Fiecare carieră începe cu o educație bună

edukacja 

Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi

o puteţi folosi pentru a schimba lumea.

– Nelson Mandela

AVIZIER

Don't worry

be FAM(P)ILY!

Potrivit datelor oferite de Institutul Național de Statistică, numărul studenților din acest an este de 377.370, cel mai scazut număr din ultimele două deceniI.

 

    Cauzele principale pentru scaderea numărului de studenți sunt plecarea tinerilor din țară și declinul demografic. Numărul de studenți români la licență, comparativ cu anul 2010 este aproape la jumatate. 
 
 
 

      Unu din trei studenţi români nu ajunge să termine facultatea, iar asta din cauză că tinerilor li se par inutile studiile superioare în vederea obţinerii unui job, dar şi pentru că nu fac faţă cheltuielilor. Cel puţin aceasta este concluzia specialiştilor în urma analizării datelor furnizate de ANOSR şi a celor publicate recent de Eurostat. Asta, în contextul în care ţara noastră se situează pe ultimul loc în UE la procentul de populaţie cu studii superioare (aproximativ 25%). La nivelul Uniunii Europene, peste 3 milioane de tineri şi-au abandonat studiile universitare, potrivit studiului publicat de  Eurostat. Motivele pentru care studenţii nu au continuat şcoala sunt numeroase. Printre cele mai importante se află dorinţa de a lucra în loc de a studia (aproximativ 25%), iar unii dintre tineri consideră studiile ca fiind neinteresante sau că nu îndeplinesc nevoile lor (22%). De asemenea, aproape 18% au menţionat gradul de dificultate al studiilor, în timp ce aproximativ 10% au raportat că au renunţat din motive familiale. Aproximativ 7% s-au confruntat cu probleme financiare şi 5% au raportat probleme de sănătate.

     România este sub media europeană la majoritatea indicatorilor-cheie din Educație, anunță oficial Comisia Europeană,, Monitorul educaţiei şi formării pe 2019. Datele arată că educația din România se scufundă sub nivelul pe care îl avea în 2009. Într-un deceniu am pierdut procente la majoritatea indicatorilor, fiind la mare depărtare de țintele europene.

Părăsirea timpurie a școlii (18-24 ani) indică un procentaj de 16.4% pentru tinerii români, comparativ cu o medie UE de 10.6%, iar ponderea absolvenților de studii superioare (30-34 ani) este 24.6% pentru România, media la nivel european fiind 40.7%.

Comisia Europeană precizează că “îmbunătățirea sprijinului acordat cadrelor didactice – în special prin reproiectarea formării inițiale a cadrelor didactice și prin consolidarea dezvoltării profesionale continue – poate contribui la ameliorarea calității și a echității”.

ABANDONUL UNIVERSITAR – CONTEXT EUROPEAN ȘI NAȚIONAL 

Strategia Europa 2020 impune ca obiective majore la nivelul Uniunii Europene și a statelor membre reducerea ratei abandonului școlar timpuriu sub 10% și creșterea ponderii populației cu studii superioare aflate în intervalul de vârstă 30 si 34 de ani. În consecință, la nivel național a fost asumat în anul 2010 obiectivul creșterii la 26,7% a ponderii absolvenților de învățământ terțiar, subliniindu-se că în acest scop sunt necesare reforme nu doar în educație, ci și în economia menităsă susțină cheltuielile cu educația. De asemenea, unul dintre obiectivele naționale Orizont 2030 este „situarea sistemului de învățământ și formare profesională din România la nivelul performanțelor superioare din UE; apropierea semnificativă de nivelul mediu al UE în privința serviciilor educaționale oferite în mediul rural și pentru persoanele provenite din medii dezavantajate sau cu dizabilități.” (Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030, p.89). Deși ponderea populației cu vârsta cuprinsă între 30-34 ani, cu nivel de educație terțiară, a înregistrat o creștere constantă, de cca. 5% în ultimii ani, rata de absolvire a învățământului terțiar este una dintre cele mai scăzute din UE (25,6% în 2015, față de 38,7% în UE). Această situație este cauzată de o serie de factori care reduc accesul tinerilor la învățământul terțiar, precum rata relativ scăzută de promovare a examenului de bacalaureat, și de rata ridicată de părăsire timpurie a școlii. La acești factori se adaugă realități care pot conduce la decizia de abandon a studiilor terțiare precum relevanța insuficientă pe piața muncii a unora dintre specializările universitare sau oportunitățile limitate existente în programele universitare de dezvoltare a unor competențe transversale, considerate valoroase pentru creșterea angajabilității. Asumarea în cadrul Strategiei naționale pentru învățământul terțiar (2015) a unor obiective precum cel al îmbunătățirii participării la toate nivelele învățământului terțiar și cel al dezvoltării de programe de studiu flexibile, de înaltă calitate și relevante pentru piața muncii reprezintă deziderate în care strategia de față se poate ancora. Numărul de centre universitare sau de programe de învățământ universitar de care dispunem în România este unul generos și, cu toate acestea, în mai 2017, un raport publicat de Institutul European pentru Egalitatea de Gen clasează România pe locul 3 în Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul universitar. Media raportată la nivelul Uniunii Europene este de 11%, în timp ce pentru România avem înregistrată o medie de 18%.
                                                                                                                   Ce faci dacă nu ești mulțumit de facultate?

Admiterea la Facultate aduce după sine multe așteptări. Ți se spune că aceștia sunt cei mai frumoși ani, că aceasta este perioada în care vei întâlni prieteni adevărați și vei învață o mulțime de lucruri.
Din păcate, lucrurile nu stau întotdeauna așa. Se poate să nu-ți placă stilul de viață studențesc, cursurile la care mergi sau chiar colegii. Multe lucruri pot merge diferit de cum ți-ai imaginat, iar dacă vei avea impresia că ești singurul care nu se bucură de această perioadă, atunci chiar te poți simți complet izolat.
Adevărul este că facultatea nu este ușoară, chiar dacă faci față volumului de informații de învățat. Sunt multe alte aspecte care pot influența negativ această perioadă. De aceea, e important să reții că, în mod cert, nu ești singurul care trece prin aceste emoții.
Iată mai jos câteva sfaturi care te vor ajută dacă te regăseșți în situația de mai sus.

Pasul 1: Analizează bine ce te face nefericit.
Primul lucru pe care trebuie să-l faci după ce ți-ai dat seama că nu te bucuri foarte mult de anii de facultate este să înțelegi ce te face nefericit. Ușor de zis, greu de făcut… adesea, când suntem nefericiți, acest lucru e cauzat de o multitudine de factori, așa că e dificil să alegem unul singur.
Pentru a identifica însă un inconvenient major, e nevoie să te gândeșți puțin mai mult.
Odată identificată problema, e mult mai ușor s-o rezolvi. Reține: la facultate multe aspecte sunt flexibile. Poate nu în primul an, dar după aceea cu siguranță vei putea adapta. Important este să știi exact ce ți-ai dori să schimbi.

Pasul 2: Discută cu oamenii.
Odată ce ți-ai dat seama ce anume vrei să schimbi, e cazul să acționezi. Pentru asta, trebuie să afli cu cine poți vorbi pentru rezolvarea chestiunii respective.
Dacă vrei să schimbi cazarea, vorbește cu reprezentantul biroului de cazări din campus că să te îndrume sau chiar cu un profesor, după cursuri.
De asemenea, te poți confrunta cu probleme mai serioase, de tip anxietate sau depresie, ceea ce înseamnă că te poți adresa cabinetului medical al Universității.
Dacă problema ta este dorul de casă, asigura-te că iei legătură cu cei dragi în mod regulat. Întotdeauna e o idee bună să discuți cu oamenii dragi, pe care îi știi de mult timp, cărora le pasă de tine, mai ales în momentele cele mai dificile.

Pasul 3: Ai răbdare!
Poate că nu vrei să auzi asta, însă uneori e bine să avem răbdare până ne obișnuim cu o situație nouă. Odată ce ai identificat ce te supără cel mai mult, e bine să lași să treacă puțin timp să vezi dacă lucrurile se reglează de la sine.
De exemplu, dacă ești în primul an de studii și încă te străduieșți să te integrezi într-un grup de colegi, e bine să știi că e normal să te simți singur. Doar pentru că unii își fac imediat prieteni noi, nu înseamnă că e valabil pentru toată lumea. De fapt, mulți studenți se simt izolați la început, iar formarea de grupuri de prieteni e un proces îndelungat.
De asemenea, poate că materia pe care o studiezi nu-ți place foarte mult. E posibil ca domeniul ales să nu ți se potrivească, însă e bine să aștepți puțin și să vezi dacă nu cumva sunt și module care să te atragă.
Dacă eșți în primul an de facultate, e bine să aștepți până în preajma Crăciunului înainte să iei o decizie.

Pasul 4: Decide dacă facultatea aleasă ți se potrivește sau dacă ar trebui să alegi altă nouă
Dacă ai încercat deja toate sfaturile de mai sus, iar viața de student nu se îmbunătățește, atunci poate că da, facultatea această nu e cea mai bună alegere pentru ține. Poate că o școală de ucenicie ți s-ar potrivi mai bine, o perioadă de voluntariat sau chiar un an sabatic.
Dacă materiile studiate la facultate îți displac cu adevărat, o schimbare ar fi un pas benefic pentru ține. Dar orice ai alegere, e bine să te informezi temeinic înainte.
Sau sfătuiește-te cu diverși specialiști din facultate în cazul în care decizi să rămâi.
Pasul 5: Schimbă cursurile sau chiar facultatea
Dacă decizi să schimbi cursurile, facultatea ta te poate îndruma în ce privește pașii următori. Reține: a te răzgândi e un fapt normal din care învățăm pe termen lung!
Transferul la o altă facultate sau schimbarea cursurilor pot părea uneori o decizie vitală, dar nu e. Mulți studenți renunță la facultate în primul an – așa că e un fenomen foarte des întâlnit.
EDUCAȚIA – INDICATORI LA CARE STĂM FOARTE SLAB


În contextul abordărilor prioritare la nivel european privind dezvoltarea sustenabilă, Eurostat a publicat un set sintetic de indicatori uniformizat ca metodologie pentru fiecare ţară, indicatori care reflectă poziţia relativă a sectorului de Educaţie, implicit competitivitatea factorului uman al ţărilor membre. Din păcate, ţara noastră se prezintă foarte slab la indicatorii din învăţământ.
1. Gradul de părăsire timpurie a formelor de educaţie ne plasează pe penultimul loc între statele UE, cu un procentaj de puţin sub cel înregistrat în Spania şi aproape dublu în raport cu media europeană. De reţinut că, în plutonul fruntaş (cu cele mai reduse abandonuri ale educaţiei) se află patru state foste colege de bloc socialist şi Irlanda.


2. Tinerii care nu sunt angajaţi şi nici nu urmează o formă de pregătire ( NEET în lb. engleză, respectiv ”Neither in employment nor in education and training”) ne plasează pe locul 24 din 28 de state, cu un procentaj de 17,8%. O simplă privire comparativă asupra celor două coloane cu topul fruntaşelor şi topul codaşelor în materie explică multe referitor la corelaţia între interesul pentru muncă sau studiu şi nivelul de dezvoltare al ţărilor.


3. România figurează pe ultimul loc la procentajul persoanelor cu educaţie terţiară, contrar clişeului constituit cu ani în urmă al unei forţe de muncă bine calificate. 
Din păcate, lipsa de exemplelor de relativ succes în carieră şi în viaţa personală a persoanelor care au urmat studii superioare şi-a spus cuvântul, componenta culturală fiind şi ea una importantă (vezi poziţia Italiei).

4. La rata de angajare a absolvenţilor, reuşim să urcăm pe locul 22 (cu 76%, destul de aproape de media UE situată la 80,2%), imediat deasupra surprizei numite Franţa, care, la acest capitol, se alătură suratelor latine Spania şi Italia (din nou, atenţie mare la componenta culturală). 
Întrebarea pentru noi fiind de ce suntem ultimii la studiile terţiare dacă stăm ceva mai bine la angajarea pe baza lor.

