  • Pregătirea pentru primul job

  • Inteligența artificială și aplicabilitatea ei în lumea în care trăim. Inclusiv în agricultură.

  • Python

  • Construirea și utilizarea unui Chatbot

  • Blockchain

  • Data science

Toate resursele și cursurile sunt disponibile și prin utilizarea zonei de căutare (search).

Ce primesc în schimb – Digital badges

“Open digital bagdes” sau insignele digitale sunt de fapt reprezentarea unor “micro-certificări” pentru competențele pe care orice student, elev sau chiar profesor le poate deprinde după experiența din platforma Open P-TECH.  Iar insignele digitale trebuie sa fie la fel de portabile precum o fisa medicala, sa apartina cursantilor si nu platformei. 

 

https://www.edupedu.ro/esti-pregatit-sa-iti-dezvolti-competentetele-pentru-joburile-viitorului-obtine-micro-certificari-de-tipul-open-digital-badges-in-platforma-gratuita-de-educatie-digitala-pentru-tinerii-de-14-20-de/

Au început înscrierile la workshopurile de dezvoltare soft-skills organizate în cadrul proiectului ROSE@FAMP.

Verifică adresa de e-mail instituțională și completează formularul online! Grăbește-te, locurile sunt limitate!

 

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdupr5eS-xfr3PJCp6X7eFzuheJW_kbA5ZnMVf_C6Q_AGh4sg/viewform?vc=0&c=0&w=1&flr=0&fbclid=IwAR08OpxXajr989eDtrLx-m1tVkKqNxd8wuYhF1a8umh8j9yYMqmcLtzGmCc

ROMÂNIA A AVUT CEL MAI MARE BRAIN-DRAIN. OECD: NUMĂRUL FEMEILOR CU ÎNALTĂ CALIFICARE CARE AU EMIGRAT S-A DUBLATA

 

Numărul impresionant al românilor care au plecat din țară în ultimii 10 ani plasează Romania pe locul al 10-lea la capitolul intensitatea fluxului migrației către țările G20, potrivit Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD). Dar cea mai mare pierdere este, conform aceleiași surse, faptul ca suntem pe locul al doilea (26,6%), după Kazakhstan (35%) la creșterea numărul de emigranți înalt educați și înalt calificați (high-skilled, high-educated) între țările G20, în prima decadă a acestui secol.

Experții internaționali care au scris acest studiu dedicat fenomenului migrației din România notează că aproximativ 492.000 de persoane cu specializare înaltă au plecat din țară între 2010 și 2011, număr care pune România pe locul I la procentul de creștere a diasporei, între toate statele analizate. În plus, în perioada 2000-2001 si 2010-2011 numărul femeilor care au emigrat și care aveau înaltă calificare s-a dublat, cel al barbaților având creșteri mai lente.

Un exemplu dat de experți este cel al medicilor din România. Numărul medicilor care lucrează în afara țării depășea 14.000 în 2013, reprezentând 26% din numărul total al medicilor de la acea dată, potrivit raportului. Între 1991 și 2013 plecările medicilor au crecut de nouă ori în intensitate, cu cel mai mare val înregistrat după anii 2000. Cifrele arată un deficit de specialiști în sănătate care devine tot mai evident dacă e să luăm în calcul că numărul medicilor care lucrează în România a crescut cu 18%, în timp ce numărul celor care lucrează peste hotare a crescut cu mai mult de 650%.

*Rata migrației persoanelor cu educație/specializare/calificare înaltă este definită ca procentul de migranți înalt-educați din numărul total de persoane înalt educate și înalt calificate care trăiesc în România, inclusiv cei care au emigrat.

Context: Între 2000 și 2017 România a avut cea mai mare creștere a stocului migrației dintre toate țările membre ale Uniunii Europene. Creșterea a fost de 287%, potrivit ONU. În privința numarului de emigranți raportat la populație România este abia pe locul al șaptelea în UE, la 18,2%, pentru că ONU estimează numărul celor plecați peste hotare la 3,58 milioane persoane. Însă există și estimari care urcă numărul emigranților la 5 milioane.

 

Sursa:https://www.edupedu.ro/romania-a-avut-al-doilea-cel-mai-mare-brain-drain-dintre-tarile-g20-oecd-numarul-femeilor-cu-inalta-calificare-care-au-emigrat-s-a-dublat-intre-2000-si-2011/

Va invitam sa participati la activitatile de consiliere și orientare în carieră, coaching și dezvoltare a competențelor socio-emoționale în cadrul proiectului ROSE@FAMP. Colegii noștri ce la CCOC-ASE au venit în întâmpinarea voastră, creând posibilitatea completării online a acestor chestionare. După acest prim demers veți fi contactați de experții CCOC pentru configurarea unui profil ocupațional personalizat. Succes!

 

În atenția studenților din anul I
 
 
Vrei să gestionezi mai bine relațiile cu profesorii, colegii și cei din jurul tău?
Vrei să afli care sunt cele mai potrivite job-uri pentru tine?
 
Dacă vrei să găsești răspunsurile la aceste întrebări, dar și la altele care țin
de dezvoltarea ta personală, te invităm să completezi chestionarele de mai jos:
 
Testul de evaluare a competențelor socio-emoționale
 
 
Testul de interese profesionale Holland
 
ANGAJATORII CRITICĂ DUR SISTEMUL DE EDUCAȚIE DIN ROMÂNIA, DAR NU SE IMPLICĂ ÎN SCHIMBAREA LUI SAU ÎN FORMAREA ANGAJAȚILOR, ARATĂ DOUĂ STUDII ALE BĂNCII MONDIALE
 
Două studii ample derulate de către Banca Mondială în România arată un paradox. În primul rand Sondajul Online Employer Survey, făcut în 2017 de către Banca Mondială, printre companiile de la noi, a descoperit că aproape jumătate dintre patronii de firme sau managerii chestionați sunt de acord cu faptul că în școală elevii nu deprind deloc abilitățile practice de care au nevoie în muncă. După care studiul SABER Dezvoltarea Forței de Muncă, făcut în același an, arată că implicarea angajatorilor în stabilirea priorităților de dezvoltare a forței de muncă, precum și pentru recalificarea sau supra-specializarea actualilor angajați este destul de slabă.
Angajatorii români sunt critici la adresa relevanței sistemului educațional din mai multe motive, scriu specialiștii Băncii Mondiale. În primul rând curriculum-ul atât pentru gimnaziu, liceu, cât și pentru facultate a fost caracterizat de mulți angajatori din diferite arii și domenii, drept mult prea teoretic, bazat pe prea multe concepte abstracte și pe acumulaea informației, în loc să fie axat pe aplicații practice. În al doilea rând, în același timp cu teoretizarea excesivă, metodele de predare sunt descrise ca fiind depășite, învechite sau foarte tradiționale, încremenite în memorarea conceptelor și ideilor, în loc să arate aplicare și aplicabilitatea lor. În sfârșit, angajatorii au artat că sistemul eeucațional este foarte rezistent la schimbare, atât la nevel preuniversitar cât și în universitar.
”În medie, persoanele cu vârsta de 20‐44 de ani au 12,2 ani de şcoală, faţă de 10,7 ani, în cazul celor cu vârsta între 45‐50 de ani. Cu toate acestea, şcolaritatea pe o perioadă mai mare nu este reflectată într‐un nivel semnificativ mai mare de competențe dobândite. Dacă ritmul de creştere a competențelor înregistrat până în prezent continuă să fie lent, România nu va putea compensa îmbătrânirea populaţiei şi migraţia, iar lipsa de personal cu niveluri înalte de competenţă se va perpetua. Deficitul de calificări este cel mai intens în sănătate, construcţii, hoteluri‐restaurante şi TIC, cu decalaje între cerinţele acestor domenii şi programele de studiu oferite. Mobilitatea educaţională, măsurile de orientare în carieră şi competenţele „soft” necesare pe piaţa forţei de muncă (cum sunt competențele antreprenoriale şi digitale) sunt slab dezvoltate,” arată raportul.
66% dintre participanți au decarat că nu sunt de acord cu faptul că școala îi pregptește pe absolvenți pentru experinețe practice care să poată fi aplicate în munca pe care o vor face. 61% au fost împotriva și oarecum împotriva afirmației că școala le dă tinerilor aptitudinile personale necesare cum ar fi managementul timpului, fiabilitate, abilitatea de a lucra cu alții sau în echipă etc. Și tot așa, rezultatele sondajului rezumat în Diagnosticul Sistematic de Țară al Băncii Mondiale pe Educație pot fi văzute în acest grafic. Unul dintre motive ar fi că stimulentele oferite companiilor pentru a oferi formare profesională angajaţilor existenţi sunt limitate, iar mecanismele de monitorizare a iniţiativelor de acest fel sunt inexistente, potrivit sursei citate.
Un alt motiv ar putea fi faptul că, ”în absenţa concurenţei, companiile care domină industria (date fiind costurile de producţie mai scăzute) au puţine motive să‐şi sporească productivitatea. România are cea mai mică densitate a întreprinderilor din EU28 (Raport FEM cu privire la competitivitatea globală 2015‐16), întreprinderile mici şi mijlocii reprezentând majoritatea (99% dintre societăţile comerciale)”, arată raportul.

Sursa: https://www.edupedu.ro/angajatorii-critica-dur-sistemul-de-educatie-din-romania-dar-nu-se-implica-in-schimbarea-lui-sau-in-formarea-angajatilor-arata-doua-studii-ale-bancii-mondiale/?fbclid=IwAR3FodA5RIgqwksUs4xCI9j9xpK3vDYU6eWzUMvS7ptSkU8R0Lwn7_3yBhE

TINERII ABSOLVENȚI DIN ROMÂNIA AU O RATĂ DE ANGAJARE APROAPE CÂT A CELOR DIN FINLANDA ȘI MAI MARE DECÂT ÎN FRANȚA ȘI ITALIA

 

Tinerii absolvenți din România, cu vârste între 20 și 34 de ani, au o rată de angajare de 76%, potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene prelucrat de specialiștii în educație si formare de la theknowledgeacademy.com . Aceștia arată că în clasamentul statelor membre după rata de angajare, România ocupă locul 22 din 28 posibile. Surprinzător, Finlanda este pe locul 21, la distanță de doar un procent de țara noastră.

Clasamentul statelor europene după rata de angajare a tinerilor absolvenți a fost făcut pe baza ediției 2018 a raportului Monitorul Educației și Formării, făcut de Comisia Europeană. Potrivit regulilor comunitare și Strategiei 2020, până anul viitor statele membre ar trebui să atingă o rată de 82% a angajării tinerilor absolvenți.

Bulgaria este înaintea României în acest clasament și la egalitate cu Finlanda, având o rată de angajare a absolvenților de 77%.

 

Rezultatele sunt următoarele:

  • Malta 94.5%.

  • Germania 90.9%

  • Olanda 90.4%

  • Cehia 89.9%

  • Austria 89.4%

  • Luxembourg 88.5%

  • Suedia 88.3%

  • Marea Britanie 86.6%

  • Letonia 78.0%,

  • Bulgaria 77.7%

  • Finlanda 77.0%

  • Romania 76.0%

Pe ultimele locuri în Europa se află Franța, Spania, Cipru, Croatia, Italia și Grecia.

 

O explicație posibilă pentru acest fenoment ar fi criza de forță de muncă pe care România o traversează. Potrivit datelor EUROSTAT peste o jumătate de milion de români cu studii superioare trăiau în altă țară din UE în 2017, număr dublu față de 2008.

Datele oficiale arată că avem o rată a șomajului foarte mică (3,8% în februarie), una dintre cele mai scăzute din ultimii 30 de ani, dar în a celași timp o rată mare a locurilor de muncă vacante (60 mii în fiecaare lună).

În repetate rânduri mediul de afaceri a sesizat faptul că școala nu produce suficienți absolvenți pentru nevoile sale, iar cei care ajung totuși la vârsta angajării nu au pregătirea și aptitudinile necesare.

Sursa: https://www.edupedu.ro/tinerii-absolventi-din-romania-au-o-rata-de-angajare-aproape-cat-a-celor-din-finlanda-si-mai-mare-decat-in-franta-si-italia/

STUDIU: 58% DINTRE TINERII ROMÂNI SPUN CĂ LE E TEAMĂ DE CORUPȚIE ȘI 25% SUSȚIN CĂ SISTEMUL DE EVALUARE DIN ȘCOLI ESTE, ÎN UNELE CAZURI, VICIAT DE CORUPȚIE
 
Teama tinerilor de corupție este mai mare decât teama de sărăcie și de nedreptate socială, arată un studiu publicat recent de Fundația Friedrich Ebert Stiftung. Cea mai puternică teamă identificată, teama de corupție, pare să fi fost alimentată și de protestele și mișcările sociale recente împotriva corupției din România, scriu autorii studiului citat.
Se pare că populația tânără, de 14–29 de ani, este temătoare. Tinerii români par să se teamă în mai mare măsură de aproape orice, comparativ cu tinerii din regiune.
Raportul arată că pare a fi o teamă de corupție la nivelul societății care este, de asemenea, corelată cu disponibilitatea de a accepta sau de a da mită, însă ”într-un grad mult mai mic decât ne așteptam”, potrivit autorilor.
După cum se poate vedea în tabel, 50% dintre respondenții care cred că corupția este întotdeauna justificată raportează că se tem extrem de mult de corupție. În acest caz, ipoteza corupției ca problemă structurală în România este susținută de faptul că până și cei care ar avea toate motivele să o găsească justificabilă se tem de ea – prin urmare, este considerată mai mult sau mai puțin o trăsătură a societății, nu un comportament de care poți sau ar trebui să te dezbari.
Temele selectate astfel încât să acopere o gamă largă de surse potențiale de teamă, precum: violență, tâlhărie, boală, pierderea locului de muncă, terorism, război, schimbări climatice și poluare, sărăcie, migranți, nedreptate socială și corupție.
Respondenții au fost rugați să evalueze sistemul educațional din România, în funcție de:
(1) calitatea generală a educației,
(2) opinia lor privind practicile frauduloase asociate procedurilor de examinare și
(3) concordanța percepută între formarea profesională asigurată de sistemul de învățământ și piața locurilor de muncă.
Rezultatele arată că numai o proporție modestă a tinerilor raportează că sunt foarte mulțumiți de sistemul educațional (15%) și peste un sfert sunt total de acord că sistemul de evaluare este, în unele cazuri, viciat de corupție, potrivit raportului FES. Aproximativ 44% dintre tinerii participanți la sondaj consideră că sistemul educațional nu este deloc bine adaptat la cerințele pieței locurilor de muncă. Aproximativ un sfert dintre respondenți au afirmat că au efectuat un stagiu de practică profesională în cadrul programului lor educațional.
Dorința de migrație
Aproximativ 30% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 14–29 de ani din România par să dorească într-o măsură mai mare sau mai mică să plece din România pentru o perioadă de cel puțin 6 luni. Punctajul este relativ mic pentru regiune și a scăzut substanțial comparativ cu cifrele din 2014, când aproape 60% dintre tinerii români se gândeau la emigrare. Intențiile de emigrare par să scadă cu vârsta și, deși bărbații și femeile raportează aceeași dorință de a emigra, este semnificativ mai puțin probabil ca femeile să fi făcut planuri sau să fi contactat pe cineva. Pe de altă parte, majoritatea tinerelor românce care intenționează să emigreze au în vedere completarea studiilor, pe când tinerii par a fi interesați mai curând de oportunitățile profesionale, notează raportul publicat de FES.
În cea mai mare parte, dorința și planurile de plecare sunt corelate cu sentimentul de sărăcie și lipsa accesului la bunuri de consum. Explicația cea mai probabilă este că mulți tineri români decid că trebuie să plece din țară pentru a avea acces la o viață profesională mai bună. Emigranții mai tineri provin aproape exclusiv din cele mai sărace pături ale societății, pe când cei mai în vârstă tind să se împartă în mod egal între persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și persoane care pleacă pentru scopuri educaționale. Marea majoritatea a emigranților doresc să stea în UE, în special în Germania și Marea Britanie.
Studiile FES despre tinerii din Europa de Sud-Est 2018/2019 reprezintă un proiect internațional de cercetare desfășurat simultan în zece state din Europa de Sud-Est : Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Kosovo, Macedonia, Montenegro, România, Serbia și Slovenia. Scopul studiului este identificarea și analiza valorilor, atitudinilor și comportamentelor tinerilor în societatea contemporană.
Datele studiului au fost culese la începutul anului 2018 ; peste 10,000 de peroane cu vârsta cuprinsă între 14-29 de ani din cele zece state menționate au participat la sondaj. Cercetarea a acoperit un spectru larg de întrebări legate de valorile, credințele, dar și experiențele și aspirațiile tinerilor în diverse domenii, cum ar fi educația, ocuparea, participarea politică, familia, timpul liber și utilizarea mijloacelor de comunicare.
Rezultatele cercetării empirice sunt incluse în zece studii naționale și un studiu regional, publicate în limba engleză și în limbile naționale. Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) este cea mai veche fundație politică germană, ale cărei origini social-democrate datează încă din 1925. Activitățile sale se concentrează pe promovarea valorilor centrale ale social-democrației – libertate, dreptate și solidaritate.