Una peste alta, am ajuns să urmărim o convergenţă reală fără corespondent în realitatea nivelului de educaţie, care s-a degradat semnificativ. Care nu ar fi trebuit să se alinieze la zona nivelului relativ de trai ci dimpotrivă, să tragă în sus dezvoltarea României ( nu a altor ţări care au beneficiat de unii dintre cei mai buni specialişti pregătiţi la noi). 
Chestiunea nu este doar una de calitate şi de vârfuri în pregătirea academică, unde nu stăm chiar atât de rău, ci mai ales una de cantitate tradusă în procentaje. Respectiv de creştere a nivelului de pregătire şi a procentajelor de ocupare în marea masă a celor care ar trebui să înceapă să desfăşoare o activitate productivă, fără a mai avea nici determinarea şi nici condiţiile oferite în trecut.
NOŢIUNEA DE ABANDON ŞCOLAR – PRECIZĂRI CONCEPTUALE

Literatura de specialitate ne oferă mai multe definiţii ale abandonului şcolar: „o formă a eşecului şcolar” sau „părăsirea sistemului de educaţie înainte de finalizarea învăţământului obligatoriu” sau „ieşirea din şcoală înainte de absolvirea unuia din nivelurile acestuia” sau „ieşirea din şcoală în general, indiferent de nivel, fără obţinerea diplomei care să ateste finalizarea studiilor” sau „ieşirea din sistemul de învăţământ fără un act care să-l certifice pe piaţa muncii”. Definiţia oficială dată abandonului şcolar este detaliată în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar, art. 68 alin. (5). Mai exact, conform acestuia, se află în situaţie de abandon şcolar elevul care nu frecventează cursurile de zi ale unei clase din învăţământul obligatoriu, depăşind cu mai mult de doi ani vârsta clasei respective. Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei sistemului educaţional astfel încât, dacă indicele de abandon şcolar este mare, atunci sistemul educaţional este ineficient. În acest sens, abandonul şcolar creează condiţiile insuccesului integrării sociale, întrucât reduce şansele autorealizării profesionale şi limitează integrarea pe piaţa muncii. 

Cercetările realizate referitor la abandonul şcolar pot fi grupate în trei mari categorii, corespunzătoare perspectivelor de abordare / interpretare:
1. abordarea psihosocială a urmărit să demonstreze că aceia care abandonează şcoala diferă de cei care îşi finalizează studiile în ceea ce priveşte unul sau mai multe atribute psihosociale sau trăsături de personalitate; numeroase studii de această factură au investigat rolul motivaţiei, inteligenţei, imaginii de sine şi agresivităţii în decizia de a abandona şcoala.

2. perspectiva interacţionistă interpretează abandonul ca pe o consecinţă a interacţiunii dintre caracteristicile individuale ale elevilor şi cele ale mediului educaţional, în care se includ ceilalţi actori sociali (profesori, colegi) şi variabile ale programelor educative.

3. teoria constrângerii externe afirmă că abandonul şcolar nu este atât un produs al sărăciei, cât un produs al presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla. Factorii care au un impact deosebit asupra menţinerii elevilor în şcoală sunt cei legaţi de sănătate şi obligaţiile profesionale şi familiale.
NOŢIUNEA DE ABANDON ŞCOLAR – PRECIZĂRI CONCEPTUALE

 

Abandonul şcolar – cauze/forme/statistici

Abandonul şcolar, lipsa motivaţiei şi problemele de conduită ale elevilor sunt subiecte foarte importante care preocupă ţările europene.
În Europa, rata abandonului şcolar se ridica la 12,7%, în 2012, dar Uniunea Europeană are, printre aşteptări, scăderea acestei rate sub 10% până în 2020.
De ce abandonează elevii şcoala? Abandonul şcolar este o realitate socială complexă având o multitudine de cauze şi având nevoie, în consecinţă de răspunsuri diversificate. Cauzele abandonului şcolar pot fi evaluate din câteva perspective:


1. Cauze sociale care ţin de familie:
• situaţia economică pauperă a multor familii;
• modelul educaţional oferit de părinţi (stil parental indiferent, neglijent);
• dezorganizarea familiei care atrage după sine dificultăţi materiale;
• implicarea în activităţi ilegale;
• lipsa unui loc de muncă;
• încrederea scăzută în educaţie;
• migraţia (problemele întâmpinate de copiii care părăsesc sistemul de învăţământ românesc şi apoi se întorc);
• diferenţele etnice

2. Cauze care apar în anumite comunităţi (de exemplu, comunitatea romă, mediul rural):
• căsătoria timpurie;
• apariţia unui copil;
• lipsa de securitate în anumite zone.

3. Cauze psihologice care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a elevului:
• motivaţie şcolară scăzută;
• lipsă de interes;
• încredere scăzută în educaţia şcolară;
• oboseală;
• anxietate;
• imagine de sine deteriorată;
• sentimente de inferioritate;
• abilităţi sociale reduse;
• pasivitate;
• refuzul de a adera la o alegere făcută de alţii (reacţie la presiunea exercitată de dorinţele adulţilor).

4. Cauze psihopedagogice care ţin de contextul şcolar specific (inclusiv relaţia profesor – elev):
• supraîncărcarea şcolar
• comunicarea defectuoasă elev – profesor (ironizarea, umilirea elevului);
• evaluarea subiectivă;
• frica de evaluare;
• conflict cu colegii;
• practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante;
• incompatibilitate între aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională a şcolii;
• formă de apărare împotriva disciplinei excesiv de rigidă şi severă;
• violenţa;
• neimplicarea;
• repetenţia frecventă;
• integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi.


Cercetările realizate referitor la abandonul şcolar pot fi grupate în trei mari categorii, corespunzătoare perspectivelor de abordare / interpretare:
1. abordarea psihosocială a urmărit să demonstreze că aceia care abandonează şcoala diferă de cei care îşi finalizează studiile în ceea ce priveşte unul sau mai multe atribute psihosociale sau trăsături de personalitate; numeroase studii de această factură au investigat rolul motivaţiei, inteligenţei, imaginii de sine şi agresivităţii în decizia de a abandona şcoala.

2. perspectiva interacţionistă interpretează abandonul ca pe o consecinţă a interacţiunii dintre caracteristicile individuale ale elevilor şi cele ale mediului educaţional, în care se includ ceilalţi actori sociali (profesori, colegi) şi variabile ale programelor educative.

3. teoria constrângerii externe afirmă că abandonul şcolar nu este atât un produs al sărăciei, cât un produs al presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla. Factorii care au un impact deosebit asupra menţinerii elevilor în şcoală sunt cei legaţi de sănătate şi obligaţiile profesionale şi familiale.
                                                                                                                       Cele opt metode împotriva abandonului şcolar


Proiectul Feight (F8) propus de Quarter Mediation are ca scop identificarea principalilor factori care declanşează părăsirea timpurie a şcolii. Acest proiect îşi doreşte să reducă rata abandonului şcolar prin creşterea motivaţiei elevilor şi prin ajutorarea acestora de a se adapta în societate, prin învăţare continuă. Se concentrează asupra cadrelor didactice care lucrează cu elevi în situaţie de risc crescut de abandon şcolar – copii cu dezavantaje socio-economice sau cu nevoi speciale educaţionale. Aşadar, proiectul se adresează tuturor profesorilor, cu scopul de a sprijini, înţelege şi a motiva elevii să îşi continue educaţia în vederea obţinerii unei diplome, a unei calificări pe piaţa muncii. Cele opt soluţii împotriva abandonului şcolar se concentrează asupra importanţei de formare continuă a cadrelor didactice, atât de necesară pentru a putea reduce, cu profesionalism, rata abandonului şcolar. Metodele se bazează pe cele opt inteligenţe multiple. 
Acestea sunt:
1. Implicarea elevilor în situaţii de viaţă concrete;
2. Realizarea de activităţi în aer liber (outdoor activities);
3. Activităţi extracurriculare;
4.Peer training (peer education) – formarea unor competenţe/abilităţi în cadrul unor grupuri formate de elevi de acceaşi vârstă, clasă, sex, orientare religioasă, etc.;
 5. E-learning;
6. Folosirea muzicii, artei, desenului, jocului, teatrului ca metode de învăţare;
7. Dobândirea unor abilităţi de interacţiune între persoane - Team Building (construirea unei echipe eficiente este un proces de dezvoltare şi motivare a unui grup, astfel încât acesta să îşi atingă ţelul şi să devină o echipă eficientă).
8. Learning by doing. Învăţarea prin practică în situaţii concrete.

,,Peer education” este una din cele opt soluţii propuse de Quarter Mediation. Este un proces prin care elevii sunt motivaţi, instruiţi. Are scopul de a dezvolta cunoştinţele, de a corecta atitudinile, comportamentele, de a reda încrederea. Sensul cuvântului ,,peer” Un ,,peer” (egal) este o persoană care aparţine aceluiaşi grup social ca şi altă persoană care face parte din acelaşi grup. Grupul poate diferenţia în funcţie de vârstă, sex, ocupaţie, statut socio-economic, religie, probleme de sănătate, etc. ,,Education”–dezvoltarea cunoştinţelor/atitudinilor, credinţelor, comportamentelor unei persoane printr-un proces de învăţare. Activităţile de tip peer education au loc pe o anumită perioadă de timp şi au ca scop dezvoltarea cunoaşterii/atitudinii, dobândirea unor noi competenţe, motivarea grupului ţintă. Un alt scop ar fi şi dezvoltarea competenţelor personale care să fie ulterior folosite ca o deschidere pentru piaţa muncii.  
Peer education are în vedere nevoile individuale ale grupului ţintă, iar în cazul nostru, în nevoile clasei de elevi. Peer education presupune un program personal de dezvoltare, vine în ajutor prin punerea în practică a ceea ce s-a învăţat. Educaţia de la egal la egal îşi propune să îi instruiască pe elevi, prin realizarea unor activităţi informale, pe o anumită perioadă de timp şi vizează dezvoltarea cunoştinţelor acestora. Exemple de activităţi de tip peer education: sesiuni organizate cu colegii, folosind tehnici interactive, cum ar fi teste, jocuri de rol, povestiri, discuţii de grup, dezbateri pe diferite subiecte care îi preocupă pe elevi.
Formatorul/Mentorul/Profesorul care utilizează la clasă acest tip de educaţie trebuie să fie:
• Experimentat;
• Familiarizat cu procesul de învăţare activă;
• Posedă caracteristici personale şi abilităţi interpersonale care fac să fie privit ca o persoană de încredere;
• Dispune de posibilitatea de a comunica fluent, de a da dovadă de creativitate.
Formatorul acţionează ca expert, prin aceea că transmite cunoştinţe şi abilităţi, răspunde la întrebări (sau promite să obţină informaţii mai târziu) şi clarifică concepţii greşite. De asemenea, el acţionează şi ca facilitator, prin faptul că el conduce sesiunile de formare în aşa fel încât participanţii sunt încurajaţi să participe activ, să se implice. Profesorul, în cazul nostru, trebuie să fie o persoană care demonstrează abilităţi de rezolvare a conflictelor, să fie capabil să controleze discuţii de grup, să ofere feedback constructiv şi sugestii de îmbunătăţire, să utilizeze exemple relevante, să utilizeze o varietate de metode de instruire cu scopul de a-i motiva pe elevi; el are capacitatea de a le reda încrederea în ei înşişi.
E-learning reprezintă interacţiunea dintre procesul de predare/învăţare şi tehnologiile informaţionale - ICT (Information and Communication Technology) -, acoperind un spectru larg de activităţi, de la învăţământul asistat de calculator (o combinaţie între practicile tradiţionale şi cele online de învăţare) până la învăţământul desfăşurat în întregime în manieră online. Pentru a evidenţia rolul pozitiv al tehnologiilor informaţionale în educaţie vă prezentăm rezultatele psihiatrului William Glasser prezentate în Control theory in the classroom, despre măsura în care reţinem informaţiile întâlnite în diverse contexte:
• 10% din ce citim (un mediu virtual ne pune la dispoziţie un material bogat de lectură – documentaţii, prezentări, mesaje de e-mail sau de pe forumul de discuţii);
• 20% din ce auzim (materiale audio sub formă de tutoriale sau incluse în diverse teste online);
• 30% din ce vedem (materialele video, imagini, prezentări power point etc.);
• 50% din ce auzim şi vedem (videoconferinţe);
• 70% din ce discutăm cu alţii ( mediul virtuale oferă multiple posibilităţi de participare la discuţii cu profesorii sau cu colegii);
• 80% din ce experimentăm (majoritatea disciplinelor cer realizarea unor proiecte în care elevii să îşi valorifice cunoştinţele şi creativitatea);
• 95% din ce îi învăţăm pe alţii (aceasta presupune o înţelegere clară şi o bună organizare a ceea ce urmează a fi predat).

Ce este proiectul ROSE
Proiectul pentru Invățământul Secundar, cunoscut sub acronimul #ROSE, are drept scop reducerea abandonului școlar în licee și în primul an de studii universitare, precum și creșterea ratei de promovabilitate a examenului de Bacalaureat.
Ce am realizat în cadrul ROSE în 2019 comparativ cu 2014:
→ abandon mai mic cu 3,5 la sută
→ finalizarea studiilor liceale a crescut cu 9 la sută
→ promovabilitatea la Bacalaureat a crescut cu 13 la sută
→ menținerea în primul an de studii universitare a studenților a crescut cu 2 la sută.
Programul ROSE a arătat că se pot face lucruri extraordinare cu bani puțini și oameni inimoși.

Source: https://www.facebook.com/WorldBankRomania/videos/184787969452373/
                                      Eurostat: România, prima în UE la procentul persoanelor care au competențe digitale scăzute. Doar 10% dintre români au abilități digitale superioare

 
În anul 2019, nu mai puțin de 43% dintre românii cu vârste între 16-74 de ani aveau competențe digitale reduse, clasând România pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, Bulgaria (38%) fiind pe locul al doilea, potrivit datelor Eurostat analizate de Edupedu.ro. La capitolul persoane cu abilități digitale superioare, datele arată că doar 10% din populație stăpânește asemenea competențe, România fiind și de această dată pe ultimul loc în Uniunea Europeană, Bulgaria având 11% în dreptul acestui indicator. La testele PISA din 2018 România a fost singura țară din UE, într-un grup restrâns de 8 state, care a susținut testele pentru elevii de 15 ani pe hârtie, cu pixul. Proba de competențe digitale la Bacalaureat se susține doar 15 minute pe calculator, în timp ce 75 de minute se dă pe foaie, cu pixul.
În România crește de la un an la altul procentul celor care nu stăpânesc dispozitivele digitale sau care au competențe scăzute în acest domeniu. Cel mai mic procent de persoane care au competențe digitale scăzute din UE este în Olanda (16%), iar media UE este la 29%.
Iată procentul persoanelor care au competențe digitale scăzute în România:

• 2015 – 29%
• 2016 – 32%
• 2017 – 35%
• 2019 – 43%
Cei care au competențe digitale scăzute înseamnă, potrivit metodologiei Eurostat, persoane cărora le lipsesc mai multe competențe de bază.
Competențele de bază sau superioare celor de bază reprezintă nivelul înalt și cel mai înalt pe care o persoană îl poate atinge în acest domeniu și presupune că persoanele de 16-74 de ani stăpânesc navigarea pe internet precum și activități specifice cum ar fi informarea, comunicarea, rezolvarea problemelor, instalarea aplicațiilor.
La acest capitol al competențelor de bază și superioare celor de bază sunt 31% dintre români, potrivit Eurostat, Bulgaria fiind sub noi, cu 29%.
• 2015 – 26%
• 2016 – 28%
• 2017 – 29%
• 2019 – 31%
Competențele superioare celor de bază, adică cel mai înalt grad de înzestrare cu astfel de competențe digitale evaluat de sondajul Eurostat, sunt la un nivel de 10% în rândul persoanelor cu vârste între 16 și 74 de ani din România. Asta ne clasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană, în condițiile în care media UE este de 31% și Olanda are cele mai multe persoane la această categorie (50%).
• 2015 – 9%
• 2016 – 9%
• 2017 – 10%
• 2019 – 10%
Rezultatele sondajului Eurostat apar în contextul în care elevii susțin la Bacalaureat, în România, la terminarea învățământului public secundar superior (preuniversitar), proba de competențe digitale. Proba este notată cu admis sau respins și condiția esențială pentru a obține admis este prezența.
In privința studenților, procentul celor care au competențe de bază sau superioare celor de bază este de 29%, potrivit Eurostat.
                                                                                                                      De ce este atât de important învățământul superior?

Învățământul superior și legăturile acestuia cu cercetarea și inovarea joacă un rol fundamental în progresul indivizilor și al societății, precum și în formarea unui capital uman cu înaltă calificare și a cetățenilor implicați de care Europa are nevoie pentru a genera locuri de muncă, creștere economică și prosperitate. 
Instituțiile de învățământ superior sunt, prin urmare, parteneri cruciali în realizarea strategiei Uniunii Europene de stimulare și menținere a creșterii economice durabile. Strategia Europa 2020 are un obiectiv ambițios – ca până în 2020, 40 % din tinerii europeni să aibă o diplomă de studii superioare.

Cum sprijină Uniunea Europeană învățământul superior european?
Pentru a transforma educația într-un factor de dezvoltare, este nevoie de investiții susținute și substanțiale. Autoritățile din statele membre rămân responsabile pentru modul în care organizează și furnizează studiile superioare în țările lor. Acțiunile UE sunt concepute astfel încât să aducă în plus o dimensiune internațională studiilor, activităților de predare și cercetare sau elaborării politicilor în domeniu.
Prin programele sale Erasmus+ și Orizont 2020, Uniunea Europeană sprijină schimburile internaționale pentru studenți, profesori și cercetători, precum și cooperarea structurată între instituțiile de învățământ superior și autoritățile publice din diverse țări.
Obiectivul este acela de a le oferi celor care studiază sau predau în universități posibilitatea de a învăța unii de la alții și de a lucra împreună pe proiecte comune, de a dezvolta metode eficiente de predare și de învățare, de a face cercetări la un nivel înalt și de a promova inovarea.

IMPORTANŢA ACTIVITĂŢILOR EXTRACURRICULARE ÎN PREVENIREA ŞI CORECTAREA ABANDONULUI ŞCOLAR

A fi profesor în societatea contemporană presupune asumarea unei responsabilităţi deosebit de mari. A fi profesor presupune transmiterea eficientă de informaţii din domeniul de specialitate al acestuia destinate elevilor săi. De asemenea, a fi profesor eficient presupune stabilirea unei relaţii pozitive cu elevii săi, construită pe încredere reciprocă, cooperare, empatie şi interes educaţional. Acest ultim aspect menţionat presupune acordarea de sprijin pentru problemele cu care se confruntă elevii în încercarea lor de a le rezolva cât mai eficient. În acest sens, pentru numeroşi elevi, abandonul şcolar poate reprezenta o foarte mare problemă, deoarece aceasta poate crea premisele eşecului educaţional şi în viaţă. Astfel, profesorii au un rol extrem de important în motivarea şi încurajarea elevilor în a rămâne în sistemul educaţiei formale, în acord cu particularităţile lor.

                                                             O primă viziune macro asupra impactului COVID-19 în educație. Andreas Schleicher, OECD: În această criză, toți profesorii trebuie să                                                                                                                              se implice, să aibă mai multă autonomie și să fie încurajați spre schimbare, cu ajutorul tehnologiei


''Rscurile cu care se confruntă omenirea cresc pe măsură ce lumea devine mai interconectată: pandemia de COVID-19 nu se oprește la granițe și îi afectează pe oameni indiferent de naționalitate, educație, venituri sau sex. Dar acest lucru ar putea să nu fie valabil și pentru consecințele epidemiei, care, foarte probabil, îi vor lovi cel mai rău pe cei mai vulnerabili dintre oameni. Educația nu este o excepție”, arată unul dintre cei mai reputați experți internaționali în domeniul învățământului, Andreas Schleicher, șeful Directoratului pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
• Pe platforma online a OECD dedicată educației, Andreas Schleicher furnizează o rară analiză macro asupra posibilelor efecte pe care pandemia le-ar putea avea asupra educației, la nivel global. El se folosește în acest sens pe concluziile unui studiu realizat acum doi ani, în rândul profesorilor, la nivelul țărilor membre ale Organizației.
“Cei care provin din medii privilegiate vor găsi soluții, după închiderea școlilor, în oportunități alternative de învățare, susținute de părinții lor. Cei din medii dezavantajate vor rămâne închiși în afara procesului de învățare, dacă se închide școala. Această criză expune multe dintre inechitățile existente în sistemele noastre de învățământ – de la banda largă și computerele necesare pentru educația online, la mediile de sprijin necesare ca elevii să se concentreze asupra învățării, până la eșecul nostru în a atrage profesori talentați spre clasele cu cele mai mari dificultăți”, scrie Schleicher în analiza sa.
El arată, însă, că această criză nu e însoțită doar de inechități, ci și de ocazia să apară schimbări, pentru a nu se reveni la vechile dezechilibre în momentul când lumea se va întoarce “la normal”. “Comportamentul nostru schimbă sistemul și numai un comportament atent va putea evita o năruire a sistemelor de educație”, afirmă expertul OECD.
 El notează că lumea poate face și întreprinde deja o multitudine de acțiuni necesare schimbării, în contextul închiderii școlilor pe termen scurt, acțiuni legate de:
• limitarea impactului asupra elevilor, familiilor și educatorilor, în special în grupurile marginalizate
• colaborarea internațională pentru resurse educaționale deschise online și plaforme digitale de învățare
• îmbunătățirea rapidă a oportunităților de învățare pentru profesori
• folosirea acestui impuls pentru a schimba curriculumul și mediile de învățare în conformitate cu nevoile secolului al 21-lea.
Precedentul chinez
Înainte să treacă la analiza de impact, pe baza datelor acumulate prin studii recente, Andreas Schleicher trece în revistă precedentul stabilit de China, în contextul actual. De notat că autorul nu menționează autoritatea comunistă sub care s-au petrecut lucrurile în Republica Populară:
• “China a fost prima țară lovită de COVID-19, dar a reacționat rapid. Școlilor li s-a acordat prioritate maximă, chiar și când resursele financiare, la nivel național, erau limitate, un “canal verde” asigurând calitate și eficiență în achizițiile publice, pe parcursul perioadei de urgență. Pe 17 februarie, o platformă națională de cloud a fost lansată, oferind resurse de învățare digitală elevilor, gratuit, în toată țara. Cu 7.000 de servere și latime de bandă de 90TB, platforma găzduiește deja 50 de milioane de elevi simultan. Și nu doar guvernul a mobilizat resurse – un număr mare de entități au contribuit cu orice, de la WiFi gratuit la echipamente pentru studenți, prin sisteme inovative de sprijin social pentru profesori și școli. E important și faptul că profesorii puteau deja să intre în contact, la distanță, cu elevii, atât sincron pentru lecții și sprijin individual, cât și asincron, prin resurse online pentru învățare pe cont propriu. Iar cei fără acces la resurse digitale nu au fost uitați. În multe locuri, părinții puteau obține manuale gratuite de la școli și să roage școlile să le livreze la domiciliu.”
Dar, arată Scheicher, pe măsură ce școlile se vor redeschide treptat în China, până la mijlocul lunii aprilie, ele continuă să se închidă în cea mai mare parte a lumii. Pentru a vedea cât de pregătit învățământul, la nivel internațional, expertul apelează la concluziile studiului TALIS, realizat de OECD în 2018 (înainte de actuala criză), în rândul profesorilor și directorilor de școală din 48 de țări membre.
Folosirea tehnologiei
Deși există tehnologie pentru învățare online, măcar la nivel minim, în multe școli, dintre directorii de școli participanți la studiul OECD de acum doi ani un sfert spuneau că insuficiența tehnologică și inadecvarea tehnologiilor digitale afectau destul de mult învățarea. Diferențele în acest sens erau mari – de la 2% dintre profesori în Singapore, la 30% în Franța și Italia sau 80% în țări ca Vietnam. Problema, în termeni reali, ar putea fi mai mare, având în vedere că nu toți directorii de școli vor fi la curent măcar cu oportunitățile de învățare oferite de tehnologiile moderne.
Pe de altă parte, tehnologia este bună dacă este folosită. Potrivit datelor TALIS citate Scheicher, doar 53% dintre profesori le permit elevilor frecvent sau mereu să folosească tehnologia informației pentru proiecte de școală. Și aici diferențele sunt mari – în țări precum Danemarca sau Noua Zeelandă procentul se ridică la peste 80%. În țări ca România, Finlanda sau Israel, procentul s-a dublat comparativ cu precedentul studiu de acest fel, realizat cu cinci ani înainte.
Andreas Schleicher:
• “În această criză, toți profesorii trebuie să se implice, iar tehnologia permite ca unele diferențe de instruire să fie acoperite chiar și în timpul cât școlile sunt închise, prin metode precum resursele online de instruire – pe care le-au urmat doar 36% dintre profesorii participanți la studiul TALIS-, prin rețele profesionale virtuale sau prin colaborarea online cu profesori mai tineri, care folosesc mai ușor tehnologia”.
• “Tehnologia nu doar că poate schimba metodele de predare și învățare, ci poate să contribuie la evoluția rolului profesorilor, de la acela de a împărtăși cunoștințe la acela de a fi, alături de alții, creatori de cunoștințe, ca instructori, mentori sau evaluatori. Poate să îi ajute pe profesori și elevi să acceseze materiale specializate dincolo de manuale, în formate multiple (…).”
Expertiza pedagogică și inovația
În actuala criză, afirmă Andreas Schleicher, nici cel mai bun ministru al Educației nu va putea răspunde tuturor nevoilor milioanelor de elevi, sutelor de mii de profesori și zecilor de mii de școli. Provocarea, spune el, este să clădești cu ajutorul expertizei profesorilor și a liderilor școlari, să îi convingi să contribuie la răspunsurile pentru provocările care apar.
Exemplele lui Andreas Schleicher – Estonia și Finlanda, țările cu cele mai bune rezultate la PISA 2018:
• “Sistemele de învățământ ale acestora sunt construite complet de jos în sus. Candidații la poziții de profesor sunt aleși, în parte, pe baza capacității lor de a-și exprima credința în misiunea esențială a educației publice. Iar ei își iau pregătirea în principal din școală. Pregătirea pe care o primesc este menită să determine un simț al responsabilității individuale pentru bunăstare și învățare adecvată, pentru toți elevii pe care îi au în grijă. Nivelul de încredere pe care comunitatea largă o acordă școlilor produce o responsabilitate colectivă pentru succesul fiecărui elev.(…) Nu în ultimul rând, aceste sisteme au reușit să alinieze resursele și nevoile și să împace echitatea și calitatea, o provocare și mai mare în acest timp de criză (…).”
Expertul afirmă că e nevoie ca profesorii să aibă mai multă autonomie și să fie încurajați spre schimbare: “cei care sunt puși să încălzească hambugeri semipreparați e puțin probabil să ajungă maeștri bucătari. Simpla perpetuare a predării după rețetă nu va rezista în acest moment de criză, care pretinde de la profesori nu doar să mute lecțiile într-un alt mediu, ci să găsească răspunsuri cu totul noi la ceea ce, felul cum, unde și când învață oamenii.”
Oficialul OECD arată că, potrivit rezultatelor TALIS, potențialul pentru inovare nu trebuie ignorat, având în vedere că patru din cinci profesori susțineau, în acel studiu, că școlile lor caută să dezvolte noi idei pentru predare și învățare, iar trei sferturi de declarau deschiși pentru schimbare.
Școala și comunitatea
Întrucât școlile fac parte din țesătura societății, arată Schleicher, în actuala criză ele trebuie să ofere profesorilor modalități prin care să rămână aproape, social vorbind, atunci când sunt îndepărtați fizic. Acest lucru este critic mai ales pentru elevii din comunitățile dezavantajate. În același timp, notează autorul, pentru profesori este important să rămână în contact între ei, mai ales din perspectiva faptului că, potrivit evaluărilor OECD în materie de educație, cea mai bună metodă de dezvoltare profesională pentru profesori este în interiorul școlii, urmărind sau participând la lecțiile colegilor.
Tehnologia, susține Andreas Schleicher, poate accelera și amplifica această colaborare între profesori, mult peste limitele școlii unde lucrează – de ex., prin soluții precum cea aplicată în Shanghai, unde mulți profesori folosesc o platformă digitală pentru a pune la comun planurile de predare, iar ceilalți profesori pot aduce îmbunătățiri.
Efectele Covid-19 asupra educației: cum vedeau miniștri, directori de companii și instituții de învățământ din 50 de țări impactul epidemiei pe termen scurt și lung, când școlile lumii abia se închideau – sondaj