Sursa: https://www.edupedu.ro/studiu-58-dintre-tinerii-romani-spun-ca-le-e-teama-de-coruptie-si-25-sustin-ca-sistemul-de-evaluare-din-scoli-este-in-unele-cazuri-viciat-de-coruptie/?fbclid=IwAR1ATbczj0BX6BBs57of0shISLzuO4wR_ktdgaj6AnjKrVdhEgTsuGGn5oY

NUMĂRUL ABSOLVENȚILOR DE DOCTORAT A SCĂZUT LA JUMĂTATE ÎN 3 ANI. EDUCAȚIA, SĂNĂTATEA, ȘTIINȚELE SOCIALE, DOMENII CU MAI PUȚINI ABSOLVENȚI FAȚĂ DE UE

 

 

Numărul absolvenților de studii superioare a scăzut în perioada 2014-2016 cu circa 12 mii de persoane. În 2016, cele mai recente date detaliate oferite de Institutul Național de Statistică arătau faptul că cel mai amplu declin a avut loc în privința absolvenților de doctorate, al căror număr a scăzut cu 47,3% față de 2014. Pe domenii, cifrele EUROSTAT arată că procentul absolvenților de învățământ superior din România, în 2016, este mai mare decât media Uniunii Europene mai ales la drept și administrație, științe naturale și matematică, inginerie și construcții.

În 2014 au absolvit învățământul superior 133.478 de persoane, iar trei ani mai târziu doar 121.250 de persoane. Asta înseamnă o scădere de 10% în doar 3 ani. Pe domenii, cei mai mulți absolvenți de studii superioare s-au redus din grupa ”drept, administrație și afaceri” între 2014 și 2016, potrivit datelor INS, consultate de Edupedu.ro. Scăderi importante s-au produs și în Medicină, Servicii, Arte, Științe sociale sau Științe naturale și Matematică. Creșteri usoare sunt remarcate doar în științele educației și agricultură.

Taxa pentru facultate a crescut cu 50% în domeniile tehnice și cu 43% în științele sociale, în ultimii 7 ani. Taxa de master s-a triplat în inginerie. Cea mai mare scădere, pe nivelurile de pregătire, în rândul absolvenților, a fost pentru categoria doctorat. Este vorba despre o reducere cu aproape 48% a numărului absolvenților de doctorat, de la 3.900, la 1.880. Numeric, categoriile licență și marsterat au pierdut și ele câte aproximativ 5.000 de persoane.

Comparația pe domenii, între absolvenții de învățământ superior de la noi și cei din Uniunea Europeană, arată că avem un număr dublu de absolvenți de la facultățile cu profil agricol și științe naturale (fizică, chimie, biologie) și matematică. La noi au fost în 2016, procentual, mai mulți absolvenți de inginerie și construcții față de media UE, mai multi absolvenți de drept, administrație și afaceri (aici intră și managementul) sau chiar IT-ști. Domeniile care au mai puțini absolvenți comparativ cu media UE sunt: Sănătatea (medicina), științe sociale, arte și educație.

Sursa: https://www.edupedu.ro/grafic-numarul-absolventilor-de-doctorat-a-scazut-la-jumatate-in-3-ani-educatia-sanatatea-stiintele-sociale-domenii-cu-mai-putini-absolventi-fata-de-ue/?fbclid=IwAR0eIQO_d6Zw7W2HN1hK2mX8cMAbc2nTBzK5c7HGGTi7659Zcd1UNdJ8YXQ

ABANDONUL ŞCOLAR - CAUZE ŞI MODALITĂŢI DE PREVENIRE
 
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi şcoală prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor. Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care depăşesc investiția cerută de formarea inițială. Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar. Pentru a putea reduce numărul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să studiem cauzele. Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar: identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi; implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului; creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandonşcolar sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar. În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată. Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar: psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive; socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale; psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale, emoționale, tendinte agresive; juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general. În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut, un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar.Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor. În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar – o problema gravă în România. Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie. Privitor la această temă, Abandonul şcolar – cauze şi modalități de prevenire, consider că este o temă foarte mult abordată în mediul şcolar. Cadrele didactice împreună cu consilierul şcolar încearcă să-i determine pe elevi să conştientizeze importanța şcolii, a terminării unui liceu. La noi, în România, abandonul şcolar reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație foarte strânsă cu membrii familiei.

PROGRAM DE DIMINUARE A ABANDONULUI SCOLAR

 

Educaţia este percepută ca o funcţie vitală a societăţii, iar şcoala drept principala instituţie prin care societatea îşi perpetuează existenţa.

Astfel, şcoala este un factor cheie al dezvoltării. De la şcoală se aşteaptă astăzi totul: să îi ajute pe tineri să cunoască trecutul şi să înţeleagă prezentul, să îi ajute să conştientizeze şi să îşi asume responsabilitatea pentru a se implica în orientarea destinului colectivităţilor către un viitor dorit.

Începutul anului şcolar este precedat, în ultimii ani, de probleme care au devenit atât de obişnuite în peisaj, încât doar lipsa lor ar mai mira pe cineva; vorbim desigur, despre numărul mare de şcoli a căror renovare a încremenit în proiect din lipsa fondurilor, nemulţumirile cadrelor didactice, dar şi statisticile care se întocmesc pe marginea anului şcolar precedent, majoritatea cu grad ridicat de îngrijorare.

Pe această linie se înscriu şi problemele de abandon şcolar şi problemele comportamentale.

Abandonul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate multiple cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea timpului şi apariţia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea viziunii educativ– informative şi formative, egalitatea de şanse privind educaţia, suportul psihopedagogic oferit în şcoli, este necesară o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru stoparea şi eventual eradicarea acestui fenomen.

Abandonul şcolar este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi ajungând să dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar permanentizat „stigmatizează‖, „etichetează‖ şi conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut de comportamente deviante şi infracţionale.

Prin abandon şcolar se desemnează, în general, ansamblul comportamentelor care încalcă sau transgresează normele sau valorile şcolare.

Aşadar, devianţa şcolară va include totalitatea conduitelor care se abat de la normele şi valorile care reglementează mediul şcolar. Ele sunt precizate în regulamentele şcolare şi în cele de ordine interioară.

Deoarece există diverse perspective de abordare a domeniului, în literatura de specialitate apar o varietate de termeni cu semnificaţii apropiate de cea a conceptului de „abandon‖ precum: indisciplină şcolară, delincvenţă juvenilă, inadaptare şcolară, tulburare de comportament, deviere de conduită.

 Abandonul constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii inceput. [2, p.28] Pentru a putea analiza corect fenomenul abandonului șolar ar trebui, întâi de toate, să analizăm factorii cauzali care duc la declanșarea acestuia.

 

Printre aceștia sunt : 

Factorii individuali - aceştia se referă la capacitatea personală a elevului de a reacţiona, adică de resursele personale, de bogăţia şi calitatea ―schemelor de adaptare― ce se referă la faptul că unii elevi au un potenţial mai mare de adaptare, iar alţii unul mai redus (sunt mai rigizi, mai puţin permisivi în relaţiile cu ceilalţi).

Un rol important este reprezentat şi de prezenţa mamei în viaţa copilului. Dacă un copil a trăit într-un mediu familial în care prezenţa mamei era cotidiană, atunci se consideră că dezvoltarea copilului a decurs normal. În caz contrar, acesta poate prezenta anumite tulburări psihice, cum ar fi hiperemotivitate, fobii, anxietate etc.

Mai pot apărea nervozitatea excesivă sau apatia, indiferenţa etc.; se poate ajunge chiar și la retardare mintală, mai ales dacă elevul trăieşte în stare de izolare prelungită. Particularităţile psihice ale copilului pot influenţa şi negativ randamentul său şcolar. Etichetările ca „elev slab”, „elev rău” duc la scăderea stimei de sine, la scăderea încrederii în propriile forţe cât şi în persoanele ce îl înconjoară.

În aceste condiţii, datorită lipsei resurselor necesare pentru a depăşi această dificultate, copiii cu risc de abandon școlar caută să iasă în evidenţă, adeseori, prin adoptarea unor comportamente deviante.

Lipsa voinţei, nivelul scăzut al aspiraţiilor, intereselor, motivaţiei, insuficienta dezvoltare a capacităţii de operare a gândirii etc., pot avea efect negativ asupra activităţii şcolare a elevului, asupra rezultatelor muncii sale.

De asemenea, starea de sănătate a elevului poate influenţa succesul sau eşecul şcolar al acestuia. 

Mediul familial - familia reprezintă cel dintâi şi cel mai important context de viaţă, cu un rol  deosebit în socializarea copilului.

Familia este un factor important şi de răspundere al educaţiei. Părinţii o conduc şi răspund de ea în faţa societăţii, a fericirii lor şi a vieţii copiilor.[ A.S. Makarenko].

Familia oferă copilului un sentiment de siguranţă, singurul care-i permite acestuia să se emancipeze şi să-şi dobândească personalitatea.

Însă, acest sentiment depinde de anumiţi factori: protecţia împotriva agresiunilor venite din afară, satisfacerea trebuinţelor elementare, coerenţa şi stabilitatea mediului de dezvoltare, sentimentul de a fi acceptat ca membru al familiei, de a fi iubit, de a i se accepta caracteristicile individuale, de a dobândi o experienţă personală și de a se afirma la maturitate.

Familia reprezintă cel mai important context de viaţă, cu un rol deosebit în socializarea copilului. Sentimentul de siguranţă, singurul care îi permite copilului să se emancipeze şi să-şi dobândească personalitatea, depinde de următoarele condiţii: protecţia împotriva agresiunilor venite din afară, satisfacerea trebuinţelor elementare, coerenţa şi stabilitatea cadrului de rezolvare, sentimentul de a fi acceptat dea ai săi ca membru al familiei, de a fi iubit, de ai se accepta caracteristicile individuale, de a avea posibilitatea de acţiune şi de a dobândi o experienţă personal [Paul Osterrieth „Copilul şi familia, editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1973]

Lipsa interesului pentru activităţile şcolare ale copilului sau, din contră, preocuparea exagerată pot duce la nereuşita şcolară a copilului.

Un rol foarte important în dezvoltarea copilului îl reprezintă tipul de familie din care acesta provine:

- familiile cu mulţi copii nu-şi pot permite să-i trimită la şcoală datorită lipsei resurselor materiale:copiii sunt puşi să muncească, reprezentând o sursă de venit, mai ales în mediul rural unde copii sunt puşi la muncile agricole;

- familii monoparentale care nu pot acorda atenţia cuvenită creşterii copilului, mai ales că numărul femeilor care muncesc este în creştere;

 - familii ai căror părinţi au emigrat. Statisticile arată că din ce în ce mai multe persoane optează pentru a pleca în străinătate, mai ales din mediul rural, datorită nivelului de trai foarte scăzut;

- familii dezorganizate a căror părinţi sunt alcoolici, victime ale violenţei domestice, dependenţi de substanţe stupefiante etc.

De asemenea, dezinteresul manifestat de părinţi în ceea ce priveşte educaţia, dar şi nivelul scăzut de instruire al acestora sau concepţiile despre aceasta, au un impact negativ asupra şcolarizării elevului. Acest fenomen este întâlnit cu precădere în mediul rural. 

Mediul şcolar - mediul şcolar are un important impact educaţional. Acesta îndeplineşte o serie de roluri de socializare, integrare, control social, profesionalizare etc. şi totodată este puternic influenţat de ansamblul vieţii sociale, începând cu valorizarea şi prestigiul social al şcolii, şi terminând, poate, cu resursele disponibile.

Analiza complexă a acestui fenomen a demonstrat că există mai multe motive prin care mediul şcolar contribuie la abandonul şcolar:

- cunoaşterea insuficientă elevilor, datorită numărului mare dintr-o clasă sau datorită dezinteresului manifestat de către profesori;

- nerespectarea particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor; profesorii prin pregătirea lor la nivel psiho-pedagogic trebuie să cunoască personalitatea elevului pentru a adapta metodele de predare-învăţare la fiecare elev în parte;

- lipsa de preocupare a unor cadre didactice pentru stimularea interesului faţă de învăţătură; în special în mediul rural, profesorii nu îşi manifestă interesul pentru procesul învăţării datorită faptului că salariile nu sunt pe măsura aşteptărilor; majoritatea cadrelor didactice din mediul rural sunt suplinitori;

- insuficienta pregătire profesională şi psiho-pedagogică a unor cadre didactice;

- lipsa de profesionalism, manifestată fie prin severitatea profesorului (poate induce starea de teamă, anxietate a elevului), fie prin permisivitate reprezintă un factor ce poate influenţa abandonul şcolar;

- lipsa dotărilor materiale în instituţiile de învăţământ, lipsa şcolilor la sate determină mulţi elevi să parcurgă zilnic un drum lung până la o şcoală apropiată sau mai bine dotată;

 - lipsa profesorilor calificaţi, în special în mediul rural. 

Contextul social – în acest context putem vorbi de lipsa investiţiilor statului în domeniul· educaţiei.

O importantă influenţă negativă asupra percepţiei educaţiei o reprezintă massmedia, prin promovarea din ce în ce mai largă a celor neşcolarizaţi care au reuşit în viaţă prin noroc şi înzestrările de la natură. Pentru copii, aceştia reprezintă modele drept de urmat deoarece şcoala nu oferă aceleaşi perspective.

Adeseori, cei care provin din mediul rural sunt stigmatizaţi în legătură cu mediul lor de provenienţă. La nivel naţional sunt elaborate programe care să susţină educaţia în mediul rural, însă puţine sunt puse în aplicare.

 Factori de ordin socio-cultural sau religios - în această categorie se includ indicatorii care  se referă la putere şi status social, cum ar fi de exemplu:apartenenţa etnică, apartenenţa la clasa socială, apartenenţa rasială, sexul (încă mai există concepţia conform căreia fetele nu au nevoie de o educaţie aprofundată, ele trebuind să se limiteze la rolul de casnică), apartenenţa la comunităţi de tip rural/urban etc.

Toate aceste variabile au fost tratate ca variabile demografice, dar o dată cu preocupările de democratizare a educaţiei şcolare, s-a demonstrat că diferite grupuri dezavantajate social sunt discriminate atât în cadrul sistemului școlar cât şi pe piaţa muncii sau pe piaţa căsătoriilor.

Referitor la variabila sex, unele studii arată faptul că rata de abandon şcolar este semnificativ mai mare în rândul fetelor, indiferent de starea materială a părinţilor.

În mediul mai sărac, abandonul mai frecvent al fetelor se explică prin participarea acestora la realizarea activităţilor casnice, la îngrijirea fraţilor, la efectuarea unor activităţi aducătoare de venit.

În mediul dezvoltat, abandonul şcolar al fetelor se caracterizează prin crizele specifice pubertăţii. Toate acestea pot genera mariaje precoce sau graviditate; atrăgând după sine abandonul şcolar.