Un număr foarte mare de factori de decizie din învățământul global se așteaptau, în momentul când școlile se închideau în tot mai multe țări, ca instituțiile de învățământ să aibă de suferit pe termen scurt și lung, din cauza pandemiei Covid-19, potrivit unui sondaj publicat de compania de informații și analiză în domeniul educației HolonIQ. La mijlocul lui martie, într-un moment în care în foarte multe țări din lume școlile nu se închiseseră sau abia se pregăteau să o facă, HolonIQ a publicat un studiu pe tema așteptărilor legate de impactul epidemiei asupra învățământului, din punct de vedere economic, tehnologic, organizațional.
 Studiul a fost realizat pe baza răspunsurilor oferite de peste 700 de respondenți din 50 de țări, cu o pondere mai mare acordată Europei, Americii Latine și Americii de Nord. Eșantionul este format din persoane cu putere de decizie în învățământ – de la miniștri la președinți și directori de companii active în educație, investitori și manageri de școli, din sectorul public și privat, din învățământul preșcolar la învățământul pe tot parcursul vieții.
Potrivit raportului, în Oceania, Europa, America de Nord și Asia se făcea simțită cel mai puternic teama unor efecte negative puternice pe termen scurt, pe care epidemia le va avea asupra organizațiilor din învățământ. În Europa, 45% dintre respondenți credeau că situația se va înrăutăți moderat pe termen scurt, comparativ cu perioada dinaintea pandemiei, iar 25% – că se va înrăutăți considerabil. Pe de altă parte, 14% apreciau că situația va rămâne neschimbată, iar 17% că se va îmbunătăți oarecum sau considerabil.
Pe termen lung, participanții la studiu manifestau mai multă încredere, dar și în acest caz erau răspândite temerile legate de prelungirea efectelor negative. În Europa, 32% dintre respondenți credeau că situația va fi mai considerabil sau moderat mai rea, pe termen lung, decât înaintea pandemiei, 38% – moderat sau substanțial mai bună, 30% – neschimbată.
Ce domenii se așteptau cel mai mult la efecte negative profunde pe termen scurt, în urma epidemiei:
- instituțiile de învățământ – 91%
- investitorii – 82%
- serviciile – 64%
Încredere mai mare pentru furnizorii de tehnologii pentru educație
Cel mai puțin se așteptau la impact negativ dur companiile din domeniul tehnologiilor dedicate educației, în condițiile trecerii la învățământul online. În studiul HolonIQ de la mijlocul lunii, 50% dintre acestea se așteptau la un impact negativ, mai degrabă moderat.
Pe de altă parte, acestea din urmă manifestau optimism pe termen lung – 33% dintre companiile de tehnologie în educație se așteptau ca, pe viitor, situația să se îmbunătățească moderat, iar 25% – să se îmbunătățească în mod considerabil, doar 18% crezând că situația se va înrăutăți.
Opinia lor contrastează cu cea a instituțiilor de învățământ, care credeau în proporție de peste 50% că efectele negative se vor resimți mai puternic pe termen lung și doar 13% credeau că situația se va îmbunătăți pe termen lung.
În rândul investitorilor în învățământ, opinia majoritară (64%) era că pe termen lung situația va fi la fel cu cea dinaintea pandemiei.
Alte constatări ale studiului citat:
- Un număr foarte mare de respondenți – peste 40% – se așteaptă la o scădere a cererii pentru servicii de învățământ, în următoarele șase luni (doar 12% aveau astfel de așteptări la precedentul sondaj de acest fel, din septembrie 2019). În Europa, 44% dintre respondenți se așteaptau la o scădere a cererii, iar 36% – la creșterea ei
- Noile tehnologii erau văzute drept principal motor de creștere de către un sfert dintre respondenți, o creștere de 10 puncte procentuale față de precedentul sondaj. Toate sectoarele, cu excepția învățământului preșcolar, au identificat tehnologia drept strategie-cheie de creștere.
RATA ABANDONULUI ȘCOLAR TIMPURIU ÎN ROMÂNIA, PRINTRE CELE MAI MARI DIN UE

Statistici Eurostat: În 2018, România a înregistrat un nivel ridicat al abandonului şcolar timpuriu, de 16,4%, cât şi o rată scăzută a populaţiei cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani care a absolvit învăţământul superior (24,6%), potrivit unui comunicat publicat astăzi. 
În clasamentul abandonului școlar, țara noastră este precedată de Spania (17,9%) şi Malta (17,5%). La polul opus, un nivel scăzut al abandonului școlar timpuriu se înregistrează în Croaţia (3,3%), Slovenia (4,2%), Lituania (4,6%) și Grecia (4,7%), arată Biroul de statistică al UE Eurostat.
Obiectivul strategic al UE este de a reduce rata abandonului şcolar timpuriu, până în 2020. Cel puțin jumătate din populația cu vârste între 30 și 34 ani a absolvit învățământul superior în Lituania (57,6%), Cipru (57,1%) și Irlanda (56,3%). La polul opus, se află Italia (27,8%) și România (24,6).Ponderea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani, care au absolvit învățământul superior, este mai mare pentru femei decât pentru bărbați, în toate statele membre.
Obiectivul strategic al UE este acela ca cel puțin 40% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 30-34 de ani, din Uniunea Europeană, să fi terminat o facultate, până în 2020.

RECOMANDAREA CONSILIULUI privind politicile de reducere a părăsirii timpurii a școlii: UN CADRU PENTRU POLITICILE CUPRINZĂTOARE DE REDUCERE A PĂRĂSIRII TIMPURII A ȘCOLII

Strategiile privind părăsirea timpurie a școlii ar trebui să fie bazate pe o analiză efectuată la nivel național, regional și local a condițiilor care se află la originea acestui fenomen, dat fiind că ratele medii ascund adesea mari diferențe între regiuni sau țări. Persoanele care părăsesc timpuriu școala constituie un grup eterogen, iar motivațiile individuale de părăsire prematură a sistemului educațional sunt foarte diferite. Contextul familial și condițiile socioeconomice de mai mare anvergură, cum ar fi atractivitatea pieței muncii, constituie factori importanți. Impactul lor depinde de structura sistemului de educație și formare profesională, de posibilitățile de învățare puse la dispoziție, precum și de mediul de învățare. Coordonarea politicilor care abordează bunăstarea copiilor și a tinerilor, securitatea socială, ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și perspectivele profesionale joacă un rol important în reducerea părăsirii timpurii a școlii. 
1. Identificarea principalilor factori și monitorizare
Procesul de părăsire timpurie a școlii are cauze complexe și variate, dar acestea sunt adesea legate de un dezavantaj socioeconomic, de medii cu nivel scăzut de educație, de o distanțare față de educație și formarea profesională sau de rezultate școlare mediocre în acest context, de atracția pieței muncii și/sau de o combinație de probleme sociale, emoționale și educative care expun persoanele respective riscului de părăsire timpurie a școlii.
Trebuie să se țină seama de tipul de educație în care sunt înscriși elevii. În anumite state membre, elevii care au întâmpinat dificultăți în învățământul general se orientează adesea spre învățământul profesional și tehnic („VET”). În astfel de cazuri, școlile profesionale și tehnice se confruntă cu o responsabilitate și o provocare speciale în materie de reducere a părăsirii timpurii a școlii. Politicile bazate pe elemente concrete necesită acordarea unei atenții deosebite rezultatelor în funcție de fiecare sector de educație sau formare profesională.
Elaborarea de politici de combatere a părăsirii timpurii a școlii fondate pe elemente concrete și eficiente din punct de vedere al costurilor necesită colectarea și actualizarea datelor privind acest fenomen. Acest lucru ar trebui să favorizeze un proces de analiză la nivel local, regional și național. Aceste date pot conține informații cu privire la ratele de părăsire timpurie a școlii, tranzițiile dintre nivelurile de educație, ratele de înscriere și de absolvire a învățământului secundar superior, precum și absenteismul școlar și comportamentele de evitare a școlii.
— Colectarea de informații ar trebui să permită analizarea principalelor motive care stau la baza părăsirii timpurii a școlii în cazul diferitelor grupuri de elevi, școli, tipuri de instituții de educație și formare profesională, municipalități sau regiuni.
— Combinarea datelor privind părăsirea timpurie a școlii cu datele contextuale, precum informațiile socioeconomice, poate contribui la direcționarea măsurilor și a politicilor. Colectarea și analizarea informațiilor privind motivațiile persoanelor care părăsesc timpuriu școala, perspectivele lor în materie de ocupare a forței de muncă și de carieră pot de asemenea contribui la direcționarea măsurilor și a politicilor.
— Evaluarea eficacității și a eficienței măsurilor de politică existente care vizează reducerea părăsirii timpurii a școlii constituie o bază importantă pentru îmbunătățirea strategiilor și a programelor dedicate sporirii șanselor de reușită școlară a elevilor.
2. Cadru politic
Strategiile cuprinzătoare privind părăsirea timpurie a școlii se bazează pe o combinație de politici, pe coordonarea dintre diferitele sectoare de politică și pe integrarea măsurilor de sprijinire a reducerii părăsirii timpurii a școlii în toate politicile relevante care vizează copiii și tinerii. Pe lângă politicile educaționale care promovează sisteme școlare de înaltă calitate, este vorba în principal de politici sociale, de servicii de asistență și de politici privind ocuparea forței de muncă, tinerii, familia și integrarea. Coordonarea orizontală a diferiților actori și coordonarea verticală prin intermediul diferitelor niveluri de guvernare sunt importante în egală măsură. Strategiile privind părăsirea timpurie a școlii ar trebui să includă elementele de prevenire, intervenție și elemente compensatorii. Statele membre ar trebui să își aleagă componentele detaliate ale strategiilor lor în funcție de propria lor situație și de propriul lor context.