Există şi studii care consideră că riscul cel mai mare de abandon școlar îl au băieţii şi nu fetele şi explică acest lucru prin trăsăturile de personalitate specifice rezultatelor în urma socializării în funcţie de stereotipul de sex-rol; copii proveniți din familii minoritare etnic, indiferent de variabila sex, abandonează şcoala într-un procent mai ridicat decât cei ce aparţin culturii/etnicii majoritare.

De asemenea, copii care provin din familii asistate din punct de vedere social sau dependente de servicii sociale sau instituţii caritabile abandonează şcoala într-o proporţie semnificativ mai mare. [prof. Camelia Bîrsan, prof. Lungu Adriana, studiu de cercetare  Abandonul școlar – efect al insuccesului școlar‖, jud. Sălaj 2007 ]

În ceea ce priveşte tipul de relaţie între abandonul şcolar şi mediul de provenienţă, rural/urban, se consemnează o rată mai mare a abandonului şcolar în mediul rural, ceea ce se explică prin: distanţa mare domiciliu-şcoală, dublată de condiţii inadecvate de transport (navetă), lipsa de flexibilitate a orarelor şi structurii anului şcolar, care nu ţin cont de calendarul lucrărilor agricole, precum şi lipsa de opţiuni educative în cadrul şcolii. 

Factori de ordin economic - studiile demonstrează că copii care trăiesc în familii sărace au şanse mai mici de a-şi însuși o educaţie şcolară completă.

Statutul economic corelat cu abandonul şcolar este evaluat prin variabilele precum:

-gradul de instruire şi educaţia părinţilor

-profesia tatălui;

-venitul familiei şi nivelul de viaţa al acestuia; anumite familii nu au resursele financiare necesare pentru a plăti rechizitele şcolare, taxele, transportul la scoală, uniforma etc., alte familii îşi pot permite să plătească şcolarizarea copilului, dar aceasta presupune o reducere drastică a resurselor familiale, mai ales în situaţia în care elevul avea înainte responsabilităţi productive alături de părinţii săi.

Există elevi care trăiesc sentimente de frustrare legate de sărăcia lor, care se reflectă la şcoala în ţinuta vestimentară sau în lipsa pachetului cu mâncare pentru prânz.

Unii dintre aceşti elevi îşi vor defini priorităţile în viaţă în funcţie de această stare de frustrare şi vor abandona şcoala. 

Factori de ordin psihologic - aceștia se referă la reacţia fiecărui elev la apariţia insuccesului şcolar şi a conflictelor cu autorităţile şcolare.

Etichetarea ca “elev slab” şi deprivarea de status reduc stima de sine a elevilor şi subminează încercarea lor de a-şi construi o identitate socială pozitivă. În aceste condiţii elevii care nu au resursele necesare pentru a se mobiliza în vederea depăşirii dificultăţilor, vor căuta să-şi satisfacă nevoia valorizare personală în afara şcolii, eventual prin abandon. 

Factori de ordin pedagogic- vizează calitatea vieţii şcolare, pertinenţa conţinuturilor în raport cu trebuinţele de învăţare ale elevilor, caracteristicile procedurilor de evaluare şi ale orientării şcolare şi profesionale, deschiderea şcolii faţă de problemele comunităţii, stilul disciplinei şcolare,etc.

Calitatea vieţii şcolare şi a educaţiei şcolare influenţează rata abandonului; evidenţele existente indică faptul că cele mai înalte rate de abandon şcolar le influenţează şcolile segregate, şcolile în care se pune un mare accent pe supraveghere şi testare.

În urma analizei factorilor cauzali ai abandonului școlar s-a lansat ideea realizării unui experiment de constatare în care au fost implicați 20 respondenți, specialiști din diverse domenii (cadre didactice/diriginți, psihologi şcolari, asistenţi sociali comunitari și colaboratori ai poliţiei), implicați nemijlocit în activități psiho-socio-educative cu copiii în situații de risc și abandon școlar. Pentru a atinge obiectivele și scopul propus am analizat răspunsurile la următoarea întrebare:”Care sunt modalitățile de diminuare a abandonului școlar?”

Subiecţii cercetaţi au propus următoarele soluții: 

Revizuirea programelor şcolare în scopul menţinerii interesului elevilor faţă de lecţii; Dotarea tuturor claselor cu echipament modern în scopul eficientizării procesului educative;

Promovarea angajării în câmpul muncii cadre didactice cu o pregătire profesională înaltă

Monitorizarea elevilor care absentează frecvent de la ore

Motivarea elevilor de a nu absenta de la ore, prin implicarea lor în diverse acţiuni socioeducative

Luarea legăturii cu familia/tutorele copilului care absentează frecvent de la ore, în scopul  elucidării situaţiei 

Parteneriat diriginte-psiholog şcolar în scopul alegerii programului sau activităţilor de· intervenţie/ prevenţie şi aplicarea acestora în clasele de elevi cu nivel înalt al absenteismului(copii cu risc social sporit) 

Implicarea părinţilor în viaţa social-morală şi educaţională a copiilor:

·         asistare la ore;

·         participare activă la şedinţele organizate în şcoli;

·         participarea, alături de copii, la activităţi extra-curriculare;

·         sprijinirea copilului în pregătirea temele pe acasă;

·         comunicare eficientă cu copiii proprii

Desfăşurarea orelor informative pentru părinţi, pe diverse tematici, cum ar fi: „Consecinţele absenteismului şcolar”,

Suport psiho-emoţional familiilor social-vulnerabile, în scopul depăşirii situaţiilor psihotraumatizante şi dificile legate de creşterea şi educaţia copiilor 

Colaborare cu mass-media în scopul realizării emisiunilor educative pe tematici diverse Monitorizarea familiilor cu risc social sporit şi includerea acestora în diverse programe de sprijin social 

Parteneriat polițist – părinte - cadru didactic, în vederea prevenirii şi diminuării problematicii abandonului şcolar în comunitate 

Parteneriat asistent social-polițist în vederea intervenției timpurii în familiile cu risc sporit de vulnerabilitate 

Sesizarea din partea comunității în situații de vulnerabilitate socială a minorilor Parteneriat cu diverși actori sociali: medicul de familie, polițistul, preotul,pedagogii, reprezentanți ai societății civile, în scopul desfășurării diverselor măsuri socio-educative, cu impact pozitiv asupra creșterii și dezvoltării armonioase a copiilor din comunitate În continuare, respondenții au fost rugați să propună unle recomandări în vederea eficientizării activităților desfășurate în instituțiile publice, care să aibă ca scop primordial prevenirea și combaterea comportamentului deviant și în special a abandonului școlar.

La întrebarea “Ce recomandări propuneţi pentru a îmbunătăţi activitatea instituţiilor publice la componenta prevenire a delincvenţei juvenile și a abandonului școlar?”, respondenţii au oferit următoarele recomandări:

elaborarea şi distribuirea instrucţiunilor metodice cu referire la prevenirea delincvenţei juvenile și a abandonului școlar şi a materialelor de suport către diriginţi; 

revizuirea fişelor de post a asistenţilor sociali prin descrierea clară a atribuţiilor în domeniul prevenirii comportamentuuli deviant în rândul minorilor; 

motivarea specialiştilor din domeniul educaţiei, asistenţei sociale prin revizuirea politicii de salarizare şi motivare a personalului; 

planificarea în bugetele locale a surselor financiare destinate pentru activităţile cu copii, inclusiv activităţi de prevenire a abandonului școlar; 

completarea cadrului normativ cu identificarea unui mecanism de responsabilizare aØ primarilor dar și altor reprezentanți ai autorității tutelare, care nu îşi îndeplinesc obligaţiile cu referire la protecţia copiilor; 

dotarea instituţiilor publice cu materiale necesare pentru a putea desfășura o serie de măsuri de prevenire a delincvenţei juvenile și a abandonului școlar. 

Crearea a mai multor Centre de zi  care să fie frecventate de copiii din comunitate, pentru a-și diversifica activitățile socio-educative și extra-curriculare .

Concluzii la experimentul de constatare:  Factorii cauzali ai abandonului școlar sunt multipli, dar cu precădere sunt cei de ordin social (vulnerabilitate socială, sărăcie, vicii sociale din familie, nivel educaţional scăzut) și cei ce ţin de particularităţile individuale (dificultăţi de însuşire a materiei, incapacitatea copiilor de a gestiona situaţiile şi evenimentele noi, stimă de sine şi motivaţie scăzută, frustrări, lipsă de interes pentru dezvoltare personală, etc). 

Cauzele ce ţin de particularitățile individuale ale elevilor cu risc de abandon școlar: stare de sănătate precară, motivaţia redusă pentru activităţile şcolare, absenteismul ridicat şi dificultăţile de învăţare.

În ultima perioadă colaborarea eficientă între şcoală, asistenţa socială şi alte servicii publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului a devenit mai solidă, inclusiv datorită implicării în diferite proiecte şi comisii de specialitate, cum ar fi Consiliul pentru protecţia copilului, Comisia copilului aflat în dificultate.  Totuşi, nu sunt planificate resurse suficiente pentru desfăşurarea a mai multor activităţi psiho-socio-educative cu copiii (suport logistic, surse financiare), inclusiv activităţi de prevenire a abandonului școlar.  Pentru a spori nivelul încrederii în instituţiile din comunitate, dar şi pentru o mai bună implicare a diverşilor actori comunitari, inclusiv a părinţilor în activităţi de prevenire și diminuare a abandonului școlar, este necesar ca instituţiile ce desfăşoară activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile să informeze publicul larg şi potenţialii parteneri despre activităţile desfăşurate.

În cadrul cercetării de faţă a fost realizat și un experiment formativ. Acesta a avut drept scop: Elaborarea unui program de intervenție psiho – socio – educativă de diminuare a abandonului școlar și evaluarea eficienței acestuia.

Obiectivele experimentului formativ:

1. Selectarea setului de exerciții pentru elaborarea Programului.

2. Distribuirea exercițiilor pe activități din program.

3. Elaborarea în întregime a unui program de intervenție psiho – socio – educativ de diminuare a abandonului școlar

4. Evaluarea eficienței acestui program prin chestionarea cadrelor didactice referitoare la utilitatea Programului elaborat.

Ipoteza pentru experimentul formativ: Participarea elevilor la un program de intervenție psiho – socio – educativ bazat pe consiliere psihologică şi implicarea activă a părinţilor în programe de intervenţie va duce la diminuarea problematicii abandonului şcolar. Rezultatele experimentului de constatare ne-au permis să elaborăm un program de acțiuni psiho– socio – educative de diminuare a abandonului școlar .

Acest program de intervenţie s-a axat pe 2 segmente:

I.             Activităţi complexe de instruire şi consiliere psihologică.

II.            Implicarea părinţilor în programele de intervenție și diminuare a abandonului școlar.

I. Activităţi complexe de instruire şi consiliere psihologică Acestea constau in:

1. Consilierea individuală a elevilor privind prevenirea/ reducerea absenteismului, abandonului școlar la solicitarea cadrelor didactice, care să răspundă nevoilor: 

·         de optimizare permanentă a motivaţiei pentru învăţare a elevilor, a stimei de sine, de găsire a celui mai adecvat mod de raportare a elevului la activitatea instructiv-educativă, de depăşire constructivă a anumitor dificultăţi/ blocaje în activitatea de învăţare ; 

·         de conştientizare de către elevi a importanţei rezolvării nonviolente a conflictelor inerente ce apar în viața cotidiană/ școlară, de eficientizare a comunicării în cadrul grupului, dezvoltarea coeziunii clasei de elevi; 

·         de dezvoltare a unei atitudini pozitive faţă de respectarea intereselor celuilalt, de căutare a unor interese comune, prin renunţarea la percepţiile și judecățile greşite despre celălalt; 

·         desfășurarea în colaborare cu dirigintele a activităților de consiliere psihopedagogică individuală a elevilor.

2. Consilierea de grup a elevilor privind prevenirea/ reducerea absenteismului, abandonului școlar la solicitarea cadrelor didactice/ adminstraţiei școlare, prin: 

      Programe/activităţi de grup pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, de dezvoltare a abilităţilor sociale şi de comunicare:

Tematicile activităţilor de grup pot fi:

·         Vreau să fim prieteni;

·         Violenţa în şcoală ;

·         Alfabetul comunicării nonviolente;

·         Călătorind prin univers;

·         Comunicare eficientă şi dezvoltare personal;

·         Comportamentul meu – sursa succesului sau insuccesului social şi şcolar;

·         Cine sunt eu?;

·         Cine vreau să devin?  etc.)

 

      Programe de prevenire şi diminuare a absenteismului/ abandonului şcolar, de dezvoltare a motivaţiei și abilităţilor de învăţare și optimizării învățării

Tematicile acestor activităţi pot fi:

·         Învaţă să înveţi, Câștig după câștig,

·         Învăţ zi de zi – hrănesc mintea;

·         Managementul prezenţei elevilor la şcoală;

·         Învaţă, dezvaţă, reînvaţă;

·         Absenţa... din educaţia mea;

·         Învaţă să înveţi .

3. Colaborarea permanentă cadru didactic din școală/ diriginte/director de şcoală prin: 

·         oferirea de asistență psihopedagogică individuală cadrelor didactice care solicită acest lucru, axată pe informarea și documentarea pe teme ca: cunoaşterea preşcolarilor/elevilor;

·         adaptarea preşcolarilor/elevilor la mediul şcolar;

·         adaptarea şcolii la necesităţile elevilor;

·         optimizarea relaţiei şcoală – preşcolari/elevi - părinţi 

·         oferirea de asistență psihopedagogică de grup cadrelor didactice, prin participarea psihologului la comisiile metodice ale diriginţilor, la cercurile pedagogice ale coordonatorilor de proiecte şi programe, etc., la solicitarea administraţiei şcolii; 

·         colaborarea cu administraţia şcolară în desfășurarea de activități specifice problematicii abandonului şcolar; 

·         desfășurarea cursurilor de formare adresate tuturor cadrelor didactice pe problematica abandonului şcolar (aceste cursuri pot avea urmăzoarele tematici:

-Educaţie pentru valori comportamentale şi atitudini,

-Strategii de prevenire a problemelor de comportament,

-Managementul clasei de elevi,

-Consiliere şi orientare şcolară,

- Sistemul de valori într-o şcoala prietenoasă,

-Comportamentul violent și absenteismul – prevenire și intervenție)

 

Sursa: https://proform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-bune-practici-pentru-dezvoltarea-capacitatii-institutionale-a-scolilor-defavorizate/program-de-diminuare-a-abandonului-scolar?fbclid=IwAR0sJC49pSKSZpbHTUNw5EbkUCLPBF53N-ssKOeWw7gUGAwBpMmhAM0oJF0

UN SISTEM DE INTELIGENȚĂ ARTIFICIALĂ EDUCAȚIONAL TREBUIE SĂ AIBĂ ATÂT NOTELE ELEVILOR, DAR SĂ VADĂ ȘI REZOLVĂRILE LA FIECARE EXAMEN

 

România are mulți oameni de știință “care sunt în top 50 sau 100 cercetători în Inteligență Artificială la nivel mondial”. Toți lucrează, însă, în laboratoare din străinătate, pentru că “talentul din România care ar putea să facă cercetare și performanță academică inclusiv în Inteligență Artificială se disipă atât prin brain drain către străinătate, cât și către firme”, a declarat Răzvan Florian, cercetător în inteligență artificială cu studii și stagii de cercetare în Franța, SUA și Japonia. Într-un interviu pentru Edupedu.ro, acesta a explicat ce ar putea face domeniul pentru educația din România. 

“În China unde, de exemplu, există un sistem foarte extins de tutorare pentru ca studenții să aibă succes la examenele lor de intrare la universități sau la școli unde examenele sunt foarte competitive, există implementări destul de masive de e-learning și făcând de la început informatizarea acestor procese, atunci pe baza datelor obținute care urmăresc evoluția multor studenți se pot detecta pattern-uri, astfel încât să observi care sunt carențele cunoștințelor unui elev și sistemul de AI să poată să îi propună probleme adaptate specific acelor zone pe care elevul nu le stăpânește. În principiu, AI poate să fie foarte utilă în procesul de învățare, dar asta necesită o infrastructură destul de elaborată pe care nu știu dacă o avem în România. Evident, se poate construi”, a declarat Răzvan Florian.