PĂRĂSIREA TIMPURIE A ȘCOLII

Abandonul școlar generează șomaj, excluziune socială, sărăcie și probleme de sănătate. Sunt multe motive care pot explica de ce unii tineri renunță prea devreme la studii: probleme personale sau familiale, dificultăți de învățare sau o situație socioeconomică precară. Alți factori importanți sunt funcționarea sistemului de învățământ, atmosfera din școli și relațiile dintre profesori și elevi.
Întrucât motivele pentru care elevii abandonează învățământul secundar sunt adesea complexe și interconectate, politicile de reducere a abandonului școlar trebuie să aibă în vedere o gamă largă de factori și să coreleze politica educațională și socială cu activitățile organizațiilor de tineret și cu aspecte legate de sănătate. O parte din aceste provocări sunt prezentate într-un infografic furnizat de Comisie.
Măsuri luate până în prezent
• Țările UE s-au angajat să reducă rata abandonului școlar la mai puțin de 10 % până în 2020. Publicația anuală Monitorul educației și formării furnizează date și o analiză a tendințelor în materie de abandon școlar în UE și în fiecare stat membru.
• Miniștrii educației din statele membre au adoptat o recomandare a Consiliului cu privire la politica de reducere a abandonului școlar, care definește un cadru amplu, coerent și bazat pe date concrete. Ei au convenit să colaboreze pentru a face schimb de bune practici și informații cu scopul de a identifica modalități eficiente de stopare a acestui fenomen.
• În cadrul grupului de lucru privind părăsirea timpurie a școlii, au fost analizate exemple de bune practici din Europa și au fost împărtășite experiențe legate de reducerea abandonului școlar. Raportul final conține 12 mesaje-cheie adresate responsabililor politici, pe care grupul le-a transformat în instrumente practice elaborând o listă de verificare a politicilor și o anexă cu exemple de bune practici din mai multe țări din UE.
• Comisia a organizat o conferință privind politicile de reducere a abandonului școlar. Un an mai târziu, au fost analizate progresele la nivel de politică înregistrate în 8 țări din UE.
• Grupul de lucru privind politica școlară a creat mesaje de politică prin care sunt identificate condițiile-cheie pentru implementarea abordării „la nivelul întregii școli” în vederea contracarării abandonului școlar timpuriu, precum și un set european de instrumente școlare, disponibile online.
De asemenea, Consiliul a adoptat concluzii privind reducerea părăsirii timpurii a școlii și promovarea succesului școlar.

VIITORUL EDUCAȚIEI, POST-COVID 19: ROLUL INTELIGENȚEI ARTIFICIALE ÎN ÎNVĂȚARE / CUM AR FI PUTUT AJUTA AI ÎN ȘCOALA LA DISTANȚĂ? – ANALIZA UNUI EXPERT OECD
Înainte ca epidemia de Covid-19 și eforturile de combatere a ei să devină subiectele de maxim interes pentru toată lumea, ultimele tendințe în discuții și conferințe erau cele legate de inteligența artificială (AI). E greu de crezut că, în urmă cu doar câteva săptămâni, acesta era subiectul preferat, scrie Stephan Vincent-Lancrin, analist senior la Directoratul pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, într-o analiză publicată pe Oecdedutoday.com. El arată, însă, că educația și învățarea erau în centrul atenției la multe conferințe relevante pe teme legate de AI, în ultimele luni (un exemplu finlandez). Iar criza cauzată de noul coronavirus face ca importanța digitalizării și folosirii inteligenței artificiale în educație să devină evidente.
Dacă ar fi existat și ar fi fost disponibile pentru folosire largă, sisteme susținute de AI ar fi putut să îi ajute pe profesori, elevi și părinți să navigheze prin multitudinea de resurse digitale de învățare, în momentul când a izbucnit această criză, arată analiza.
Cum ar fi putut să sprijine inteligența artificială învățarea, în criza cauzată de noul coronavirus?
Potrivit analistului citat, personalizarea învățării, percepută de mulți ca ideal suprem în domeniu, este una dintre cele mai avansate domenii ale tehnologiei educaționale digitale. De ce e un ideal? “Imaginați-vă un sistem de învățare unde studenții pot face exact tipurile de activități de care au nevoie pentru a progresa și pentru a depăși orice dificultate de învățare pe care ar întâmpina-o”, spune autorul. Acesta este și obiectivul la clasă al profesorilor, doar că aceștia au limite impuse de diferențele dintre elevi la nivel de cunoștințe, interese și dificultăți, la care se adaugă și obligațiile impuse de curriculumul național.
 În acest context, trei tipuri de sisteme digitale ar fi fost utile în actuala criză, pentru a sprijini “personalizarea”:
• sisteme care îi ajută pe profesori, elevi și părinți să navigheze mai ușor prin resursele existente, disponibile gratuit pe Internet sau comerciale
• sisteme care ajută profesorii să le dea elevilor exact tipurile de sarcini care sunt potrivite acestora, în funcție de cunoștințe și de dificultatea subiectelor
• sisteme care ajută elevii să își facă temele, în diverse domenii
Principiul de bază al sistemelor de personalizare e cam același. Întâi, identifică nivelul de cunoștințe al elevilor și unde întâmpină aceștia dificultăți; apoi sugerează pe ce ar trebui să se concentreze aceștia; apoi recomandă acțiuni pedagogice – să continue ce făceau sau să treacă la alt tip de sarcini.
Se pune întrebarea: aceste sisteme îmbunătățesc, oare, învățarea?
Analistul OECD arată că sistemele digitale de personalizare îi ajută pe profesori și pe alți educatori, inclusiv părinții, să facă ceea ce fac de obicei prin alte mijloace: profesorii și părinții încearcă să păstreze un echilibru între activități, precum cititul, matematica, diverse activități fizice sau culturale. Această abordare presupune uneori multe exerciții și multă repetiție.
Sistemele de tip AI fac același lucru, dar au mai multe date disponibile despre ceea ce este necesar și mai multe exerciții pe care le pot oferi. “Imaginați-vă cum i-ar fi putut ajuta astfel de sisteme pe profesori, elevi și părinți să afle ce trebuie să facă, în timp ce învață de acasă, cât timp școlile (și universitățile) sunt închise”, îndeamnă autorul.
Nu este clar în ce măsură funcționează astfel de soluții de “personalizare”, dar există doveză că unele dintre aceste sisteme chiar funcționează – unele soluții personalizate pentru temele de matematică s-a dovedit că îmbunătățesc învățarea.
Altă sursă de inechitate?
O altă problemă, în domeniu, este cea a inechității, între elevii din medii dezavantajate și avantajate. Inteligența artificială și alte sisteme digitale sunt unelte care dau rezultate în funcție de modul cum le folosim. Ar putea sistemele AI și de personalizare să crească nivelul inechității? Da, dacă, după criza coronavirusului, ele devin servicii comerciale disponibile, la prețuri ridicate, unei părți mici din populație, arată analistul OECD.
În actuala criză, de asemenea soluții tehnologice ar fi beneficiat cel mai mult copiii din medii dezavantajate, de copiii ai căror părinți nu au capitalulc cultural să îi susțină; copiii ai căror părinți sunt prea prinși cu munca; copiii ai căror părinți fac să funcționeze în continuare spitalele, magazinele, serviciile de livrare.
Cel puțin ca principiu, sistemele AI sunt dezinteresate de profilul social al elevului. Ele pot oferi copiilor din medii mai puțin privilegiate vocabularul, sintaxa, știința matematică, interesele extinse și pregătirea pe care părinții din medii mai privilegiate le pot oferi copiilor lor. Copiii mai puțin avantajați ar avea, astfel, mult mai multe de câștigat.



ANALIZA FENOMENULUI DE ABANDON ȘCOLAR
Din punct de vedere economic, pierderile şcolare reprezintă un indicator al eficienţei sistemului şcolar; cu cât indicele este mai mic, cu atât sistemul şcolar este mai eficient. Cercetările realizate în deceniile şapte şi opt referitor la abandonul şcolar pot fi grupate în trei mari categorii, corespunzătoare perspectivelor de abordare / interpretare: 1. Abordarea psihosocială a urmărit să demonstreze că aceia care abandonează şcoala diferă de cei care îşi finalizează studiile în ceea ce prieşte unul sau mai multe atribute psihosociale sau trăsături de personalitate; numeroase studii de această factură au investigat rolul motivaţiei, inteligenţei, imaginii de sine şi agresivităţii în decizia de-a abandona şcoala. 2. Perspectiva interacţionistă interpretează abandonul ca pe o consecinţă a interacţiunii dintre caracteristicile individuale ale elevilor şi cele ale mediului educaţional, în care se includ ceilalţi actori sociali (profesori, colegi) şi variabile ale programelor educative. Tinto argumenta în1979 că „abandonul şcolar este rezultatul unei interacţiuni personale insuficiente cu ceilalţi membri ai colectivităţii” ceea ce reprezintă o consecinţă directă a sistemului de aspiraţii al individului.
Teoria constrângerii externe afirmă că abandonul şcolar nu este atât un produs al sărăciei, cât un produs al presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla. Cauzele abandonului școlar pot fi evaluate din trei perspective:
1. Cauze psihologice - care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a elevului: motivaţie şcolară scăzută, lipsă de interes, încredere scăzută în educaţia şcolară, oboseală, anxietate, autoeficacitate scăzută, imagine de sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilităţi sociale reduse, pasivitate; refuzul de a adera la o alegere făcută de alţii (reacţie la presiunea exercitată de dorinţele adulţilor);
2. Cauze sociale care ţin de familie, condiţiile socioeconomice ale familie: sărăcia, stil parental indiferent, neglijent, familii dizarmonice, părinţi foarte ocupaţi sau plecaţi în străinătate;
3. Cauze psihopedagogice care ţin de contextul şcolar specific (inclusiv relaţia profesorelev): presiunea grupului, supraîncărcarea şcolară, comunicarea defectuasă elev-profesor (ironizarea, umilirea elevului) evaluarea subiectivă, frica de evaluare, conflict cu colegii, practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante, incompatibilitate între aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională a şcolii; formă de apărare – împotriva disciplinei excesiv de rigidă şi severă, politici proabsenteiste ale şcolii la elevii din clasele terminale (în şcolile de ,elită’’).
Familia şi influenţa ei
Analiza succintă a rolului climatului familial în ceea ce priveşte abandonul şcolar se bazează pe câteva repere:
a) dezorganizarea familiei.
b) divergenţele educative dintre membrii adulţi ai familiei.
c) Grupul fratern.
d) Dezacordul dintre cerere şi ofertă
Şcoala obligă părinţii să exercite asupra copiilor un control accentuat. Familiile copiilor care abandonează şcoala sunt deficitare sub aspectul controlului parental exercitat, acest deficit manifestându-se prin:
• lipsa ajutorului la învăţătură din partea părinţilor. Lipsa sprijinului părinţilor în pregătirea şcolară a copiilor contribuie într-o mare măsură la randamentul şcolar scăzut al acestora.
• lipsa controlului asupra activităţii copiilor în timpul liber; aceasta se datorează fiemediului familial dezorganizat, caracterizat de violenţă şi consum de alcool, fie faptului căpărinţii sunt mult prea ocupaţi, neputând astfel să-şi supravegheze copiii. Elevul provenit dintr-un mediu familial favorizant beneficiază, chiar de la începutul şcolarităţii, de un "tezaur cultural" identic sau foarte apropiat de cultura vehiculată de şcoală, ceea ce îi va asigura succesul şcolar şi, ulterior, cel profesional. Totodată, copilul aparţinând unei astfel de familii este stimulat să frecventeze diferite instituţii culturale şi să participe la realizarea unor activităţi culturale intrafamiliale. Prin comparaţie cu aceste familii, cele cu un mediu defavorizant nu pot să asigure copiilor referinţele culturale minime, necesare pentru a valorifica eficient oferta şcolară existentă. Abandonul şcolar ţine, în primul rând, de abandonarea şcolii în contextul mentalităţii, acţiunilor şi nevoilor sociale. Şcoala a ajuns sa fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Drept urmare, "reţeta succesului", "exemplele de succes" ori alte sinonime din această categorie par a constitui apanajul unor neduşi la şcoală sau, în orice caz, la şcoala calificării pentru reuşita dobândită.
Nivelul cultural scăzut
Pe trepte inferioare ale vârstei şi parvenirii, se bucură de mare trecere mediatică, bănească, admirativă cei care şi-au legat performanţele de abandonarea şcolii, văzută drept opţiune binevenită în atingerea succesului. Folclorul foarte nou a impus prosteşte vorbe de felul "ai carte, n-ai parte" şi "tocilarii", ca semn depreciativ al celor care încă sunt convinşi că e bine să scrii şi să citeşti ca lumea.
Cadrele didactice, stilul didactic, programa şcolară
G. Stor, cercetând fenomenul abandonului şcolar în Germania constată că profesorii, când se confruntă cu acest fenomen, tind să caute cauzele lui doar în afara şcolii, deoarece nu acordă atenţia cuvenită fenomenului, neglijând activitatea cu elevii slabi, solicitând la lecţii mai ales elevii cu rezultate bune şi foarte bune. C. Kupisiewicz a organizat o cercetare pe doi ani în vederea elaborării metodelor celor mai adecvate pentru combaterea insuccesului şcolar şi implicit a abandonului şcolar. Analiza datelor a evidenţiat că „la abandon şcolar contribuie cel mai mult greşelile pe care le comit profesorii prin faptul prin faptul că nu cunosc suficient ştiinţele pedagogice că studiază puţin personalitatea elevului”. După C. Kupisiewicz există trei cauze didactice principale de care sunt responsabile cadrele didactice şi care determină abandonul şcolar: o Greşelile metodice ale cadrelor didactice în timpul predării; o Cunoaşterea insuficientă a elevilor de către cadrele didactice care predau la clasă; o Absenţa, în cadrul şcolii a unei griji permanente a cadrelor didactice pentru „elevii slabi” la învăţătură. Factorii generali de ambianţă educaţională atrag atenţia asupra rolului contextului social în care se face educaţia, respectiv asupra valorii şi importanţei pe care statul şi diferite alte instituţii o acordă învăţământului în ceea ce priveşte integrarea, succesul profesional şi social al elevilor.
Probleme ale şcolii
 a) Probleme de ordin financiar: resurse insuficiente alocate pentru învăţământ (repararea şcolilor, dotarea claselor şi a şcolilor cu grupuri sanitare, instalaţie termică, etc.).
 b) Probleme privind capitalul uman se referă la calitatea resurselor umane de care dispune școala.
 - problema cadrelor didactice din mediul rural
- rolul cadrelor didactice Activitatea de prevenire este complexă, deoarece presupune intervenţii concrete care să ducă la reducerea cât mai mult a fenomenului de abandon şcolar, prin acţiuni menite să limiteze sau să înlăture unde este posibil cauzele abandonului şcolar. De aceea este nevoie ca să existe preocupări reale pentru prevenirea abandonului şcolar, atât din sfera politică, cât şi din partea societăţii civile. Astfel, prevenirea abandonului şcolar sar îmbunătăţii prin:
• existenţa unor programe guvernamentale care să vizeze prevenirea abandonului şcolar. La noi, există preocupări în acest sens, dar este nevoie ca aceste programe să fie mereu îmbunătăţite, să se ţină cont de toţi factorii care pot determina abandonul şcolar şi în consecinţă programele să conţină măsuri concrete de limitarea acţiuniifactorilor de risc.
• existenţa unor programe iniţiate de ONG, care să urmărească reducerea sau chiar eradicarea fenomenului de abandon şcolar;
• acţiuni eficiente ale organismelor locale care se ocupă cu prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, precum şi cu ajutarea copilului aflat în situaţia de abandon şcolar;
• promovarea şi încurajarea cercetărilor în domeniul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar; Prevenirea fenomenului de abandon şcolar comportă anumite limite. Oricât de bine gândită şi de fundamentată ştiinţific ar fi, limitele ei apar datorită multitudinii de fenomene care condiţionează prin interacţiunea lor abandonul şcolar. Făcând analogia între abandonul şcolar şi predelincvenţă, eficacitatea acţiunii preventive este subminată de limite interne şi/sau limite externe.
Implicarea cadrelor didactice/ consilierilor şcolari în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar
Cadrul didactic poate fi promotorul unor programe al căror scop este prevenirea şi combaterea abandonului şcolar. Abandonul şcolar al multor elevi este din nefericire o certitudine. El este unul din problemele mari cu care se confruntă instituţia educativă şi este deci nevoie ca şcoala să întindă o mână celorlalte instituţii implicate în monitorizarea acestui fenomen. În acest sens este necesar elaborarea unor strategii de tratare diferenţiată şi individualizată a elevilor aflaţi în situaţia de a abandona şcoala. Dar pentru punerea în aplicare a unor astfel de strategii e nevoie însă de o bună cunoaştere a particularităţii psihologice ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevului cu dificultăţi şcolare. Variaţiile mari de ritm intelectual şi stil de lucru, de rezistenţă la efortul de durată, de abilităţi comunicaţionale şi nevoi cognitive, existente în general între elevi, impun acţiuni de organizare diferenţiată a procesului de predare-învăţare, pe grupe de elevi, în care să primeze însă sarcinile individuale de învăţare.
Părăsirea timpurie a şcolii poate fi prevenită prin strategii sistematice, bazate pe elemente concrete
Strategiile de combatere a părăsirii timpurii a școlii trebuie să aibă ca punct de plecare o analiza a specificităților naționale, regionale și locale ale fenomenului. Datele ar trebui să permită analizarea principalelor cauze ale părăsirii timpurii a școlii pentru diferite categorii de elevii, regiuni, localități sau școli atinse în mod special de acest fenomen. Disparități puternice între nivelurile de părăsire timpurie a școlii pot indica probleme structurale în anumite zone geografice sau în anumite filiere educative. Concepția de strategii trebuie să se bazeze pe informații precise, care să permită o mai bună orientare a măsurilor; un sistem de monitorizare a evoluției părăsirii timpurii a școlii poate contribui la adaptarea constantă a strategiilor, pe baza informațiilor cum ar fi motivațiile individuale legate de părăsirea timpurie a educației și formării. Programul de învățare de-a lungul vieţii, precum și programele conexe pentru cercetare şi inovare vor fi utilizate mai intens pentru a sprijini experimentarea și abordările inovatoare în materie de reducere a părăsirii timpurii a școlii. El va permite schimbul de experiențe și de bune practici la nivelul instituțiilor de educație și de formare și va promova elaborarea de măsuri de sprijin eficiente și eficace pentru elevii amenințați de părăsirea timpurie a școlii. Prioritățile de finanțare pentru 2011 includ reducerea părăsirii timpurii a școlii, îmbunătățirea învățării pentru elevii provenind din familii de migranți și promovarea egalității de gen și a abordărilor integratoare ale învățării. Fondurile structurale europene, în special Fondul social european și Fondul european de dezvoltare regională sunt surse foarte importante de finanțare a măsurilor luate la nivel național și regional pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii. Cadrul politic European conținut în recomandarea Consiliului va aduce orientare și rigoare investițiilor din cadrul Fondurilor structurale europene și va consolida rentabilitatea acestora în combaterea părăsirii timpurii a școlii.
Admiterea în Învățământul Superior – deconectată de realitățile actuale
În aceste momente critice, puterea efectului perturbativ generat de criza actuală a influențat direct flexibilitatea și capacitatea de adaptare a sistemul de învățământ. Este esențial să răspundem corespunzător provocărilor create de criza noului Coronavirus (Covid-19), inclusiv vizavi de procesul de admitere în Învățământul Superior (ÎS) prima etapă în accesarea studiilor superioare.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a analizat procesul de admitere în universitățile de stat din România și a prezentat exemple de bună practică implementate de universitățile din lume. Analiza se încheie cu o serie de recomandări privind procesul de admitere în ÎS adresate decidenților și instituțiilor de învățământ superior.
Informațiile colectate au arătat că, deși Ordonanţa de urgenţă nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale a stabilit eliminarea cerinței de depunere a copiilor legalizate, în momentul de față 36% dintre universitățile de stat solicită obligatoriu prin regulamentul de admitere copii legalizate în unele situații specifice în cadrul procesului de admitere pentru ciclul licență.
O altă constatare arată că doar 34% dintre universitățile de stat civile cuprind în regulamentele de admitere prevederi ce asigură egalitatea de șanse în procesul de admitere pentru persoanele cu dizabilități, însă fără metode concrete de admitere specială adaptată acestora.
Referitor la existența unor proceduri de contestații, toate universitățile analizate prezintă o astfel de procedură, totuși, cu privire la posibilitatea depunerii contestațiilor online, doar 2 dintre universitățile analizate (4%) au asemenea prevederi, în restul cazurilor fiind necesară depunerea contestației la secretariatele facultăților sau al universității și doar în unele cazuri, studentul are posibilitatea de a participa la procesul de rezolvare a contestației.
Pentru a oferi oportunități echitabile candidaților în cadrul procesului de admitere online, solicităm încheierea unor parteneriate între instituțiile de învățământ superior din România și inspectoratele școlare județene. Astfel, în cazul în care un elev nu dispune de posibilitățile necesare pentru a susține admiterea online, aceasta să poată fi organizată și susținută în cea mai apropiată unitate de învățământ de domiciliul beneficiarului, pe dispozitivele unității respective, în condițiile și pe platformele stabilite de universități.
În continuare, este esențial să luăm în considerare impedimentele existente în procesul de predare și, astfel, propunem ponderarea mediilor finale ale elevilor, în cazul în care se va recurge la examinare online. Considerăm că notele obținute ca urmare a parcurgerii activităților de predare-învățare în mediul online, ar trebui să valoreze mai puțin decât cele obținute înainte de producerea pandemiei și, implicit, a suspendării activităților față în față cu elevii. Această abordare are scopul de a crea o „plasă de siguranță” pentru a diminua eventuale discriminări generate de posibilitățile reduse ale elevilor proveniți din medii dezavantajate. Practic, acest lucru oferă elevilor siguranța că mediile finale nu sunt influențate negativ de educația primită în mediul online.
Totodată, considerăm prioritară adaptarea prevederilor OMENCȘ nr. 6102/2016 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat în vederea debirocratizării procesului de confirmare. Punctual, solicităm Ministerului Educației și Cercetării amendarea OMENCȘ nr. 6102/2016, în ceea ce privește procedura confirmării, dar, mai mult decât atât, o serie de propuneri implementabile în universitățile românești, care să asigure veridicitatea documentelor și a confirmării online a candidaților.
De asemenea, pentru a eficientiza procesul de admitere, dintre solicitările prevăzute în analiză, amintim:
 stabilirea cu celeritate de către universități a platformelor utilizate pentru admiterea online, cu suport informatic din partea Ministerului Educației și Cercetării;
 stabilirea unor condiții speciale de admitere pentru elevii și studenții cu dizabilități și realizarea unui ghid instituțional cu pașii pe care trebuie să îi urmeze un candidat cu dizabilități, pentru a beneficia de o admitere adaptată nevoilor sale;
 posibilitatea depunerii contestațiilor și confirmarea locului online;
 stabilirea unei perioade de depunere a dosarelor de concurs prelungite, raportat la anii anteriori;
 reducerea taxelor de admitere – la începutul acestui an universitar, ANOSR a constatat în analiza „Taxele nejustificate ale învățământului superior românesc” existența unor cuantumuri exagerate ale taxelor de admitere și o lipsă totală a fundamentării acestora;
 diferite beneficii financiare, precum amânarea termenului de achitare a primei tranșe a taxei de școlarizare, posibilitatea de a nu plăti taxa de înscriere la concursul de admitere candidaților care dovedesc că au fost grav afectați financiar de COVID-19;
 armonizarea regulamentelor de admitere actuale cu legislația în vigoare și eliminarea prevederilor obligatorii de legalizare a unor documente pentru concursul de admitere.
Deși prea puține universități aduc în discuție admiterea online, iar guvernanții nu oferă soluționări concrete ale nevoilor elevilor și studenților, educația rămâne o prioritate și pe durata pandemiei; tocmai din acest motiv, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită o atenție mai mare acordată educației și măsuri realiste pentru actul didactic, încât să nu fie afectat interesul elevilor și studenților.