În 2002, Răzvan Florian a fondat Institutul Român de Știință și Tehnologie din Cluj-Napoca – institut privat de cercetare ce reunește “cea mai mare masă critică de cercetători în domeniu, din țară”. 

A absolvit Facultatea de Fizică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 1998, a urmat École Normale Supérieure Paris-Saclay – tot studii de fizică, iar în 2009 a obținut doctoratul, cu distincția summa cum laude, la Babeș-Bolyai, cu teza: “Learning in spiking neural networks; research performed at the Center for Cognitive and Neural Studies (Coneural)”.

În 2000 a urmat un stagiu de cercetare în cadrul Xerox Palo Alto Research Center, Internet Ecologies Group, California, în 2002 a fost la RIKEN Brain Science Institute, Laboratory for Behavior and Dynamic Cognition, în Tokyo – Japonia, iar în 2004-2005 a lucrat în cadrul Laboratory for Integrated Advanced Robotics (LIRA-Lab) din University of Genova, Italia (Project RobotCub).

 

Sursa:https://www.edupedu.ro/un-sistem-educational-de-inteligenta-artificiala-trebuie-sa-aiba-nu-doar-notele-elevilor-dar-sa-vada-efectiv-rezolvarile-la-fiecare-examen-razvan-florian-presedintele-institutului-privat-de-cercet/

 

Cel puțin 28.000 de elevi de liceu provin din familii cu maximum 500 de lei/lună venit pe membru

 

Peste 28.000 de elevi de liceu provin din familii cu maximum 500 de lei pe lună venit pe membru, potrivit listei beneficiarilor programului de protecție socială “Bani de liceu”, publicată pe 9 decembrie de Ministerul Educației.

Sunt înscriși la liceu 629.755 de elevi, conform INS, iar dintre aceștia 28.587 au aplicat pentru programul “bani de liceu”, program prin care statul acordă pe toată durata studiilor 250 de lei pe lună. Condiția pentru primirea banilor este ca plafonul maxim de venit pe membru de familie al aplicantului să fie de 500 de lei în ultimele 3 luni înaintea depunerii cererii.

Din totalul liceenilor acest număr reprezintă 4,54%.

Cei mai mulți elevi din acest program sunt în județul Suceava, iar cei mai puțini în București. De exemplu, în orașul Cajvana, din județul Suceava, sunt 116 elevi de liceu în ale căror familii veniturile nu trec de 500 de lei pe membru și care vor primi bani prin acest program.

În alt oraș, tot în Suceava, la Vicovu de Sus, sunt 162 de elevi înscriși pentru acest program, notează Edupedu.ro.

Notă: Elevii apar înscriși la liceele din aceste orașe, însă localitățile lor de proveniență sunt comunele din județ.

Lista beneficiarilor, pe județe, poate fi consultată mai jos:

Nr.

Numele județului

Nr. beneficiari

 1

 ALBA

 393

 2

 ARGEȘ

 559

 3

 ARAD

 324

 4

 MUNICIPIUL BUCUREȘTI

 50

 5

 BACĂU

 1027

 6

 BIHOR

 454

 7

 BISTRIȚA-NĂSĂUD

 705

 8

 BRĂILA

 297

 9

 BOTOȘANI

 1713

 10

 BRAȘOV

 158

 11

 BUZĂU

 828

 12

 CLUJ

 189

 13

 CĂLĂRAȘI

 331

 14

 CARAȘ-SEVERIN

 312

 15

 CONSTANȚA

 356

 16

 COVASNA

 94

 17

 DÂMBOVIȚA

 597

 18

 DOLJ

 1367

 19

 GORJ

 510

 20

 GALAȚI

 738

 21

 GIURGIU

 332

 22

 HUNEDOARA

 345

 23

 HARGHITA

 409

 24

 ILFOV

 138

 25

 IALOMIȚA

 338

 26

 IAȘI

 2511

 27

 MEHEDINȚI

 714

 28

 MARAMUREȘ

 994

 29

 MUREȘ

 368

 30

 NEAMȚ

 1235

 31

 OLT

 1113

 32

 PRAHOVA

 452

 33

 SIBIU

 172

 34

 SĂLAJ

 214

 35

 SATU MARE

 299

 36

 SUCEAVA

 3395

 37

 TULCEA

 253

 38

 TIMIȘ

 198

 39

 TELEORMAN

 617

 40

 VÂLCEA

 420

 41

 VRANCEA

 1265

 42

 VASLUI

 1803

 43

 TOTAL:

 28587

 

Sursa:https://www.promptmedia.ro/2020/12/cel-putin-28-000-de-elevi-de-liceu-provin-din-familii-cu-maximum-500-de-lei-luna-venit-pe-membru/

Patru scenarii pentru viitorul școlilor: cât de pregătiți sunt profesorii și decidenții pentru schimbările iminente din educație? Prognoză OECD

 

Actualul sistem educațional, ridicat în jurul școlilor, se va putea întări pe viitor, folosind avantajele tehnologice? Sau oare tehnologia va forța o externalizare a școlarizării către alte structuri ale societății? Vor fi școlile perturbate așa cum Uber, Airbnb și alte instrumente tehnologice au perturbat sectoare întregi de activitate? Vor mai exista, măcar, structuri de școlarizare, sau toată învățarea se va face “din mers”, pentru că tehnologia va face să dispară frontierele între educație formală și informală? Asemenea întrebări pune Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa (OECD) într-o prognoză publicată săptămâna aceasta. Documentul “Înapoi în viitorul educației” prezintă patru scenarii posibile privind evoluția învățământului, cu un orizont de 20 de ani.

Analiza OECD se bazează pe tendințele actuale și pe situația reală din școlile lumii, dar care ia în considerare și posibile evenimente neprevăzute majore care produc schimbări bruște în sistem – cum este, cel mai recent, cazul pandemiei Covid-19. OECD propune aceste scenarii ca instrument de lucru pentru cei care decid cum se dezvoltă educația pe termen lung, arătând că a elaborat scenarii de viitor și în urmă cu 20 de ani, dintre care unele s-au adeverit, iar altele fac și azi obiectul discuțiilor.

Scenariul 1: Școlarizarea se extinde

“Participarea în educația formală continuă să se extindă. Colaborarea internațională și avansurile tehnologice sprijină o învățare mai individualizată, dar structurile și procesele școlare rămân.”

În acest scenariu, se pleacă de la ideea că există o largă recunoaștere pentru rolul educației formale pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor, dar și ca fundație pentru competitivitatea economică. Certificatele de recunoaștere școlară și academică rămân un “pașaport” către succesul economic și social, chiar dacă devin pe alocuri insuficiente.

OECD apreciază că, într-o astfel de evoluție a învățământului, birocrația se menține, atenția continuă să se concentreze pe curriculum și se păstrează presiunea pentru uniformitate și standardizare.

Se estimează, însă, că elevilor li se vor oferi mai multe opțiuni privind conținutul necesar învățării, atât timp cât sunt atinse competențele-cheie, cu accent pe cunoaștere și abilități, valori și atitudini.

În acest scenariu:

  • se întărește colaborarea public-privat la nivel internațional, care alimentează sistemele de digitale de învățare. Astfel, guvernele rămân principala autoritate în domeniu, dar cu o influență diminuată în fața furnizorilor internaționali.

  • organizarea proceselor de intruire în școală și relațiile elev-profesor rezistă schimbării, dar se flexibilizează orarele pe măsură ce se extinde predarea mixtă și dispar elemente de separare a materiilor.

  • se face simțită o diversificare a profilelor profesionale în școli

  • accent mai puternic pe sprijinul acordat nevoilor emoționale și motivării elevilor pentru învățare.

Note pe marginea Scenariului 1 – Întrebări-cheie:

OECD arată că multe dintre trăsăturile actuale ale sistemelor de învățământ susțin acest scenariu, de la faptul că școlile au grijă de copii și permit părinților să muncească, la rolul egalizator și de întărire a normelor.

  • Ne putem imagina ca în următorii 20 de ani educația să fie mai puțin importantă?

  • Care sunt factorii care susțin actualul model de școlarizare și care sunt interesele ca acesta să continue?

  • Cât de mult vor continua angajatorii să se bazeze pe formele tradiționale de recunoaștere a educației și cât de mult se pot schimba acestea?

  • Ținând cont că sistemele școlare se bazează pe modele și identități naționale, care va fi impactul digitalizării tot mai mari, care șterge din diferențe? Va apărea un sistem școlar internațional?

  • În condițiile în care protecția cea mai eficientă împotriva riscurilor cibernetice vine din sectorul privat, vor apărea parteneriate ale școlilor cu actori privați, în avantaj reciproc? Ce ar împiedica sau încuraja acest proces?

Scenariul al 2-lea: Externalizarea educației

“Sistemele tradiționale de școlarizare se prăbușesc pe măsură ce societatea se implică tot mai mult în educarea cetățenilor săi. Învățarea are loc prin intermediul unor aranjamente mai diverse, privatizate și flexibile, în care tehnologia joacă un rol-cheie.”

În al doilea scenariu, forme diverse de inițiative comunitare și private apar ca alternativă la sistemul școlar. Flexibilizarea condițiilor de muncă permit o mai mare implicare a părinților în educația copiilor și crește presiunea pentru privatizarea sistemelor publice. În context, un rol cheie revine posibilității de a alege – pentru cei care cumpără servicii educaționale, respectiv pentru angajatorii care alocă valoare de piață diferențiat pentru diverse rute de învățare.

În acest scenariu, ar urma să aibă loc numeroase forme de experimentare în privința organizării învățării, de la home-schooling, școală online, proiecte educaționale comunitare.

Birocrația educațională tradițională ar urma să scadă semnificativ, dar și resposabilizarea instituțiilor de învățământ, pe măsură ce externalizarea educației crește. Apar noi indicatori de calitate și noi furnizori pe “piața de învățare”, care oferă soluții private dependente de modul cum răspund nevoilor de pe piața muncii.

Guvernele, pentru a proteja interesele copiilor, ar putea păstra puterea de a stabili repere și de a impune evaluări.

În acest scenariu:

  • părinții copiilor mici se bazează pe servicii publice, pe rețele ale comunității sau pe servicii contractate prin platforme digitale pentru a-i îngriji pe aceștia. Pe măsură ce copiii cresc și devin mai autonomi, apelează la platforme specializate se învățare și consiliere, digitale sau față în față, publice sau private. Angajatorii devin mai implicați în afacerile educaționale.

  • sunt abandonate structurile rigile ale școlii tradiționale (împărțirea pe ani, etape educaționale), iar aceasta oferă copiilor mai multă flexibilitate să învețe după propriul ritm și să combine învățarea cu alte activități.

  • soluțiile de învățare sunt mai adaptate nevoilor individale

  • există mai multă varietate în predare, acces la locuri de muncă, statut profesional și reputație

Note pe marginea Scenariului 2 – Întrebări-cheie:

OECD apreciază că în prezent există numeroase semnale care susțin un astfel de scenariu: noile forme de muncă produse de schimbările în preferințele individuale, inovațiile în modelele de afaceri și în opțiunile de politică publică încurajează experimentarea în câmpul muncii, iar digitalizarea continuă și, în paralel, societățile alocă mai multă atenție bunăstării.

  • O educație on-demand ar continua să răspundă funcțiilor sociale de bază în maniera în care o fac în prezent școlile?

  • Va juca educația un rol în stabilirea unor limite între activități sau ar putea fi joaca o parte esențială în educația formală, într-o lume în care programul de lucru se reduce, iar adulții pot petrece mai mult timp în educația copiilor, diminuând granițele între activități personale (joacă) și profesionale (muncă, învățare)?

  • Se spune că educația te pregătește “pentru viață”. Dacă oamenii vor munci mai puțin, în condițiile avansurilor tehnologice, ar trebui educația formală să includă instruire pentru petrecerea timpului liber?

Scenariul al 3-lea: Școlile ca hub-uri de învățare

“Școlile continuă să existe, dar diversitatea și experimentele sunt baza. Deschiderea ‘zidurilor școlii’ leagă școlile de comunități, favorizând forme de învățare în perpetuă schimbare, angajare civică și inovare socială”

În acest scenariu, școlile puternice mențin mare parte din funcțiile lor, continuă să aibă în grijă copii și să desfășoare activități ce oferă structură copiilor, contribuind la dezvoltarea lor cognitivă, socială și emoțională. În același timp, educația este eliberată cu ajutorul unor forme mai sofisticate și mai diverse de recunoaștere a competențelor pentru piața muncii.

Colaborarea internațională este puternică, în acest scenariu, importantă, dar puterea se mută spre elemente descentralizate din sistem. Actorii locali vin cu propriile inițiative pentru a sprijni valorile pe care ei le consideră importante. Definiția unei școli puternice este cea a unei școli ce dezvoltă legături intense cu serviciile și comunitatea locală.

În acest scenariu:

  • școlile în acest sistem pun accentul pe personalizare și sunt abandonate practicile de “triere” a elevilor, cum ar fi notele. Se pune accent pe colaborare, autoevaluare și responsabilizarea individului în fața colegilor.

  • sunt esențiali profesorii care pot concepe activități de învățare în continuă schimbare și care au cunoștințe pedagogice solide și legături strânse cu multiple rețele. Acest scenariu pune accent pe pregătirea profesorilor și pe dezvoltarea profesională.

  • școlile sunt deschise participării profesioniștilor din alte domenii în actul de predare și este de așteptat un rol mai puternic pentru actori comunitari sau părinți.

Note pe marginea Scenariului 3 – Întrebări-cheie:

Acest scenariu este susținut de eroziunea – simțită deja – diplomelor și certificatelor de absolvire ca semne ale competenței, unele corporații globale preferând să angajeze indivizi cu experiență sau abilități relevante, dar fără astfel de calificări.

  • Cât este de probabil să dispară diplomele și certificatele de absolvire în următorii 20 de ani, la nivel de facultate? Dar la nivel de liceu?

  • Externalizarea certificării ar elibera oare școlile, care n-ar mai fi obligate să pregătească elevii pentru piața muncii? Sau ar fi doar un pas pentru dezafectarea sistemului școlar, dacă alte surse de învățare devin la fel de “legitime”?

  • O astfel de evoluție în privința certificărilor ar aduce cu sine și opțiuni de învățare mai flexibilă pentru elevi?

  • Ce forme de colaborare ar apărea în ecosistemele de învățare locale și globale?

Scenariul al 4-lea: Învățarea din mers

“Educația se petrece oriunde și oricum. Diferențele dintre învățarea formală și informală nu mai sunt valide, pe măsură ce societatea se întoarce către puterea mașinăriilor”

Acest scenariu ia în considerare un avans rapid în domeniile inteligenței artificiale, realității virtuale și realității augmentate și a Internetului Lucrurilor. Conectivitatea și avansurile tehnologice, dar și abundența de date schimbă percepția asupra educației și învățării. Oportunitățile de învățare sunt disponibile “la liber”, ceea ce duce la declinul structurilor standard de curriculum și la dezafectarea sistemului școlar.

Digitalizarea ar duce la posibilitatea de evaluare și certificare a cunoștințelor, abilităților și atitudinilor în manieră profundă și instantanee, făcând inutil rolul intermediar al părților terțe (instituțiile de învățământ, furnizorii privați de educație). Dispariția granițelor între învățare formală și informală ar elibera resursele publice masive dedicate în prezent infrastructurii școlare, acestea putând fi folosite în alte scopuri sau pentru educație pe alte căi.

În acest scenariu:

  • toate resursele de învățare ar deveni “legitime”, iar educația persoanelor avansează prin apelul la informațiile colective, pentru a rezolva probleme din viața reală. Asistenți personali bazați pe inteligență artificială s-ar conecta la mediu și între ei, pentru a obține soluții de învățare personalizate, ce răspund nevoilor și curiozităților individului și care îl ajută pe acesta să acopere golurile de cunoștințe sau de abilități.

  • nu ar exista barieră de limbă

  • se tulbură diferențele între educație, muncă și petrecerea timpului liber. Întreprinderile apelează la aplicații de inteligență artificială pentru recrutare

  • o parte din infrastructura vechiului sistem școlar ar putea rămâne, dar cu funcții mai deschise și mai flexibile.

  • ca în scenariul al 2-lea, ar fi nevoie de aranjamente alternative pentru îngrijirea copiilor, pe măsură ce dispar școlile fizice.

  • este dificil de propus un rol al guvernelor față de interesele private, pe piață și în societatea civilă.

  • cadrele didactice ar dispărea într-o astfel de societate, unde oportunitățile de învățare sunt disponibile oriunde, oricând.

Note pe marginea Scenariului 4 – Întrebări-cheie:

Interesul și investițiile masive alocate în prezent digitalizării și inteligenței artificiale și dorința de a invăța de la sectorul înaltelor tehnologii sprijină argumentele favorabile unui astfel de scenariu, în următoarele două decenii, apreciază OECD.

  • Pe măsură ce cresc resursele de date și inteligența artificală, mai au oamenii nevoie să învețe fapte? Care ar fi consecințele, dacă nu o vor mai face?

  • Cine auditează algoritmii? Ne putem imagina o vreme în care auditarea algoritmilor ar fi o sarcină civilă de bază?

  • Absența unui curriculum ar extinde, oare, autonomia și libertatea celui care învață? Ce se poate spune despre valorile comune, obiceiurile sociale, zonele comune ale cunoașterii și înțelegerii?

  • Eliminarea unor elemente externe puternice de motivare, precum obligativitatea școlii sau lauda/disciplinarea, ar impune oare noi forme alternative de motivare, precum includerea învățării în platforme de divertisment sau asocierea programelor de dezvoltare a abilităților cu anumite drepturi sociale?

Lecția Covid-19: Viitorul imprevizibil

OECD argumentează că astfel de scenarii ajută decidenții și profesioniștii din mediul educațional să se pregătească pentru diverse evoluții ale sistemelor de învățământ. Pregătirea trebuie să țină cont atât de circumstanțele actuale și tendințele care se fac simțite în școli, societate, economie sau lumea tehnologică, dar și de elemente de risc sau situații care pot schimba radical și rapid situația – așa cum s-a întâmplat în cazul pandemiei Covid-19.

Printre riscurile și situațiile plauzibile și cu impact potențial foarte ridicat identificate de OECD:

  • dezastrele naturale

  • șocurile sau crizele economice, tot mai posibile într-o lume interconectată

  • războiul cibernetic

  • întreruperea comunicațiilor/conexiunilor de Internet la scară largă (mai puțin plauzibilă, dar de impact enorm mai ales dacă e asociată altor șocuri)

  • interfata om-mașină / inteligența artificială (nu se știe cât de plauzibile ar fi astfel riscurile asociate sau ce impact ar avea)

Într-un articol publicat pe platforma online a Departamentului pentru Educație al OECD, șeful acestuia, Andreas Schleicher, arată că “viitorul nu este un tărâm magic unde dispar toate problemele”. Dar, dacă ne gândim la viitor, putem să “ne supunem presupunerile și planurile unui test de stres”, iar scenariile de mai sus pot fi folosite pentru a inspira, transforma sistemele școlare, pentru a le asigura în fața unor șocuri neașteptate și “ne împing să trecem de complezență și de soluțiile ușoare”.

Iar o întrebare-cheie este, potrivit lui Schleicher: “în ce măsură structurile noastre actuale ne ajută sau blochează viziunea? Dacă azi ne-am întâlni cu un marțian proaspăt sosit pe Pământ, în căutarea unor soluții pentru a-și dezvolta propriul sistem de educație, ce i-am sugera? I-am sugera să înceapă cu școli și cu predare așa cum știm noi (…) sau i-am recomanda ceva complet diferit pentru a folosi oamenii, spațiul, timpul și tehnologia?”

OECD face trimitere, cu titlu de exemplu, la scenariile pe care le punea în discuție în 2001, cu orizont 2020:

  • Scenariile de menținere a stării de fapt – 1. Păstrarea sistemului birocratic robust; 2. Extinderea modelului de piață

  • Scenariile școlii în schimbare – 3. Școala ca centru social esențial; 4. Școlile ca organizații de învățare specializată

  • Scenariile “de-școlarizării”: 5. Rețelele de învățare și societatea-rețea; 6. Scenariul exodului profesorilor

Aceste scenarii sunt menționate sumar și în raportul de acum, dar cu titlu de exemplu “umoristic” este citat, în prim-plan, un studiu din 1968 al RAND Corporation:

  • “În 2020 am putea avea animale foarte bine dresate ca angajați, inclusiv maimuțe-șoferi.”

Spre deosebire de speculațiile de acum jumătate de secol, raportul OECD păstrează o bază factuală și se raportează la situația de fapt din sistemele de învățământ ale lumii.

Sursa: https://www.edupedu.ro/patru-scenarii-pentru-viitorul-scolilor-cat-de-pregatiti-sunt-profesorii-si-decidentii-pentru-schimbarile-iminente-din-educatie-prognoza-oecd/

OECD: Șase probleme-cheie ale educației, care trebuie urmărite în criza produsă de pandemia Covid-19. Printre ele – dimensiunea claselor, timpul de predare, școlile profesionale

 

Cheltuielile guvernamentale, mobilitatea, dimensiunea claselor și programele vocaționale se numără printre indicatorii-cheie identificați de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în eforturile de a ține sub control șocul produs de pandemia Covid-19 asupra învățământului internațional. Departamentul pentru Educație al OECD, care a lansat săptămâna aceasta un amplu raport privind starea învățământului în lume, arată că aceste zone-cheie “nu doar modelează educația, dar trebuie monitorizate în mod esențial, în timpul crizei și după”.

Potrivit unei sinteze publicate pe platforma online a Departamentului de Educație al OECD, învățământul internațional a făcut eforturi mari să mențină continuitatea în perioada de criză produsă de închiderea școlilor. Dar “pe măsură ce fondurile publice de urgență sunt direcționeate către sănătate și asistență socială, cheltuielile publice pe termen lung pentru educație s-ar putea confrunta cu riscuri, în pofida stimulentelor pe termen scurt acordate în unele țări. Finanțarea privată va deveni, de asemenea, greu de găsit, pe măsură ce economia slăbește. Și mai păgubos, închiderea din starea de urgență a exacerbat inegalitățile dintre elevi și angajați”.

OECD arată că în actuala situație datele și informațiile sunt esențiale în procesul decizional și stabilește șase indicatori-cheie care trebuie urmăriți, pentru a ține sub control șocul produs de pandemie:

1. Cheltuielile guvernului pentru educație

OECD arată că există o nesiguranță privind impactul general al pandemiei asupra cheltuielilor guvernamentale pentru educație, iar guvernele vor fi nevoite să ia decizii dificile privind alocarea resurselor, în condițiile în care fondurile lor sunt injectate în economie și sistemul de sănătate.

2. Mobilitatea studenților internaționali

Organizația arată că aceasta ar putea să scadă în timpul pandemiei și după, din cauza restricțiilor de călătorie și ca urmare a trecerii la predarea online, care pot schimba percepțiile elevilor în privința valorii unei diplome obținute în străinătate. Impactul acestei chestiuni poate fi redus în unele țări, dar major în țări unde studenții internaționali reprezintă peste 20% din populația studențească. Iar impactul nu se va simți doar în educație, ci și în capacitatea țărilor de a atrage talent și de a-și întări, astfel, producția de cunoaștere și inovarea.

3. Șomajul, raportat la educația primită

Potrivit OECD, va crește șomajul pe măsură ce economiile se vor lupta să depășească problemele cauzate de reducerea activităților. În acest context, persoanele cu puțină educație sunt cele mai vulnerabile, deoarece este cel mai probabil ca ele să beneficieze minimal de posibilitatea de a lucra la distanță sau de oportunități de a-și dezvolta noi abilități.

4. Timpul de predare

În pofida eforturilor depuse de comunitatea din învățământ de a asigura predarea la distanță, când au fost închise școlile, există îngrijorări că productivitatea învățării ar putea fi mai mică acasă, decât la școală, arată OECD. Organizația oferă, drept reper, timpul petrecut la școală de elevii din instituțiile publice din țările membre, în 2019: 804 ore pe an, în medie, la nivel de școală primară și 922 de ore pe an, în medie, la nivelul învățământului secundar. În medie, fiecare săptămână de închidere a școlilor reprezintă, după calculele OECD, 22 de ore pe săptămână la nivel primar și 25 de ore în medie pe săptămână la nivel de învățământ secundar, în care elevii nu s-au aflat fizic la școală.

5. Dimensiunea claselor

Aceasta este o problemă pentru multe țări, în condițiile în care regulile revenirii la școală includ distanțarea socială, arată OECD, care amintește că, în rândul țărilor membre, media numărului de copii în clasă variază enorm, de la 16 elevi în Letonia la 31 de elevi în Chile.

6. Numărul de elevi înscriși în programe vocaționale

OECD arată că învățământul profesional, neglijat adesea în trecut, joacă în prezent un rol central în alinierea școlii la nevoile de pe piața muncii. Criza coronavirusului a adus în prim plan multe meserii care se bazează pe calificări specifice și care au fost esențiale pentru a ține lumea pe linia de plutire în această perioadă, mai arată organizația. Pe de altă parte, notează aceasta, elevii din învățământul profesional au fost afectați în mod aparte de închiderea școlilor, deoarece aceasta a însemnat și imposibilitatea de a învăța în câmpul muncii.

 

Sursa:https://www.edupedu.ro/oecd-sase-probleme-cheie-ale-educatiei-care-trebuie-urmarite-in-criza-produsa-de-pandemia-covid-19-printre-ele-dimensiunea-claselor-timpul-de-predare-scolile-profesionale/

 

ACCES UNIVERSAL LA ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR – “CHEIE” PENTRU COMBATEREA DEZINFORMĂRII

 

“Pandemia ne scufundă în lumea virtuală mai adânc și mai rapid decât ne-am fi putut imagina cu doar un an în urmă, iar ușurința de proliferare a falsurilor devine tot mai tulburătoare”, scrie într-un articol publicat de revista de specialitate Times Higher Education profesorul Tim Blackman, vice-cancelar al The Open University, mare universitate britanică având o lungă tradiție de predare la distanță. În acest context, el face trimitere la rolul educației de a preveni înșelăciunea și afirmă: “pentru ca învățământul superior să poată vaccina populațiile împotriva dezinformării, e nevoie să universalizăm accesul la acesta”.

  • The Open University din Marea Britanie, unde Tim Blackman este vice-cancelar, este una dintre cele mai mari universități din lume, din punct de vedere al numărului de studenți. Instituția se concentrează de mulți ani, pentru studiile de licență, pe învățământ la distanță. Tim Blackman, cu o carieră de management universitar, este profesor în domeniul științelor sociale.

În articolul său, el citează o carte a expertului în educație Alex Beard, “Nature Born Learners”, care susține că, în lumea digitală, cel mai important rol al educației este acela de a forma “capacitatea de a nu fi înșelat”. Potrivit articolului citat, “învățământul trebuie să îi învețe pe elevi și studenți nu doar să creeze și să descopere informații, ci și să descopere ceea ce nu este adevărat”.

Autorul semnalează încă o problemă, legată de utilizarea tot mai extinsă a inteligenței artificiale: “companiile folosesc deja inteligența artificială în recrutare, dar judecățile făcute de algoritmi se bazează pe opiniile despre lume ale unui grup social foarte restrâns, format din absolvenți ai unui numpr mic de universități foarte selective”.

De aceea, continuă argumentul, este nevoie acum de mai multă alfabetizare a oamenilor în domeniul inteligenței artificiale și de o mai mare participare la discuțiile și inițiativele pe această temă.

Aici intervine învățământul superior: potrivit profesorului citat, universitățile pot contribui la întărirea acestei alfabetizări, dar “pentru ca aceasta să funcționeze, e necesar să deschidem universitățile către mai multe tipuri de studenți. Universitățile fiind și în avangarda tehnologică a digitalizării, incluziunea și diversitatea sunt cu atât mai importante.”

Rolul de “vaccin împotriva dezinformării”

Autorul afirmă că, “pentru ca învățământul superior să poată vaccina populațiile împotriva dezinformării, trebuie să universalizăm accesul la acesta, așa încât mintea fiecăruia să poată dezvolta cele mai puternice talente, să atingă nivelul de alfabetizare informațională necesar pentru a minimiza răspândirea și influența falsurilor. Acest lucru este cu atât mai adevărat când politicienii populiști, a căror bază e formată din cei fără acces la învățământ superior, își clădesc puterea pe ignoranță.”

Profesorul Blackman afirmă că, din punct de vedere al tinerilor dornici să învețe, accesul la educație superioară nu ar fi greu de obținut, dar în multe țări sistemele de învățământ nu vizează dezvoltarea abilităților tuturor, ci promoverază o selecție umană și creează o diviziune socială profundă. Or, afirmă autorul, “pentru era digitală e nevoie nu să stabilim cine este cel mai bun, ci (..) cum putem să lucrăm mai bine împreună.”

  • În opinia autorului, trei lucruri ar fi definitorii pentru educația viitorului, în pofida faptului că tehnologia permite mașinilor să acționeze în toate aceste zone: să înveți să gândești, să înveți să faci (experimente, construirea unei argumentații etc.), să înveți să îți pese.

Același profesor avertizează că, în același timp, există și riscul ca digitalizarea să “ucidă” universitățile publice, pentru că inovația digitală subminează modelul “lucrului bun învățat”, valabil pentru totdeauna, încurajând în schimb învățarea continuă și cea bazată pe cicluri scurte de predare pe teme aflate la mare căutare. Acestea, însă, “nu pot să devină un sistem public de sănătate pentru lumea digitală. Numai universitățile publice pot să joace acest rol”.

 

Sursa: https://www.edupedu.ro/ideea-unui-profesor-britanic-acces-universal-la-invatamantul-superior-cheie-pentru-combaterea-dezinformarii-in-lumea-digitala-pentru-oameni-e-vitala-capacitatea-de-a-n/

EUROPA. CONECTATĂ: CONSTRUIM ÎN ROMÂNIA UN SISTEM EDUCAȚIONAL CONECTAT

 

Ultimele luni ne-au arătat un peisaj economic, social și geopolitic foarte dinamic la nivel mondial, determinat de pandemie și efectele sale de durată. Acest context, din ce în ce mai volatil, în care ne aflăm cu toții, s-a tradus în riscuri mai mari și impredictibilitate, atât pentru oameni, cât și pentru organizații. În același timp, uitându-mă unde suntem astăzi, sunt impresionată și recunoscătoare să văd cât de eficiente au fost eforturile comune de mobilizare. Totodată, sunt mândră de măsurile pe care le-am luat noi, ca parte a angajamentului nostru de a sprijini Guvernul și societatea românească în ansamblul ei. Ne-am adaptat peste noapte la munca de acasă pentru a proteja sănătatea și siguranța angajaților noștri și ne-am ajustat ofertele și serviciile pentru a răspunde mai bine nevoilor urgente ale clienților noștri rezidențiali și de business. Ne-am consolidat rețeaua pentru a asigura o capacitate sporită și am oferit sprijin autorităților prin conectarea spitalelor de campanie, a personalului medical și prin furnizarea unor soluții digitale relevante ca răspuns la noile nevoi ale societății.

Însă, decalajele au crescut, lăsând persoanele vulnerabile și mai mult în urmă. La Vodafone, aspirăm către o lume în care nimeni nu e lăsat în urmă și ne străduim să conectăm cât mai mulți oameni pentru un viitor mai bun pentru toți. Credem în colaborarea cu societatea în ansamblul ei pentru a reduce decalajele digitale și pentru a crește numărul conexiunilor și gradul de digitalizare, și exact asta am făcut la Vodafone România.