Implicarea cadrelor didactice/ consilierilor şcolari în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.
Cadrul didactic poate fi promotorul unor programe al căror scop este prevenirea şi combaterea abandonului şcolar. Abandonul şcolar al multor elevi este din nefericire o certitudine. El este unul din problemele mari cu care se confruntă instituţia educativă şi este deci nevoie ca şcoala să întindă o mână celorlalte instituţii implicate în monitorizarea acestui fenomen. În acest sens este necesar elaborarea unor strategii de tratare diferenţiată şi individualizată a elevilor aflaţi în situaţia de a abandona şcoala. Dar pentru punerea în aplicare a unor astfel de strategii e nevoie însă de o bună cunoaştere a particularităţii psihologice ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevului cu dificultăţi şcolare. Variaţiile mari de ritm intelectual şi stil de lucru, de rezistenţă la efortul de durată, de abilităţi comunicaţionale şi nevoi cognitive, existente în general între elevi, impun acţiuni de organizare diferenţiată a procesului de predare-învăţare, pe grupe de elevi, în care să primeze însă sarcinile individuale de învăţare.

Evoluţia procentuală a populației României cu vârsta cuprinsă între 25-34 ani, absolventă de studii superioare (ISCED 5-8) pentru perioada 2009-2018, cât și o analiză comparativă la nivelul țărilor aparținând Uniunii Europene pentru aceeași categorie a populației, în perioada 2016-2018, care relevă că România se situează cu peste 15% sub media Uniunii Europene și peste 20% sub țări precum Cipru, Lituania, Irlanda sau Marea Britanie, conform datelor Eurostat.
Educația incluzivă și combaterea abandonului şcolar
Parcursul elevilor este în pericol de fragmentare, într-o multitudine de moduri, ceea ce conduce la rezultate nesatisfăcătoare și chiar la abandon școlar. Tranziția între cicluri și tipuri de școli poate reprezenta un moment în care se manifestă problemele, dar poate evidenția și simptomele altor chestiuni. În cazul multor tineri chiar și accesul la educație reprezintă o problemă. 
Unul din zece tineri europeni termină o formă de învăţământ sau formare fără să deţină competenţele şi calificările considerate actualmente necesare pentru tranziţia cu succes către piaţa muncii şi participarea activă la societatea contemporană, riscând astfel să ajungă şomeri, să fie excluşi social şi devină săraci. 
Există multe motive pentru care unii tineri renunţă prematur la educaţie şi formare: probleme personale sau familiale, dificultăţi de învăţare sau o situaţie socio-economică fragilă. Cu toate acestea, caracteristicile sistemelor de învățământ și climatul școlar sunt alți factori care contribuie la implicarea sau neimplicarea elevilor. Parcursurile traversează diverse moduri de a învăța și a fi, iar dacă acestea sunt flexibile, iar părinții și elevii sunt capabili să ia decizii documentate, putem vorbi de o experiență pozitivă pentru elevi. 
Se impune o „abordare holistică”, în cadrul căreia întreaga comunitate şcolară (conducerea şcolii, cadre didactice, elevi, familiile acestora) participă la un efort colectiv şi coerent, în strânsă colaborare cu partenerii externi şi întreaga comunitate.
Source: https://www.youtube.com/watch?v=Q16q_B9u980
Peste 593.000 de copii și tineri români, cu vârste între 0 și 19 ani, au emigrat într-un stat UE – Raport al Comisiei Europene

În anul 2018 erau 1,8 milioane de copii născuți în Uniunea Europeană, cu vârste între 0 și 19 ani și care au emigrat într-un alt stat membru. Dintre aceștia, 593 de mii erau din România, potrivit raportului „Data on Children in Migration” făcut de Comisia Europeană.
Publicația arată că 12,6% din populația cu vârste între 0 și 19 ani a României trăia în 2018 într-un alt stat membru UE. Este vorba despre 592.381 de copii și tineri români. Pe locul al doilea în acest clasament se află Bulgaria, cu 9,3%, urmată de țara care deține actuala președinție a Consiliului UE – Croatia (7,5%), Estonia (5,6%), Lituania (5%), Letonia (4,3%) și Luxemburg (4%).
Toate aceste state, dar mai ales România, arată o creștere a emigranților în perioada 2014-2018. În România numărul acestora a crescut cu peste 132 de mii.
Toate celelalte state au rate de emigrație între 0,5 și 2%. Autorii raportului susțin că s-au confruntat cu date lipsă și că, de fapt, cifrele ar putea fi mult mai dramatice. Dacă datele statistice care lipsesc ar fi proporțional atribuite statelor membre, proporția persoanelor emigrate cu vârsta între 0 și 19 ani ar fi de până la 21% în România, 16% în Bulgaria și de peste 13% în Croația.
Câți copii români (0-19 ani) au emigrat în statele Uniunii Europene, potrivit visualise.jrc.ec.europa.eu:
1. Italia – 260.894 (locul I)
2. Spania – 137.511 (locul al doilea, după Maroc)
3. Germania – 119.295 (pe locul al doilea, după Siria)
4. Austria – 26.167 de copii și tineri (pe locul al doilea, dupa Germania)
5. Belgia – 21.396 de copii și tineri (pe locul al treilea, după Olanda și Franța)
6. Irlanda – 5.414 (pe locul 4, după Polonia, Marea Britanie și Lituania)
7. Danemarca – 4.785 (locul 4, după Siria, Polonia și Turcia)
8. Portugalia – 4.717 (locul 4)
9. Ungaria – 2.370 (locul 2, după China)
10. Cehia – 1.344 (locul 8)
11. Luxemburg – 875 (locul 10)
12. Slovacia – 257 (locul 7

Source:https://www.edupedu.ro/peste-593-000-de-copii-si-tineri-romani-cu-varste-intre-0-si-19-ani-au-emigrat-intr-un-stat-ue-raport-al-comisiei-europene/

COMISIA EUROPEANĂ - THE STRUCTURE OF THE EUROPEAN SCHEMATIC DIAGRAMS EURYDICE –FACTS AND FIGURES EDUCATION SYSTEMS2018/19

ROMÂNIA
PRĂPASTIA DINTRE ȚĂRI CA ROMÂNIA ȘI CELE CARE INVESTESC SERIOS ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ESTE DE AȘTEPTAT SĂ CREASCĂ, DUPĂ CRIZA COVID-19 – ASOCIAȚIA UNIVERSITĂȚILOR EUROPENE
Prăpastia dintre țările cu investiții mari în învățământul superior și cele, printre care și România, unde finanțarea universităților a scăzut în ultimul deceniu este de așteptat să se mărească în urma crizei produse de pandemia Covid-19, potrivit unei analize publicate săptămâna aceasta de Asociația Europeană a Universităților (EUA). Documentul arată toate sursele de venit ale universităților vor fi afectate pe termen și scurt, dar ele trebuie să caute soluții pe termen lung, pentru că, așa cum a arătat criza din 2008-2009, orice decizie pe termen scurt, în acest domeniu, este probabil să persiste și să afecteze negativ dezvoltarea de durată.
Raportul mai arată că nu doar țările care se bazează în bună măsură pe veniturile din taxe aplicate studenților internaționali – a căror mobilitate este redusă sau anulată în această perioadă – vor fi afectate. O scădere a veniturilor se va face simțită și în țările care se bazează pe taxe colectate de la studenții locali, printre care și România, deoarece este de așteptat să scadă veniturile familiale, în funcție e tipul de măsuri aplicate de guvernele naționale.
Potrivit raportului, aceste pierderi mari la nivelul veniturilor provenite din taxe trebuie compensate pe termen scurt prin diverse măsuri, așa încât universitățile să poată acționa mai rapid și să poată contribui la revirimentul economic și social.
Dat toate sursele vor fi afectate într-un fel au altul, pe termen mediu și scurt, arată raportul, care notează asupra riscurilor asociate măsurilor luate pe termen scurt:
• “Experiența ne arată că deciziile luate în reacție la criza din 2008 și contextul economic dificil au fost adesea menținute sau extinse pe termen mai lung. (…) Este esențial ca măsurile de răspuns luate acum să aibă termene clare și să fie implementate conștientizând efectele pe termen lung pe care le-ar putea avea asupra finanțării și autonomiei instituționale”.
Analiza citată arată că, după criza din 2008, țări precum Luxembourg, Germania, Elveția, Norvegia, Austria și Danemarca au mărit investiția în sistemele de învățământ, pe când alte țări, precum România, Republica Cehă sau Irlanda au redus această finanțare, raportat la evoluția PIB. România continuă să performeze sub media europeană, chit că în ultimii câțiva ani s-a simțit o ameliorare. Potrivit analizei, diferențele dintre țările cu investiții mari în educație și acest din urmă grup, în care se află și România, este foarte posibil să se adâncească în urma crizei actuale.
Ce spune raportul EUA despre modul cum vor fi afectate diversele tipuri de finanțare, pe lângă cele din taxe:
• Fonduri publice – universitățile din cele mai multe țări europene depind de fondurile publice. După 2008, puține țări au introdus reduceri drastice ale acestor fonduri, iar 15 țări au crescut finanțarea universităților în primii doi ani post-criză. Dar situația a evoluat diferit de la un moment la altul și de la o țară la alta – cel mai rău an a fost, pentru universități, 2012, când instituțiile din 14 țări, dintr-un total de 24 analizate, aveau finanțări în scădere față de 2008. Asociația spune că există un risc semnificativ ca alocațiile din fonduri publice să scadă în următorii doi ani, din cauza crizei Covid-19, iar deciziile trebuie să evite dezechilibre majore.
• Ca în 2008, este de așteptat să scadă veniturile din fonduri filantropice, de la ONG-uri și din contracte de cercetare, dar și cele din alte activități economice (închirieri, cămine etc.) În 2008, scăderea în acest segment de venituri a avut un efect de durată asupra bugetelor.
• Finanțarea europeană – este de așteptat o concurență în creștere pentru fondurile UE în anii care vin. Dar strategiile naționale care vor încuraja universitățile să încerce să-și asigure astfel de finanțări nu vor avea eficiență dacă nu vor fi susținute de finanțări suplimentare.

TINERII DIN AFARA ORAȘELOR MARI AU RĂMAS FĂRĂ SPRIJIN ȘI CU UN VIITOR PRECAR

PĂRĂSIREA TIMPURIE A ȘCOLII ȘI REȚEAUA ȘCOLARĂ

ABANDONUL ȘCOLAR PE REGIUNI: ÎN TRANSILVANIA E CEL MAI MARE, ÎN MUNTENIA, CEL MAI MIC. ABANDONUL ȘCOLAR GENEREAZĂ ȘOMAJ, EXCLUZIUNE SOCIALĂ, SĂRĂCIE ȘI PROBLEME DE SĂNĂTATE

 

Cea mai mare rata a abandonului școlar din România în 2018 a fost înregistrată în Regiunea Centru, adică în zona Transilvaniei, și era de 5,2% în mediul rural și 3,7% în urban, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. La popul opus, cea mai scăzută rată a abandonului era în regiunea Sud-Muntenia, de doar 1,6% în rural și 2,3% în urban. Edupedu.ro a analizat datele pentru ultimii 5 ani pe fiecare regiune, atât pe mediul rural cât și pe mediu urban, iar acestea arată îmbunătățirea situației abandonului școlar în toate regiunile și în toate mediile.Pe niveluri de educaţie, rata abandonului a înregistrat în anul 2018 o creştere cu 0,1 puncte procentuale în învăţământul primar şi gimnazial, a rămas la acelaşi nivel în învăţământul liceal şi profesional, iar în învăţământul postliceal şi de maiştri a înregistrat o scădere cu 0,8 puncte procentuale comparativ cu anul precedent, potrivit INS.Definiție abandon şcolar: Rata abandonului școlar este diferența dintre numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar și cel al elevilor aflați în evidență la sfârșitul aceluiași an școlar, exprimată ca raport procentual fata de numărul elevilor înscriși la începutul anului.Efecte: Abandonul școlar generează șomaj, excluziune socială, sărăcie și probleme de sănătate. Sunt multe motive care pot explica de ce unii tineri renunță prea devreme la studii: probleme personale sau familiale, dificultăți de învățare sau o situație socioeconomică precară, potrivit Comisiei Europene. Alți factori importanți sunt funcționarea sistemului de învățământ, atmosfera din școli și relațiile dintre profesori și elevi.Efectele abandonului şcolar se resimt pe termen lung asupra evoluţiei societăţii şi creşterii economice. Cei care au părăsit timpuriu şcoala au tendinţa să participe mai puţin la procesul democratic şi sunt cetăţeni mai puţin activi. Abandonul şcolar afectează şi procesul de inovare şi creştere, pentru că aceasta se bazează pe forţa de muncă competentă în întreaga economie, nu doar pe cea din sectoarele de înaltă tehnologie. Potrivit Comisiei Europene, „reducerea cu numai un punct procentual a ratei europene medii de părăsire timpurie a şcolii ar permite economiei europene să dispună în fiecare an de aproape o jumătate de milion de tineri lucrători calificaţi”.