Școala din Valiză: Conectăm elevii și profesorii

Una dintre inițiativele noastre de susținere a societății este Școala din Valiză. Condus de Fundația Vodafone România, acesta este un proiect care ajută la dezvoltarea educației digitale în România printr-o abordare inovatoare și cuprinzătoare. Pe măsură ce școlile au fost închise și educația s-a mutat din ce în ce mai mult în mediul digital, procesul educațional a devenit o provocare tot mai mare și adesea de nedepășit pentru mulți elevi care nu aveau resurse pentru accesarea educației digitale – dispozitive, abilități, cunoștințe digitale și chiar conexiune. Acesta a fost, în special, cazul elevilor din zonele rurale sau izolate.

Școala din Valiză a fost lansat în 2018 pentru a sprijini educația digitală și pentru a contribui la reducerea decalajului dintre comunitățile urbane și cele rurale. Proiectul constă în furnizarea gratuită a unei „valize” IT ce conține tablete, laptop-uri și echipament pentru conexiunea la internet, dar și în asigurarea accesului la conținut educațional digital, totul integrat într-o platformă de eLearning modernă. Platforma reunește numeroase resurse educaționale în concordanță cu programa școlară oficială și o zonă specială în care profesorii își pot crea propriile lecții digitale și, de asemenea, pot participa la seminarii web dedicate pentru a-și perfecționa abilitățile digitale și chiar pentru a împărtăși din experiența lor altor profesori. Astfel, platforma de eLearning Școala din Valiză este continuu îmbunătățită și adaptată nevoilor utilizatorilor.

La începutul pandemiei COVID-19, am extins rapid proiectul pentru a sprijini încă 35 de școli din mediul rural în doar câteva luni. Deoarece nevoia de educație digitală a crescut enorm în România, am apelat la sprijinul oamenilor. Prin intermediul campaniei „Împreună nu lăsăm niciun elev în urmă”, toți utilizatorii de servicii de telecomunicații, inclusiv angajații noștri, au donat pentru a contribui la extinderea acestui proiect prin achiziționarea mai multor tablete pentru elevi și îmbogățirea conținutului digital de pe platforma de eLearning. Fundația Vodafone România a dublat toate donațiile făcute și Vodafone România a oferit conexiune gratuită la Internet.

Acum, programul Școala din Valiză este deja activ în 50 de școli rurale, permițând, astfel, celor aproximativ 17.000 de elevi și sutelor de profesori nu doar să își continue activitatea educațională, ci să o facă într-un mod interactiv și eficient, pregătindu-se în același timp pentru piața locurilor de muncă din viitor.

Construim prin digitalizare

Există, cu siguranță, multe lucruri pe care le-am învățat în contextul acestei crize. Unul dintre primele aspecte pe care cred că această pandemie le-a scos la iveală au fost vulnerabilitățile. De asemenea, ne-a arătat cât este de important să avem rețele de telecomunicații robuste și soluții digitale. Dar, mai presus de toate, ne-a arătat cât de puternici putem fi dacă ne unim forțele și lucrăm împreună - oameni, organizații, guverne.

La Vodafone, aspirăm la un viitor mai conectat pentru toată lumea. Împreună cu guvernele, putem contribui la construirea unei societăți mai reziliente și vom continua să sprijinim Guvernul României în adoptarea de noi tehnologii, oferind soluții inovatoare, de ultimă generație pentru educație și sănătate.

Tehnologia nu ar trebui să fie în detrimentul, ci în beneficiul oamenilor. Suntem conștienți de faptul că oamenii și companiile au nevoie de îndrumare și sprijin pentru tranziția lor către un mod de viață și de lucru în care tehnologia joacă un rol important. De aceea, vom avea grijă să asigurăm accesul digital pentru cei mai vulnerabili și să îi ajutăm să își dezvolte abilitățile digitale. De asemenea, ne vom sprijini clienții companii, în special IMM-urile, oferindu-le soluții dedicate și expertiza noastră, în călătoria lor spre adoptarea la scară largă a soluțiilor digitale, pentru a face față vremurilor pe care le trăim. Suntem, de asemenea, hotărâți să continuăm să dezvoltăm parteneriatul cu guvernul pentru a susține o redresare economică sigură și durabilă, grație soluțiilor digitale.

Europa. Conectată

Pe măsură ce parcurgem următoarea etapă a crizei, iar incertitudinea se menține, mai sunt încă multe de făcut. Trebuie să ne redresăm și ar trebui să profităm de această șansă pentru a reconstrui mai bine. Avem în fața noastră o oportunitate unică de a crea o societate care să se bazeze mai mult pe tehnologie, o societate mai durabilă și mai prosperă, reducând astfel diferențele dintre comunități și oferind mai multe șanse de creștere tuturor.

De asemenea, avem șansa generației noastre de a realiza acest lucru prin intermediul Fondurilor de Redresare oferite de UE care ar putea conduce la un viitor digital, mai conectat și sustenabil. Aceste planuri ar permite tuturor statelor membre să își accelereze creșterea economică, reziliența economică și socială, creând noi locuri de muncă și reducând decalajul. Toate acestea pot deveni posibile într-o Europă Conectată, în care planurile naționale și europene sunt armonizate.

România, de exemplu, poate beneficia de o infrastructură nouă și îmbunătățită, cu „autostrăzi” conectate la internet de mare viteză. Prioritățile noastre aici sunt extinderea serviciilor 4G în zonele izolate, lansarea 5G și oferirea de servicii de telecomunicații de înaltă calitate prin rețele Gigabit prietenoase cu mediul. În plus, suntem pregătiți să implementăm și să dezvoltăm soluții IoT pentru sectorul public și privat pentru reducerea consumului de energie, optimizarea și accelerarea proceselor acestora, digitalizarea educației și furnizarea de soluții de telemedicină spitalelor, începând cu Unitățile de Terapie Intensivă pentru nou-născuți.

Planul european de redresare este o oportunitate semnificativă de a reporni economia României pe drumul plin de provocări al ieșirii din această criză. Pentru o națiune care încă se luptă cu unul dintre cele mai scăzute niveluri ale Produsului Intern Brut pe cap de locuitor din Europa, utilizarea eficientă a fondurilor alocate de UE în Planul Național de Redresare va contribui la modernizarea societății și la accelerarea călătoriei noastre de digitalizare către revenirea societății. Sunt încrezătoare că acest lucru va contribui la o creștere și mai dinamică a capitalului uman al României și îi va impulsiona pe cetățenii săi, în special generația următoare care va face parte din Deceniul Digital al Europei.

DESI 90 pentru 27

Pe măsură ce criza COVID-19 conduce la o Europă din ce în ce mai conectată, UE va beneficia de o infrastructură digitală mai bună, susținută de strategia potrivită. Este posibil să nu avem toate soluțiile imediat, dar este important pentru redresarea și reziliența UE ca statele membre să își stabilească obiective îndrăznețe pentru digitalizare.

Prin urmare, Vodafone invită toate națiunile UE să își concentreze eforturile pentru îmbunătățirea Indicelui Economiei și Societății Digitale (DESI), astfel încât UE să atingă un scor de 90/100 pentru toate cele 27 de state, cu rezultate bune pe agenda sa digitală și „verde”.

Este cu siguranță o provocare uriașă, dar pas cu pas și prin colaborări și parteneriate public-privat, fiecare țară ar putea face o mare diferență. Mai mult, guvernele pot face un salt important în domeniile în care e nevoie de îmbunătățire, adoptând o abordare de perspectivă în momentul alocării fondurilor de redresare. De exemplu, numai programul nostru Școala din Valiză a contribuit până acum la indicele „Utilizarea serviciilor de internet” și, pe termen lung, la indicele „Capitalul uman”, ambele fiind zone în care România se situează la un nivel foarte scăzut și intenționăm să dezvoltăm programul pentru a veni în sprijinul mai multor beneficiari. Dacă astfel de inițiative ar fi extinse, sunt încrezătoare că acești doi indici s-ar îmbunătăți în mod semnificativ și scorul mediu DESI al României ar crește.

Când unele uși se închid, altele se deschid. Acum ne aflăm chiar în fața uneia care duce către un viitor „verde”, digital și durabil pentru toți, într-o Europă.Conectată. Și avem cheia pentru a o deschide.

 

Sursa: https://www.wall-street.ro/articol/IT-C-Tehnologie/267204/p-europa-conectata-construim-in-romania-un-sistem-educational-conectat.html#gref

ROMÂNIA, LOCUL 3 ÎN UE LA ABANDONUL ȘCOLAR (IANUARIE 2021)

 

Tot mai mulți copii din România abandonează școala, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Cei mai mulți care nu merg la cursuri sunt băieți, în timp ce elevii din mediul rural sunt mai dezinteresați de școală comparativ cu cei care trăiesc la oraș. Într-o intervenție la Realitatea Plus, Președintele Federației ”Alma Mater”, Anton Hadăr, a anunțat că, din cauza pandemiei, 65.000 de elevi sunt în situația de a rămâne cu mediile neîncheiate.

În privința elevilor din clasele primare și gimnaziale, județele fruntașe în ceea ce privește abandonul școlar sunt Covasna și Călărași, cu o rată de 3,7%, fiind urmate de Vrancea, cu 3,2%.

În învățământul liceal și profesional, situația este și mai gravă. În Județul Mehedinți, rata abandonului școlar este de 5,4%, în Sibiu - 5%, iar în Călărași și Bihor - 4%.

Situația este dramatică în mediul rural, unde doar 36% dintre copii și adolescenți mai merg la școală. Toate acestea fac ca țara noastră să ocupe locul al treilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar.

Președintele Federației ”Alma Mater”, Anton Hadăr, a avertizat, într-o intervenție la Realitatea Plus, că situația privind abandonul școlar se va înrăutăți. ”Ne așteptăm să avem un procentaj extrem de ridicat al celor care abandonează școala. 65.000 de elevi sunt în situația în care să nu li se încheie notele pentru că nu prea au fost în legătură cu profesorii. În unele cazuri au abandonat școala din cauza lipsei computerului sau a tabletei, dar sunt și alte cauze, precum sărăcia, familii despărțite, distanța mare față de școală. Fără carte, vor fi foarte greu de călăuzit în viață”, a spus Hadăr. Și Rareș Voicu, președintele Consiliului național al elevilor, a tras un semnal de alarmă în privința riscului creșterii abandonului școlar. ”Elevii care abandonează școala o fac din cauza condițiilor financiare. Măsurile sociale sunt indispensabile în acest moment”.

 

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/ultimele-stiri/romania-locul-3-in-ue-la-abandonul-scolar-anton-hadar-pandemia-va-agrava-situatia-65000-de-elevi-cu-mediile-neincheiate_6016a627ec45a53f8f569449

RAPORT OECD: ȘCOLILE SE SCHIMBĂ DIGITAL DIN MERS, SUB PRESIUNEA PANDEMIEI, CÂND LUMEA E PLINĂ DE STRATEGII PENTRU TEHNOLOGIZAREA EDUCAȚIEI, DAR PUȚINE TREC DE VORBE ȘI VIZIUNI MĂREȚE

 

Transformarea digitală pe care o grăbește, în școli, pandemia Covid-19 a venit într-o vreme în care multe sisteme educaționale intraseră deja în iureșul tehnologiilor pentru educație, dar întâmpinau o rezistență mai mare decât în alte domenii din partea oamenilor din acest sector. Un document de lucru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), publicat recent, arată însă că această tendință de tehnologizare rămâne, în continuare, mai degrabă la nivel declarativ, dacă ne uităm la strategiile țărilor pentru integrarea tehnologiilor digitale în sistemele lor de învățământ.

Documentul, semnalat recent de Reyer van der Vlies, analist în cadrul Departamentului pentru Educație al OECD, arată că jumătate dintre țările membre ale organizației au adoptat o strategie dedicată educației digitale, în care își expun punctele de vedere despre oportunitățile și provocările pe care inovațiile tehnologice le-ar putea aduce în școală. Alte țări, arată textul, includ educația într-o strategie mai largă privind inovația digitală.

Dar, atrage atenția raportul, cele mai multe dintre aceste strategii nu au nici buget, nici plan de acțiune, iar abordarea variază de la idei de lucru la “viziuni îndrăznețe” pentru progres viitor. Închiderea școlilor, în timpul pandemiei, a arătat distanța dintre aceste viziuni și ce se întâmplă de fapt: “numeroase țări mai au încă mult de lucru pentru a integra tehnologiile digitale în sistemele lor de învățământ”.

Documentul citat arată că cele mai multe strategii evită detaliile despre tehnologii specifice, optând să se concentreze pe funcțiile tehnologiilor – de la cele existente la aplicații de inteligență artificială – sau pe posibilități de folosire a lor:

  • ca platforme pentru școli, profesori, elevi etc.

  • ca instrumente pentru evaluare, resurse digitale sau activități de învățare

  • ca instrumente de analiză a datelor de învățare și de management al datelor.

Principalele provocări legate de tehnologizare

Câteva țări dintre cele care sunt membre OECD sunt preocupate și de problema accesului tuturor copiilor la educație digitală – una dintre cele mai mari probleme ridicate de trecerea la predare online, în pandemia Covid-19.

O altă provocare menționată în câteva strategii este cea legată de protecția datelor. Iar o a treia mare problemă majoră este cea legată de infrastructura IT&C (disponibilitatea echipamentelor, conectivitate).

Aceste strategii există, dar va fi o mare provocare ca ele să fie actualizate și puse în aplicare în anii care vin, sub presiunea transformărilor accelerate de pandemie, arată OECD.

Abordarea strategică statală în domeniu contrastează cu abordarea de business. După cum arată analistul Reyer van der Vlies, industria EdTech a crescut constant în ultimul deceniu, iar, pe fondul impulsului dat de pandemie, cheltuielile globale în acest sector ar urma să crească de la 163 de miliarde de dolari în 2019 la 404 miliarde în 2025.

 

Sursa: https://www.edupedu.ro/scolile-se-schimba-digital-din-mers-sub-presiunea-pandemiei-cand-lumea-e-plina-de-strategii-pentru-tehnologizarea-educatiei-dar-putine-trec-de-vorbe-si-viziuni-marete-raport-oecd/

COVID-19 HAS BEEN BAD FOR COLLEGE ENROLLMENT — BUT AWFUL FOR COMMUNITY COLLEGE STUDENTS (COVID-19 A FOST NEGATIV PENTRU ÎNSCRIEREA LA FACULTATE - DAR ÎNGROZITOR PENTRU STUDENȚII DIN COMUNITATE)

 

Când coronavirusul a lovit în primăvara anului 2020, sondajele studenților au indicat că facultățile de patru ani vor fi cele mai afectate în această toamnă, mulți studenți apelând la colegii comunitare de doi ani. Scăderea efectivă a numărului de studenți universitari este mare, dar colegiile comunitare se confruntă cu cel mai mare exod studențesc. Și există indicii din ce în ce mai mari că studenții cu venituri mici dispar, în special, din campusurile națiunii.

Potrivit unui raport preliminar din octombrie 2020 al Centrului Național de Cercetare a Studenților, care a calculat cifrele înscrierilor de toamnă de la puțin peste jumătate din colegiile și universitățile naționale, numărul studenților a scăzut cu 4% din toamna anului 2019.

Cei care învață de la distanță sunt clasificați ca înscriși și nu se numără printre aceste locuri goale. La colegiile comunitare de doi ani, care educă aproximativ 40% din studenții americani, a fost mai rău. Numărul de noi studenți a scăzut cu 23%.

„Acestea sunt două fenomene foarte diferite”, a spus Douglas Shapiro, director executiv al Centrului Național de Cercetare a Studenților. „Studenții din instituții mai selective își iau anii de decalaj. Ei optează să aștepte un an, pentru că nu le place ideea de a studia online sau de a pierde o experiență în campusul fizic.”

„Dar, atunci când iei în considerare studenții comunitari, este mult mai probabil să provină din familii cu venituri mici care au fost puternic afectate de recesiune și pandemie”, a spus Shapiro. „Cred că există un risc real ca aceștia să nu mai poată reveni anul viitor. Ar putea continua ani de zile și să afecteze o întreagă generație.”

Sondajele efectuate încă din primăvară reflectă faptul că liceenii se gândesc de două ori înainte să meargă la facultate. Într-un sondaj din august realizat de Third Way și New America, două grupuri de reflecție liberale din Washington, aproape o treime din elevii din liceu au spus că sunt „mai puțini deciși să se înscrie la un colegiu sau universitate după absolvire”.

Studenții nu părăsesc colegiile online, care înregistrează o creștere de 7% a numărului de înscrieri în această toamnă, pe măsură ce studenții se îndreaptă către instituții cu un istoric în învățarea la distanță. Acest lucru ar putea explica, de asemenea, creșterea cu 3% a studenților la colegiile cu scop lucrativ, care tind să predea online. Colegiile cu scop lucrativ, adesea criticate pentru marketingul către studenții cu venituri reduce, au cunoscut până acum un declin de nouă ani. Dar studenții se adresează și instituțiilor nonprofit cu programe online stabilite, cum ar fi Western Governors University, cu sediul în Utah, și Southern New Hampshire University. 

„Pentru profit și instituțiile online sunt, în general, mai agile în a putea atrage studenți pe termen scurt, înscrierea lunară a studenților sau oferirea de cursuri mai scurte”, a spus Shapiro.

„Imaginați-vă că ați absolvit facultatea în mai, probabil în cel mai prost moment imaginabil pentru a intra pe piața muncii”, a spus Shapiro. „De ce n-ai mai rămâne la școală încă un an prin obținerea unui certificat pe termen scurt sau chiar a unui masterat?”

Datele anterioare referitoare la cursurile de vară sugerează că studenții de culoare ar putea renunța la facultate, înregistrând rate mai mari decât alte rase și etnii. Dar datele din toamnă arată că studenții albi se potrivesc acum cu aceleași rate ridicate de abandon. Numărul studenților de licență este în scădere cu 8% între toamna anului 2019 și toamna anului 2020. Studenții americani nativi au scăzut cel mai mult, fiind în scădere cu 11%. Numărul studenților internaționali a scăzut cu aproape 14%.

Un mister este de ce bărbații ies din facultate de trei ori mai mult decât femeile; înscrierea la bărbați a scăzut cu 6% față de un declin de 2% la femei. După recesiunea din 2008, mulți bărbați au fost concediați din slujbele de producție și înscriși la facultate pentru a se recalifica. Acest lucru nu s-a întâmplat, cel puțin încă nu, în actuala recesiune, care are acum mai mult de șapte luni.

Pandemia și-a adăugat responsabilitățile cu copiii de la școală, care învață de acasă. Cu toate acestea, datele indică faptul că multe dintre aceste femei au găsit o modalitate de a jongla și de a rămâne înscrise, cel puțin cu jumătate de normă. În rândul studenților în vârstă, scăderea numărului de înscrieri a depășit 8%.

Centrul Național de Cercetare Studențesc a lansat rapoarte lunare, denumite „Rămâi informat”, pentru a ajuta la informarea liderilor colegiilor și a factorilor de decizie în timpul pandemiei. Mulți dintre ei sunt îngrijorați de bugetele lor, pe măsură ce dolarul pentru școlarizare dispare împreună cu studenții lor.

Dar problema mai mare este soarta studenților care au abandonat sau nu au reușit să înceapă. Multe dintre obstacolele pe termen scurt, cum ar fi lipsa de Wi-Fi sau un loc de studiu, se vor termina atunci când pandemia dispare. Oare acești studenți își vor relua cariera la facultate? În caz contrar, este mult mai puțin probabil să se ridice din sărăcie și să se alăture clasei de mijloc - iar această pierdere va afecta în cele din urmă creșterea economică a națiunii. Este o problemă de care ar trebui să ne îngrijorăm cu toții.

COVID-19 HITS HIGH SCHOOLER COLLEGE PLANS HARD (COVID-19 LOVEȘTE PUTERNIC PLANURILE PENTRU COLEGIU)

 

Deși a existat un efect redus asupra ratelor de absolvire a liceului în acest an, din cauza modificărilor educației provocate de COVID-19, numărul absolvenților de liceu din 2020, care au mers imediat la facultate în această toamnă a scăzut cu aproape 22% față de absolvenții din 2019. Scăderea a avut loc la nivel general, în tot felul de licee. Dar declinul a lovit cel mai greu școlile cu sărăcie ridicată, unde înscrierile la facultate au scăzut de aproape două ori mai mult decât școlile cu venituri mai mari.

Analiza a fost întreprinsă de Centrul Național de Cercetare Studențesc. Raportul din acest an a inclus o analiză specială a impactului COVID-19 asupra ratelor de progres ale colegiului. Cercetarea a examinat datele preliminare din licee și colegii, care raportează din data de 18 septembrie 2020. Ratele de înscriere „imediate” au fost estimate pentru absolvenții de la aproximativ 2.300 de liceu cu venituri diferite, de diverse minorități și caracteristici de stabilire. Studiul a constatat în faptul că pandemia a atins considerabil ratele de înscriere la facultate pentru absolvenții de licee cu sărăcie ridicată, cu venituri mici și licee urbane, care au înregistrat scăderi de 32,6%, 29,2%, 26,4%, respectiv 25,1%.

Pentru elevii de liceu care pot sau nu să fi frecventat facultatea, rata imediată de înscriere la facultate a scăzut la 27,7% în 2020, de la 35,3% pentru 2019, un declin raportat ca fiind "de 10 ori mai abrupt" decât scăderea toamnei trecute (de la 35,9% în 2018, la 35,3% în 2019). O parte disproporționată a impactului a fost făcută de elevii din liceele cu venituri mici, unde scăderea a fost de 29,2%, comparativ cu 16,9% pentru colegii lor din liceele cu venituri mai mari.

"Pe baza datelor preliminare, există puține dovezi că pandemia COVID-19 a afectat absolvirea liceului", a declarat Doug Shapiro, directorul executiv al centrului, într-un comunicat. "Cu toate acestea, pandemia a avut un impact asupra absolvenților de liceu la înscrierea imediată la facultate, iar cei proveniți din zone cu sărăcie ridicată, cu venituri reduse, dar și cei din liceele urbane au fost cei mai afectați. În acest sens, lacunele de înscriere par să se extindă din cauza COVID-19."

RAPORT UNICEF: ELEVII ROMÂNI AU PRINTRE CELE MAI SLABE COMPETENȚE LA MATEMATICĂ ȘI CITIRE DIN LUME, ÎNSĂ ÎȘI FAC PRIETENI MAI UȘOR DECÂT COPIII DIN ALTE ȚĂRI
 
Copiii români sunt printre elevii cu cele mai mari deficiențe de învățare din lume, dar se pare că își fac prieteni mult mai ușor decât copiiii din restul țărilor incluse în raportul UNICEF „Worlds of Influence. Understanding What Shapes Child Well-being in Rich Countries” (Lumi Influente. Înțelegerea elementelor care modelează bunăstarea copilului în țările bogate), dat publicități astăzi.
Competențele de bază
În medie, 40% dintre copiii din toate statele membre ale OCDE și ale UE nu dețin competențe de bază în ceea ce privește cititul și matematica la vârsta de 15 ani. Copiii din Bulgaria, România și Chile se descurcă cel mai slab. Estonia, Irlanda și Finlanda stau cel mai bine la acest capitol.
Abilitățile sociale
În majoritatea țărilor, cel puțin 1 din 5 copii nu are încredere în abilitățile sale sociale de a-și face noi prieteni. Încrederea cea mai scăzută în această privință se remarcă la copiii din Chile, Japonia și Islanda. În România, 85% dintre copiii cu vârsta de 15 ani au o satisfacție de viață ridicată, țara noastră situându-se pe locul 3, după Olanda și Mexic. De asemenea, 83% dintre copiii cu vârsta de 15 ani din România își fac prieteni cu ușurință, cel mai ridicat procent în rândul țărilor incluse în raport.
Cât de mulțumiți sunt copiii de viața lor
În majoritatea țărilor, mai puțin de patru cincimi dintre copii se declară mulțumiți de propria viață. Turcia înregistrează cea mai mică rată a satisfacției în viață, și anume 53%, fiind urmată de Japonia și Regatul Unit. Copiii care au parte de susținerea familiei în mai mică măsură și cei care sunt victime ale bullying-ului au o sănătate mintală mult mai fragilă. Lituania raportează cea mai ridicată rată a suicidului în rândul adolescenților – una dintre principalele cauze de deces în cazul adolescenților din țările bogate cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, urmată de Noua Zeelandă și Estonia.
De asemenea, 67% dintre copiii români spun că sunt implicați în luarea deciziilor acasă (cel mai mare procent în rândul țărilor incluse în studiu) și 56% participă la luarea deciziilor la școală.
Obezitatea
În ceea ce privește sănătatea fizică, 25% dintre copiii din România erau supraponderali sau obezi în 2016, România având același procent ca Olanda și Danemarca. Rata de obezitate și rata de supraponderabilitate înregistrate în rândul copiilor au crescut în ultimii ani. La nivelul tuturor țărilor, în jur de 1 din 3 copii este fie obez, fie supraponderal, înregistrându-se o creștere simțitoare a acestor rate și în Europa de Sud. În peste un sfert dintre țările bogate, mortalitatea infantilă depășește în continuare raportul de 1 la 1.000.
95% din copii merg la grădiniță
În medie, 95% dintre copiii de vârstă preșcolară sunt actualmente cuprinși în programe de educație formală, iar numărul tinerilor de 15-19 ani care nu sunt nici angajați, nici cuprinși într-o formă de învățământ sau instruire a scăzut în 30 dintre cele 37 de țări. Totuși, aceste progrese importante riscă să fie anulate din cauza impactului pandemiei de COVID-19, atrag atenția experții UNICEF.
Politicile publice
Țările sunt clasificate și în funcție de politicile lor în domeniul bunăstării copiilor și de alți factori, inclusiv factori referitori la economie, societate și mediu. Norvegia, Islanda și Finlanda ocupă primele locuri în ceea ce privește contextul și politicile favorabile bunăstării copiilor. În medie, țările cheltuie sub 3% din PIB pentru politici dedicate familiilor și copiilor.
Seria acestor rapoarte realizate de către UNICEF – de 20 de ani deja – folosește date naționale comparabile pentru a realiza un clasament al țărilor membre ale UE și ale OCDE în ceea ce privește copiii. Raportul Worlds of Influence: Understanding what shapes child well-being in rich countries [Lumi de influență: înțelegerea factorilor ce determină bunăstarea copiilor în țările bogate] utilizează date de dinaintea declanșării pandemiei de COVID-19 și cuprinde un clasament ce ține cont de sănătatea mintală și fizică a copiilor, precum și de abilitățile academice și sociale ale acestora.
„Multe dintre cele mai bogate țări – care dețin resursele necesare pentru a oferi tuturor o copilărie fericită – nu reușesc să realizeze acest lucru pentru copii. Dacă guvernele nu iau măsuri rapide și decisive pentru a asigura bunăstarea copiilor în cadrul răspunsului lor la pandemie, ne putem aștepta în continuare la creșterea vertiginoasă a sărăciei infantile, la deteriorarea sănătății mintale și fizice și la adâncirea decalajului privind competențele înregistrat în rândul copiilor. Sprijinul acordat familiilor și copiilor pentru a face față pandemiei de COVID-19 este complet inadecvat. Trebuie realizate mai multe demersuri pentru a oferi copiilor o copilărie sigură și fericită – acum”, a declarat Gunilla Olsson, director al UNICEF Innocenti.
Măsurile propuse de UNICEF
În baza raportului și a evoluțiilor recente, UNICEF îndeamnă la luarea următoarelor măsuri
destinate protejării și creșterii bunăstării copiilor:
• Realizarea unor acțiuni decisive pentru a reduce inegalitatea veniturilor și nivelul de
sărăcie și pentru a asigura accesul tuturor copiilor la resursele de care au nevoie.
• Eliminarea rapidă a decalajului major înregistrat la nivelul serviciilor de sănătate mintală
în cazul copiilor și al adolescenților.
• Extinderea politicilor adresate familiilor în vederea îmbunătățirii echilibrului dintre viața
profesională și cea personală, în special a accesului la servicii flexibile de îngrijire timpurie a copilului, de calitate și la prețuri accesibile.
• Intensificarea eforturilor menite să protejeze copiii împotriva unor boli evitabile, inclusiv
inversarea tendinței recente de reducere a vaccinării împotriva rujeolei.
• Îmbunătățirea politicilor de combatere a COVID-19 ce vin în sprijinul familiilor cu copii și
asigurarea că bugetele ce susțin bunăstarea copiilor nu sunt deloc afectate de măsurile de austeritate.

CUM RESIMT PANDEMIA TINERII CARE VOR SĂ URMEZE FACULTATEA ÎN STRĂINĂTATE. UN STUDIU QUACQUARELLI SYMONDS

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aproape două treimi dintre tinerii lumii care intenționau să înceapă facultatea într-o altă țară și-au văzut planurile date peste cap anul acesta. Iar opiniile lor diferă profund, adesea, de ceea ce cred universitățile că ar trebui să le ceară cursanților și ce să le ofere acestora, în condițiile în care regulile de combatere a pandemiei Covid-19 au dat peste cap viața în campus și predarea față în față. Așa reiese dintr-un studiu internațional, consultat de EduPedu.ro, dat publicității de Quacquarelli Symonds (QS), compania britanică specializată în evaluarea instituțiilor de învățământ superior și care publică reputatul clasament QS World University Rankings.

Studiul a fost realizat pe baza răspunsurilor oferite de peste 66.000 de tineri dornici să învețe în străinătate, din 198 de țări și teritorii, transmise din februarie până în august. În a doua parte, sunt explorate opiniile a peste 1.700 de reprezentanți ai unor universități din lume.

Documentul arată evoluția modului cum tinerii au abordat diverse probleme legate de căutarea unei facultăți, de la precauție la începutul anului la opinii ceva mai clare pe parcursul verii. Opiniile lor dau măsura șocului prin care trec instituțiile de învățământ superior din țările occidentale, la care aspiră și mulți tineri români și care depind în mare măsură, financiar, de infuzia de bani adusă de studenții internaționali.

  • Cei mai mulți respondenți doresc să învețe în Marea Britanie (41%), SUA (38%), Canada (34%), Germania (24%) și/sau Australia (22%).

  • Cei mai mulți sunt interesați de Management și Afaceri (22%), Inginerie și Tehnologie (20%), Medicină și Stomatologie (7%), IT (6%), Științe Sociale (5%).

Cum le-au fost afectate planurile tinerilor care vor să dea la facultate

3 din 5 respondenți (61%) spun că pandemia le-a afectat planurile de studiu în străinătate. Doar 16% spun că planurile nu le-au fost afectate. În Februarie, doar 27% spuneau că aceste planuri erau afectate, iar 61% – că nu erau.

 

sursa: https://www.edupedu.ro/cum-resimt-pandemia-tinerii-care-vor-sa-urmeze-facultatea-in-strainatate-asa-cum-se-intampla-si-cu-multi-romani-un-studiu-quacquarelli-symonds-descrie-socul-prin-care-trece-invatamantul-superior-glo/

EDUCAȚIA PRIMEȘTE CEL MAI MIC BUGET DIN ULTIMII 30 DE ANI: 2,5% DIN PIB – PROIECT DE BUGET / 70,2% SUNT CHELTUIELI CU SALARIILE

 

 

Ministerul Educației a primit un buget de 2,5% din Produsul Intern Brut în anul 2021, potrivit proiectului Legii Bugetului publicat joi seara de Ministerul Finanțelor. Anul trecut același minister primea 2,7% din PIB alocare inițială. Suma exactă pe care Ministerul Educației o primește de la Bugetul Statului este de 28,507 miliarde lei, iar raportată la PIB-ul estimat de 1116,8 miliarde lei, pe care s-a construit bugetul 2021, înseamnă 2,55% din PIB. Suma este mai mică decât alocarea din 2020, când primise 30,574 miliarde lei, cu peste 2 miliarde de lei mai mult potrivit Ministerului Finanțelor. Scăderea este de 6,76% față de alocarea din 2020. Din banii alocați, 20,031 miliarde lei sunt cheltuielile de personal, adică banii de salarii, care reprezintă 70,2% din buget, potrivit fișei de buget a Ministerului Educației.