 

Sursa: https://www.edupedu.ro/grafic-abandonul-scolar-pe-regiuni-in-transilvania-e-cel-mai-mare-in-muntenia-cel-mai-mic-abandonul-scolar-genereaza-somaj-excluziune-sociala-saracie-si-probleme-de-sanatate/?fbclid=IwAR0BYnGMH-LOAnVPcYimCrb8nKJyaQfqR_elqh0L85z2hpyJn5uGa-bcUTE

SURPRIZELE ABSOLVENȚILOR LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ: POȚI FI MULȚUMIT DE MUNCĂ, DAR NU DE VENITURI / ANGAJATORII VOR LUCRURI “CIUDATE”/ PROBLEME CÂND TE ANGAJEZI ÎNTR-UN DOMENIU FĂRĂ LEGĂTURĂ CU PROPRIA PREGĂTIRE – STUDIUL-PILOT EUROPEAN EUROGRADUATE

 

Cât de afectat este un absolvent care se angajează într-un loc de muncă fără legătură cu domeniul său de pregătire? Ce șanse sunt să se întâmple acest lucru pentru tineri din medii dezavantajate, comparativ cu cei favorizați? Ce șanse sunt să fii mulțumit de slujba pe care o găsești, după ce ieși de pe băncile facultății? La aceste întrebări încearcă să răspundă un nou studiu-pilot realizat în opt țări europene, dat publicității luna aceasta de Comisia Europeană. Studiul “Eurograduate” analizează diferențele dintre diverse țări și sisteme de învățământ și influența școlii asupra carierei absolvenților.

Studiul a fost realizat în perioada octombrie 2018-februarie 2019, dar rezultatele lui au fost date publicității acum. El s-a desfășurat în opt țări: Austria, Republica Cehă, Croația, Germania, Grecia, Lituania, Malta și Norvegia.

Evaluarea Comisiei Europene în cele opt țări pleacă de la premisa că piața muncii se transformă foarte rapid, iar tendința pare să fie accentuată de pandemia Covid-19. Potrivit estimărilor invocate în studiu, majoritatea meseriilor actuale vor dispărea până în 2040, sub impactul tehnologiilor, dar vor fi înlocuite de altele. În acest context, cererea de anagajați cu abilități solide, implicați social este în creștere.

Studiul face parte dintr-un efort al Comisiei de a determina statele membre să facă mai mult pentru adaptarea tinerilor la condițiile unei piețe a muncii în schimbare rapidă. El a fost dat publicității în paralel cu unul referitor la trasarea carierelor absolvenților în statele membre, capitol la care România se numără printre ultimele țări din Uniunea Europeană.

Concluzii-cheie oferite de studiu:

 

Nivelul de pregătire al absolvenților pentru piața muncii

Decizia studenților dacă să intre pe piața muncii sau să-și continue studiile ține doar în parte de situația generală de pe piața muncii, potrivit raportului. Ea este influențată și de modul cum absolvenții își evoluează propriile studii, în ce măsură se simt ei pregătiți să înceapă munca.

În acest domeniu, se simt diferențe considerabile între țările analizate. În țările central-europene (Austria, Republica Cehă, Germania), absolvenții de master și cei din domenii tehnice, științele naturale și sănătate se simt mai pregătiți pentru piața muncii decât absolvenții de licență sau din alte domenii.

Tot mai bine pregătiți sue simt și cei care vin din medii de învățare care îi activează (bazate pe proiecte sau pe soluționarea problemelor) sau din medii ce pun accentul pe muncă (stagii de practică).

 

Găsirea unei slujbe potrivite

Pe continent se fac iar simțite diferențe majore când vine vorba despre accesul la o slujbă pe măsura calificării absolvenților. Studiul arată că absolvenții care nu au loc de muncă sau care s-au angajat într-o slujbă fără legătură cu pregătirea lor (nepotrivire verticală) sau muncesc sub nivelul lor de pregătire și în alt domeniu (dublă nepotrivire) se află într-o situație dificilă. Ei se confruntă cu un risc mai mare să își piardă abilitățile și să câștige semnificativ mai puțin.

La nivelul țărilor analizate, statele central europene și nordice au cel mai mic grad de absolvenți angajați în slujbe cu nepotrivire verticală sau dublă nepotrivire, pe când țările sudice (plus Lituania) au o problemă din acest punct de vedere – între 40 și 50% dintre absolvenții lor se află într-o situație dificilă, la un an după absolvire.

Pe de altă parte, inechitatea nu are același efect, din acest punct de vedere, în diversele țări analizate. Este mai probabil să nu găsești o slujbă potrivită după absolvire, dacă vii dintr-un mediu dezavantajat, dar acest efect este considerabil mai puternic în Croația și cel mai puternic în Lituania șI Germania, comparativ cu celelalte state incluse în studiu.

Veniturile depind atât de nivelul de pregătire, cât și de domeniul ales

Cu excepția Germaniei (unde, la un an de la absolvire, absolvenții de licență câștigă ușor mai bine), absolvenții de master câștigă mai bine în toate țările incluse în studiu, cel mare avantaj avându-l absolvenții de master din Grecia.

În toate țările, cel mai bine plătiți sunt absolvenții de științe tehnice și inginerie, iar cei mai slab plătiți – absolvenții din Educație, artă și științe umaniste. (diferența medie de venituri, la începutul carierei, este de peste 20%).

 

Satisfacția față de slujba obținută

În țările central-europene (Austria, Cehia, Germania) peste 70% dintre absolvenți se declară satisfăcuți de munca depusă.

Dar, în medie pentru întregul studiu, circa 50% dintre absolvenți se declară nesatisfăcuți de veniturile obținute. Iar cu privire la perspectiva de avans în carieră și la echilibrul viață personală-muncă, 40% dintre absolvenți sunt satisfăcuți.

Abilități dobândite în școală vs. abilități cerute de angajatori

Potrivit studiului, cel puțin două treimi dintre absolvenții angajați au arătat că angajatorii au pretins cunoștințe și abilități specifice legate atât de domeniul de activitate, cât și de comunicare, muncă în echipă, capacitate de învățare și de planificare, de rezolvare a problemelor.

Pe de altă parte, doar jumătate dintre angajatori ar cere cunoștințe de limbi străine sau de relații cu clienții. Iar o treime cer cunoștinte aprofundate de IT.

 

Sursa:https://www.edupedu.ro/surprizele-absolventilor-la-inceput-de-cariera-poti-fi-multumit-de-munca-dar-nu-de-venituri-angajatorii-vor-lucruri-ciudate-probleme-cand-te-angajezi-intr-un-domeniu-fara-legatura-cu-propria/?fbclid=IwAR2W7Uxp-AgLWFJ-g1gZNSKa3P4LAya2HPIdv6gGduQPV138HW-gl1qNlyA

 

https://monitorsocial.ro/indicator/educatie-bani-putini-rezultate-slabe/?fbclid=IwAR0y6aoI8scmJGNOlG-XSN_yIeFNWLuR9ckMoZMDNZSURMphlxi6Guy-ncQAcesta este un element de tip text. Fă click dublu pentru a edita textul. Poți la fel să modifici dimensiunile și poziția elementului, fundalul, linia de contur și multe altele. La fel, pentru apariția elementelor de tip text poți seta un efect de animație.

https://monitorsocial.ro/indicator/abandonul-scolar-poate-prelungi-saracia/

1r

 

 

2r

 

Sursa: https://monitorsocial.ro/indicator/ue-vs-romania-absolventi-de-invatamint-superior-30-34-ani/

Rata de ocupare a tinerilor și tinerelor, în funcție de gen și nivelul de educație

r11

 

r22

 

sursa: https://monitorsocial.ro/indicator/rata-de-ocupare-a-tinerilor-si-tinerelor-in-functie-de-gen-si-nivelul-de-educatie/

România are de trei ori mai mulţi tineri care abandonează şcoala în comparaţie cu Polonia şi de două ori mai mulţi faţă de GermaniaAcesta este un element de tip text. Fă click dublu pentru a edita textul. Poți la fel să modifici dimensiunile și poziția elementului, fundalul, linia de contur și multe altele. La fel, pentru apariția elementelor de tip text poți seta un efect de animație.

 

România a ocupat in anul 2014 locul 26 din 28 la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte părăsirea timpurie a sistemului de învăţământ, având în continuare una dintre cele mai mari rate ale abandonului şcolar.

Astfel, peste 18% din românii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani care au absolvit cel mult gimnaziul nu şi-au exprimat în niciun fel dorinţa de a-şi con­tinua studiile anul trecut. Iar procentul acestora este din nou în creştere, după un 2013 şi un 2012 în care românii începuseră să fie mai preocupaţi de continuarea studiilor. Astfel, un alt subcapitol al educaţiei plasează România pe o poziţie net defavorabilă în UE, având în vedere că ţara noastră mai ocupă locuri codaşe şi în ceea ce priveşte finanţarea sistemului de învăţământ, salariile acordate profeso­rilor sau investiţiile făcute de stat pentru fiecare elev.

La nivel european, mai prost la capitolul abandon şcolar stau doar maltezii şi spaniolii, cu rate de peste 20%, în timp ce germanii care au părăsit şcoala înainte de vreme sunt de două ori mai puţini decât românii, iar în Polonia rata aban­donului este de trei ori mai mică decât la noi, potrivit celor mai recente date de la Eurostat.

„De la începutul anilor '90 România are un trend negativ în ceea ce priveşte rata aban­donului, iar diferenţa atât de mare dintre noi şi Germania, Polonia sau oricare altă ţară «aşe­zată» este dată în primul rând de sistemul de învăţământ mai bine finanţat, dar şi de ideologii didactice mai deschise. S-a creat un fel de ideologie în România potrivit căreia şcoala nu te ajută cu nimic. Şi, într-o anumită măsură, aşa este, pentru că nu mai există şcoli profesionale care să te înveţe ceva efectiv, o meserie“, este de părere psihologul Bogdan Lucaciu. Pe de altă parte, sunt şi zone, rurale în special, unde lipsa posibilităţilor finan­ciare face ca elevii să renunţe să mai mear­gă la şcoală. Lipsa banilor nu este direct legată de costurile studiilor, ci de acele elemente adiacente ale acestora (transportul până şi de la şcoală, îmbră­cămintea etc.). Problema subfinanţării ar putea fi însă rezolvată, măcar într-o mică măsură, alocând banii promişi de gu­vernanţi pentru educaţie (acele 6% din PIB). Astfel, o anumită su­mă ar putea fi direcţionată către a ajuta mai mulţi copii fără posiblităţi să înveţe.

Pentru 2015 bugetul alocat educaţiei este echivalentul a 3,7% din PIB şi, chiar dacă a crescut faţă de anul trecut, tot nu arată faptul că educaţia este o prioritate pentru România, cum se aminteşte în fiecare perioadă electorală.

„Şi în sistemul comunist şcoala se făcea doar pentru aveai anumite beneficii pe plan profesional, pentru că ţi se promitea ceva. Acum nici nu ţi se mai garantează ceva după ce termini o facultate, doar ţi se propune. Cred în sistemul de învăţământ profesional şi consider că este mai bine să fii un meseriaş fără facultate decât un şomer cu facultate. Liceele şi facultăţile au scăzut mult ca nivel”, mai spune Lucaciu.

În Uniunii Europeană, media de părăsire timpurie a şcolii este de aproximativ 11%, iar ţinta României pentru anul 2020 este să ajungă la această pondere. Ceea ce înseamnă că, în fiecare an de acum înainte, România ar trebui să mai scadă, în medie, câte 1,1% din numărul românilor care nu îşi continuă studiile peste nivelul de gimnaziu. Ţinta se regăseşte în strategia naţională pentru educaţie, aflată încă în dezbatere.

Sursa: https://www.zf.ro/eveniment/romania-are-de-trei-ori-mai-multi-tineri-care-abandoneaza-scoala-in-comparatie-cu-polonia-si-de-doua-ori-mai-multi-fata-de-germania-14282042

by Tiberiu C.

ROSE@FAMP

 

Responsabilitate, Originalitate, Sustenabilitate și Etică