Ministrul Educației a declarat recent că își dă demisia de la Ministerul Educației dacă nu primește “o creștere în valoare absolută” a bugetului. “Să fie măcar un pic mai mare decât în anul 2020”. Dacă ar rămâne la acest procent din PIB, alocarea pentru Educației ar fi, procentual vorbind, mai mică decât cea de anul trecut, când era de 2,7% din PIB. Pentru perioada 1995-2021, conform datelor despre cheltuiala guvernamentală pentru Educație ale Eurostat și Ministerului Finanțelor din România, cea din 2021 ar fi cea mai mică. 

În 2017 alocarea a mai fost de 2,8%, în 2018 de 3% și în 2019 de 2,7%.

Procentul cel mai mare al cheltuielilor guvernamentale pentru Educație a fost de 4,3 în România și s-a înregistrat în anul 2008, potrivit datelor Eurostat consultate de Edupedu.ro. În 2011 și 2006 procentul a ajuns la 4,1 și au mai fost doi ani, 1998 și 2002, când acest indicator a fost de 4%.

De ce nu se alocă 6% din PIB?

Prin Legea Educației, nr 1/2011, Articolul 8 prevede:

“Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv”.

Sursa:  https://www.edupedu.ro/breaking-educatia-primeste-cel-mai-mic-buget-din-ultimii-30-de-ani-25-din-pib-proiect-de-buget/

MAI MULTE UNIVERSITĂȚI ROMÂNEȘTI SE MÂNDRESC CĂ AU INTRAT ÎN VALUL DOI, PE LOCURILE 1000+, ÎN CLASAMENTUL GLOBAL QS, CARE A ANUNȚAT ÎNCĂ DE ACUM OPT LUNI ELITA UNIVERSITĂȚILOR GLOBALE

 

 

“Ediția 2021 a QS World University Rankings confirmă performanțele academice și de cercetare ale universităților membre ale Consorțiului Universitaria”, începe un comunicat dat publicității marți dimineață de acest Consorțiu, ce reunește o parte dintre cele mai mari universități românești. Dar acel clasament internațional de prestigiu a fost anunțat inițial în iunie 2020, într-o formulă ce includea doar două universități românești într-un top 1000 global. Acum, Consorțiul și câteva universități în parte se mândresc prin comunicate că intră într-o variantă extinsă a ranking-ului, undeva pe locurile 1000+, ceea ce le permite să afirme că au “recunoaștere internațională”.

Clasamentul global pe 2021 al companiei britanice QS (Quacquarelli Symonds) a fost publicat în iunie 2020, varianta inițială incluzând doar 1.002 instituții de învățământ superior. Dintre acestea, numai două erau românești – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca (UBB) și Universitatea din București, ambele în segmentul 801-1000. Situația confirma tendința de degradare a prezenței universităților românești în elita instituțiilor de profil din lume, tendință simțită de câțiva ani.

  • Topul este una dintre cele mai prestigioase astfel de evaluări ale universităților și se bazează pe criterii precum reputația academică, reputația angajatorilor, citări, număr de studenți per facultate, proporția studenților internaționali.

Luni, mai multe universități românești au anunțat, aproape simultan, că apar la rândul lor în clasament. În timp ce QS nu a promovat nicio actualizare a datelor pentru Ranking-ul global, iar extinderea listei a fost ca și inexistentă în presa internațională atentă la astfel de evoluții, universitățile românești au anunțat intrarea lor, pe locurile 1000+, fără a preciza contextul: că este vorba despre un top vechi de mai bine de jumătate de an, extins între timp cu un val al doilea de instituții care nu au găsit loc în elita anunțată vara trecută.

Care este, acum, lista universităților românești incluse în QS World University Rankings, conform Consorțiului Universitaria:

Prezente inițial:

  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (locul 814),

  • Universitatea din București (locul 959),

Nou intrate, pe locurile 1000+:

  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (locul 1005)

  • Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (locul 1079)

  • Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (locul 1083)

  • Universitatea Politehnică din București (locul 1177)

  • Universitatea de Vest din Timișoara (locul 1183).

Promovarea cea mai intensă a apariției în clasamentul internațional vine din partea lui Marilen Pirtea, atât în calitate de președinte al Consorțiului, cât și de rector UVT – ultima dintre universitățile românești incluse în top.

Cum prezintă Consorțiul și unele dintre universități, prin comunicate de presă, această izbândă:

  • Consorțiul Universitaria, într-un comunicat semnat de Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara și președintele în exercițiu al Consorțiului Universitaria: “Ediția 2021 a QS World University Rankings confirmă performanțele academice și de cercetare ale universităților membre ale Consorțiului Universitaria. Astfel, patru dintre cele cinci universități componente ale Consorțiului Universitaria sunt prezente în această ierarhizare, din totalul celor șapte universități românești incluse în acest clasament. (…) Recunoașterea internațională obținută ca urmare a activităților didactice și de cercetare derulate precum și intensificarea proceselor de internaționalizare a mediului academic, obținută prin atragerea studenților străini și a cadrelor didactice din universități din afara României, confirmă și pe aceasta cale faptul că viziunea și strategia de dezvoltarea a învățământului superior românesc trebuie să fie în acord cu obiectivele propuse de Consorțiul Universitaria. (…)”

  • Universitatea de Vest din Timișoara, condusă de Marilen Pirtea, ultima dintre universitățile românești incluse în top: “Ediția 2021 a QS World University Rankings confirmă prezența UVT în rândul celor mai prestigioase universități din România și de la nivel mondial, prin ocuparea poziției 1183 în cadrul clasificării generale a universităților ierarhizate. (…) În legătură cu rolul acest rezultat, rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, subliniază: „Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își confirmă prezența în ierarhia primelor universități românești cotate internațional, un rezultat al valorii sale academice. (…)”

  • Universitatea A.I. Cuza: “Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) se poziționează între primele trei universități din România în ediția 2021 a clasamentului QS World University Rankings. La nivel mondial, UAIC ocupă locul 1005, fiind una dintre cele șapte instituții de învățământ superior românești prezente în clasamentul realizat de QS Top Universities.”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a fost inclusă pentru prima dată în clasamentul internațional QS World University Rankings 2021, care analizează și ierarhizează instituții de învățământ superior din întreaga lume. Conform evaluării realizate de experți, TUIASI a fost desemnată a doua universitate tehnică din țară și se află pe poziția a cincea la nivel național.

 

Sursa: https://www.edupedu.ro/mai-multe-universitati-romanesti-se-mandresc-ca-au-intrat-in-valul-doi-pe-locurile-1000-in-clasamentul-global-qs-care-a-anuntat-inca-de-acum-opt-luni-elita-universitatilor-globale/

ROMÂNIA ESTE ÎN TOP 3 ȚĂRI CU CELE MAI PUȚINE ZILE DE ȘCOALĂ
 
România este una dintre cele 3 țări europene care au cele mai puține zile de școală din Europa: în jur de 165, la fel ca Malta și Albania, spun experții europeni în raportul „The organisation of school time in Europe”, realizat de Agenția Executivă pentru Educație a Comisiei Europene (EACEA/Eurydice). Analiza, făcută pe anul școlar în curs, arată că la polul opus se află Danemarca și Italia, cu 200 de zile de școală, iar jumătate din țările/regiunile europene au între 170-180 de zile și în alte 17 țări/regiuni, zilele de școală variază între 181 – 190.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a decis ca România să mențină și anul viitor școlar 34 de săptămâni de școală, la fel ca anul în curs care ne plasează în top 3 state europene cu puține zile de școală. În anul școlar în curs, cele 34 de săptămâni de școală înseamnă doar 167 de zile lucrătoare. Structura anului școlar 2021-2022 a fost publicată astăzi, 16 februarie 2021, în Monitorul Oficial și păstrează cele doar 34 de săptămâni de școală, în ciuda apelurilor repetate ale specialiștilor din educație ca anul școlar să fie extins.
În UE, 13 țări/regiuni încep anul școlar în luna august, iar în alte 13 țări/regiuni, elevii se întorc la școală fix pe 1 septembrie.
Finlanda și Danemarca, două din țările cu cele mai bune rezultate în Educație (testele PISA), sunt țările unde copiii revin cel mai devreme la școală din toată Europa. România este din nou codașă aici, fiind printre puținele unde școala începe la mijlocul lunii septembrie, o luptă pe care Educația o duce an de an cu Turismul și pe care o pierde.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat pe 5 februarie că în ceea ce privește structura anului școlar 2021-2022, a adoptat “o abordare conformă cu așteptările elevilor care înțelegem că va crea dificultăți cadrelor didactice”:
• “Ne bazăm pe 2 semestre cu 3 vacanțe, dar Semestrul I se va încheia înainte de vacanța de iarna, va avea 14 săptămâni.
• Iar Semestrul 2 va avea o durată de 20 săptămâni, din care o săptămâna “Școala Altfel”.
• (…) Rep: Ați spus că schimbați structura – a mai fost schimbată în vremea doamnei Andronescu, profesorii spuneau că e foarte greu cu materia, ce veți face? Cîmpeanu: Materia va fi structurată în așa fel încât să fie adaptată celor două semestre. Sunt convins că fiecare cadru didactic va găsi soluții în beneficiul elevilor.”
Amintim că o structură similară a anului școlar, cu cele două semestre dezechilibrate din punct de vedere al numărului de zile de școală, a produs nemulțumiri din partea profesorilor, în timpul mandatului deținut de Ecaterina Andronescu. De remarcat că în mandatul său școala a început, însă, mai devreme, pe 9 septembrie, față de data “tradițională” de 14-15 septembrie care ne plasează printre statele care încep cel mai târziu cursurile.
Câte săptămâni de școală au avut anii școlari din 2008 până în prezent:
• Structura anului școlar 2020-2021: are 34 de săptămâni de cursuri, 167 de zile de școală
• Structura anului școlar 2019-2020: are 35 de săptămâni de cursuri, ordinul oficial nu precizează numărul de zile lucrătoare
• Structura anului școlar 2018-2019: are 34 de săptămâni de cursuri, în total 168 de zile lucrătoare
• Structura anului școlar 2017-2018: are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 167 de zile lucrătoare
• Structura anului școlar 2016-2017: are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare
• Structura anului școlar 2015-2016: are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare
• Structura anului școlar 2014-2015: are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare
• Structura anului școlar 2013-2014: are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare
• Structura anului școlar 2012-2013: are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 178 de zile lucrătoare
• Structura anului școlar 2011-2012: are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare
• Structura anului școlar 2010-2011: are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare
• Structura anului școlar 2009-2010: are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 173 de zile lucrătoare
• Structura anului școlar 2008-2009: are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 172 de zile lucrătoare

Acesta este un element de tip text. Fă click dublu pentru a edita textul. Poți la fel să modifici dimensiunile și poziția elementului, fundalul, linia de contur și multe altele. La fel, pentru apariția elementelor de tip text poți seta un efect de animație.

12 OBIECTIVE PENTRU CAPITOLUL INFRASTRUCTURĂ ȘCOLARĂ PENTRU ANUL 2021 MENȚIONATE ÎN BUGET

 

 

Dotarea laboratoarelor, cabinetelor și atelierelor școală cu mobilier, echipamente și mijloace didactice moderne este unul dintre obiectivele de la capitolul „asigurarea finanțării și modernizarea infrastructurii” cuprinse în bugetul pe 2021 al Ministerului Educației, potrivit proiectului publicat în dezbatere publică de Ministerul de Finanțe.

Iată care sunt toate cele 12 obiective pentru capitolul infrastructură:

  1. Adecvarea finanțării școlilor (prin coeficientul de finanțare) din mediul rural la nevoile reale, inclusiv redistribuirea resurselor (financiare, materiale, umane) către zonele și școlile cu risc crescut de abandon școlar

  2. Revizuirea metodologiei de determinare a finanțării per capita a învățământului profesional și tehnic, prin introducerea unor criterii specifice legate de costurile cu materii prime și materiale necesare formării profesionale și certificării finale

  3. Utilizarea prognozelor de creștere economică pentru a permite finanțarea prioritară și din timp a specializărilor cu cerere de creștere a forței de muncă

  4. Dezvoltarea Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din Romania;

  5. Cartografierea dotărilor existente în IPT;

  6. Finanțarea activităților de monitorizare/evaluare/consiliere și control/audit;

  7. Asigurarea cofinanțării pentru derularea proiectelor finanțate din fonduri europene;

  8. Eliminarea barierelor de acces fizic în clădiri prin accesibilizarea spațiilor educaționale astfel încât fiecărui preșcolar/ elev să îi fie accesibil spațiul, indiferent de tipul nevoilor lor (inclusiv educaționale);

  9. Finalizarea unor obiective de investiții în infrastructură prin Proiectul Reforma Educației Timpurii;

  10. Dimensionarea și dotarea claselor/ grupelor astfel încât profesorii să poată acorda atenția necesară fiecărui preșcolar/ elev;

  11. Obținerea autorizațiilor de funcționare în condiții de siguranță de către toate unitățile de învățământ;

  12. Dotarea laboratoarelor, cabinetelor și atelierelor școală cu mobilier, echipamente și mijloace didactice moderne.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a declarat înainte de publicarea Bugetului că dotarea laboratoarelor și modernizarea școlilor este unul dintre punctele în care vor fi direcționați banii din PNRR – Planul Național pentru Reziliență și Reformă: „am reușit să cristalizăm domeniile unde putem să facem diferența cu banii din PNRR – digitalizarea educației, dotarea laboratoarelor, construirea de școli verzi”, a spus Iohannis.

  • ”Capitolul dotare – nu s-au mai făcut dotări în școlile românești de foarte mulți ani. Este nevoie de enorm de multe lucruri! Calculatoare, tablete am menționat deja, mobilier școlar, este nevoie de dotarea laboratoarelor, este nevoie de dotarea bibliotecilor, este nevoie de dotarea tuturor școlilor cu material didactic, material didactic auxiliar. Deci, un capitol foarte mare, care, din păcate, în ultimele decenii a fost în bună parte neglijat.

  • Capitolul modernizare – cu toții ne amintim că în fiecare toamnă aflăm statistici care ne nemulțumesc profund: școli care nu sunt autorizate, școli care nu au toate dotările necesare, școli care, pur și simplu, nu au ajuns în secolul XXI. Deci, modernizarea școlilor din România este esențială. Putem cu acești bani să rezolvăm toate aceste probleme: putem să dotăm școlile, putem să le modernizăm, putem să rezolvăm problemele cu instalațiile sanitare, cu protecția împotriva incendiilor și putem să aducem școlile în secolul XXI din punct de vedere al dotărilor”, a declarat președintele.

Tema nu este una nouă, în urmă cu un an fostul ministru, Monica Anisie, spunea același lucru, că a pregătit un program de „remodernizare” a laboratoarelor din cadrul instituțiilor de învățământ preuniversitar. Aceasta a lăsat de înțeles că o parte din acest program ar putea fi finanțat din fonduri europene, iar alta din fondurile de la ministerul Dezvoltării.

 

La începutul anului şcolar 2018-2019, numărul laboratoarelor din liceele de stat era cu 290 mai mic decât în anul şcolar 2014-2015, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Şi în învăţământul gimnazial şi primar este o scădere de 21 de laboratoare în perioada analizată. În schimb, în învăţământul profesional numărul laboratoarelor a crescut de la 33 în 2015, la 175 în 2019. Diferenţe sunt şi în privinţa sălilor de clasă, a bazinelor de înot, a sălilor de gimnastică, a atelierelor şcolare şi a terenurilor de sport.

Numărul sălilor de clasă din şcolile de stat era de 113.858, cu 2.555 mai mic decât cel din anul 2015. Dacă acum 4 ani, în liceele de stat erau 8.027 de laboratoare şcolare, în 2019 mai erau doar 7.737.

 

Sursa: https://www.edupedu.ro/document-dotarea-laboratoarelor-cabinetelor-si-atelierelor-scoala-cu-mobilier-echipamente-si-mijloace-didactice-moderne-obiectiv-pentru-anul-2021-mentionat-in-buget/